Civitas Ausdecensium, o enigmă milenară

Când vă plimbaţi prin parcul arheologic al Constanţei, să vă opriţi preţ de câteva clipe, pentru a studia mai cu atenţie harta cetăţilor antice ale Dobrogei. Veţi vedea acolo un nume enigmatic, care nu seamănă cu nicio altă denumire: Civitas Ausdecensium. Această aşezare, despre care se ştie doar din câteva inscripţii, a fost localizată (ipotetic, spun unii) în actualul sat Cetatea, comuna Dobromir, în Sudul extrem al judeţului, nu foarte departe de mult mai cunoscuta Adamclisi – Tropaeum Traiani. Sunt multe taine nedesluşite, legate de această aşezare cu nume complicat, care funcţiona parcă, după alte reguli decât restul aşezărilor dobrogene, din timpul dominaţiei romane. Era un district autonom, de dimensiuni mici, cu hotare bine delimitate şi magistraţi proprii şi era condus de un “princeps civitatis”.

Toate acestea ne conduc spre ideea că nu vorbim de un simplu sat, ci probabil de un orăşel cu reguli inedite, acceptat aşa de către stăpânirea romană. Ştim astăzi că locuitorii săi erau toţi traci sudici din tribul ausdecenilor (ausdecensi), mutaţi aici de romani de pe pământurile lor natale din Munţii Rodopi, actuala Bulgaria. Este, se pare, singura aşezare a ausdecenilor în Scytia Minor, aici unde fuseseră relocaţi numeroşi traci sud-dunăreni din triburile bessilor sau lailor. În comparaţie cu ceilalţi traci sau cu geţii, ausdecenii aveau o situaţie privilegiată, fiind protejaţi de către romani. Astfel, în anul 177 d.H guvernatorul Helvius Pertinax îl trimite la Civitas Ausdecensium pe Anterinus Antoninus, tribunul cohortei I Cilicum. Misiunea acestuia era clară: aceea de a-i pune la respect pe nişte daci? (mai degrabă geţi), care intraseră în conflict cu ausdecenii. Tribunul a rezolvat situaţia (probabil distrugându-i pe băştinaşi), iar ausdecenii şi-au continuat viaţa liniştită, sub protecţia romană.

Nu ştim încă foarte multe lucruri despre această aşezare: cât a funcţionat, cine îi erau conducătorii, de ce se bucurau de o astfel de protecţie imperială şi chiar, dacă într-adevăr localizarea urbei lângă Dealul Hisarlîk din Cetatea este una corectă. Civitas Ausdecensium rămâne încă o enigmă dobrogeană, un nume care te incită, un punct de pe harta cetăţilor antice, amplasată acolo, în marginea Parcului Arheologic de la Primărie…

foto hartă-trilulilu.ro (Civitas Audecensium este cea mai sud-vestică dintre aşezările antice dobrogene)

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate