Capitala Rusiei Kievene a fost trei ani în Dobrogea – Proslavița, Cetatea de la Nufăru

Capitala Rusiei Kievene a fost trei ani în Dobrogea – Proslavița, Cetatea de la Nufăru

Pare greu de crezut dar este adevărat! La sfârșitul sec.X, puternicul cnezat al Rusiei Kievene și-a avut capitala într-o cetate ale cărei ruine se găsesc astăzi pe raza comunei Nufăru, județul Tulcea.

Se ajunge ușor, de la Tulcea spre Murighiol, având în stânga brațul Sfântul Gheorghe. Pe drumul principal un indicator te informează că o parte din ruinele cetății medievale Pereislaveț, Prislav sau Proslavița se află la un kilometru distanță, la dreapta. Cea mai mare parte din vechea cetate nu a fost încă scoasă la iveală, pentru că este suprapusă de așezarea modernă.

Ruinele, identificate de mult, nu sunt spectaculoase dar povestea pe care ele o spun, este una uimitoare.

Cum a ajuns marele centru medieval Kiev să piardă (fie chiar și pentru 3 ani) supremația în detrimentul unei cetăți din fosta Sciția Minor?

Artizanul acestei schimbări a fost cneazul Sviatoslav Igor (945-972), din Casa Rurik (n.a. varegi din tribul Rus, care au întemeiat Rusia kieveană la cererea triburilor slave – primul cneaz Rurik, în cca 862 a cucerit Novgorod iar cneazul Oleg, în cca 880 a stabilit capitala la Kiev).

Învingător al bulgarilor și pecenegilor, mare dușman al bizantinilor, Sviatoslav a controlat nordul Dobrogei și a cucerit așezarea în 968. Bulgarii o numiseră Pereislaveț (Preslaveț), adică Micul Preslav, pentru  a nu se confunda cu Marele Preslav, capitala Țaratului Bulgar.

Cneazul i-a șocat pe toți ai săi când a anunțat schimbarea de capitală I-a trimis mamei sale Olga (Sfânta Olga) o scrisoare în care menționa:

“Nu-mi place să stau la Kiev, vreau să trăiesc în Pereislavețul de pe Dunăre. Acolo este inima țării mele, acolo se adună toate bogățiile pământului, din Grecia aur, țesături, vin și tot felul de fructe, din Boemia și Ungaria argint și cai, de la Ruși blănuri, ceară, miere și robi”.

Schimbarea capitalei se face în 969 dar Sviatoslav Igor pleacă într-o campanie militară. Locuitorii Micului Preslav (mulți dintre ei bulgari și pecenegi) se răscoală împotriva guvernatorului kievean Vok, care abia reușește să scape cu viață, fugind din cetate. Sviatoslav revine imediat, reprimă răscoala și situația se liniștește.

Urmează apoi campania cneazului la Sud de Dunăre și conflictul deschis între Rusia Kieveană și Imperiul Bizantin. Sviatoslav are ambiții uriașe, dar basileul Ioan Tzmiskes reușește să îl oprească. Rușii sunt asediați trei luni la Durostolon apoi sunt obligați să facă pace (24 iulie 971) și să se retragă. Sviatoslav pierde Dobrogea în acel an 971 iar ținutul este reorganizat administrativ de către Bizanț. Rușii pierd și Proslavița, care este refăcută și rămâne centru important militar și economic.

Sviatoslav ajunge cu armata sa pe fluviul Dniepr (Nipru) și este ucis într-o ambuscadă pusă la cale de pecenegi, care se pare că aveau o alianță secretă cu Bizanțul.

Capitala cnezatului este acum, din nou, Kiev, dar situația statului este tulbure. Cei trei fii ai lui Sviatoslav se luptă între ei pentru putere. Va câștiga în cele din urmă Vladimir cel Mare (Volodimir) (980-1015), viitorul Sfânt Vladimir, primul cneaz creștin al Rusiei.

Ce s-a întâmplat însă cu fosta capitală a lui Sviatoslav Igor? Bizantinii au clădit o nouă cetate, și mai puternică, cu ziduri groase de peste 3 metri. Proslavița a fost se pare distrusă în 1241 de tătari, dar iarăși refăcută pentru că apare pe hărți genoveze de navigație (portulane), în secolele viitoare (hărți Ortelius și Mercator), sub numele Bruscavita. Acum peste două veacuri austriecii menționau aici cetatea Crislova.

Nufăru este astăzi o localitate aparent obișnuită. Pentru iubitorii de istorie are însă un farmec aparte. Îți poți imagina armatele kievene plecând din cetate, pentru a se război cu bizantinii.

În fruntea lor, cu ochii minții, îl poți vedea pe mândrul și trufașul Cneaz, mustăcios, cu ochii albaștri, cu tunsoare tipică ucraineană (ciuful – semn al nobilității) îmbrăcat cu totul în alb, pregătit să cucerească lumea…

 

Bibliografie –

– “Cronica Vremurilor ce au trecut – Textul Laurentian”; Biblioteca Publică de Stat Leningrad – text scris de călugărul Laurentius la Novgorod în 1377.

Cronica propriu-zisă este atribuită călugărului Nestor, care a scris-o la Kiev în 1113 tratând istoria Rusiei Kievene perioada 850 – 1110.

– “The Russian Primary Chronicle” – Laurentian Text (Translated and edited by Samuel Hazard Cross and Olgerd P. Sherbowitz – Wetzor – The Medieval Academy of America, Cambridge, Massachusetts, 1953

– Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu – “Istoria românilor dintre Dunăre și Mare Dobrogea” – Editura Științifică și Enciclopedică, București 1979

– Izvoarele istoriei românilor,  I. Poppa Lisseanu, B-ști 1935

“The Cambridge History of Russia” – volume 1 – “From Early Rus to 1689”, edited by Maureen Peerie (University of Birmingham, 2006)

part 1 – “Early Rus and the Rise of Muscovy” – pag 47-98

 

Mențiuni

– Rusia Kieveană este primul stat al slavilor estici, care a existat între sec.IX și XII. Ocupa teritorii care astăzi țin de statetele moderne Rusia, Ucraina și Belarus

– varegi – numele dat de slavi și de bizantini acelor vikingi care au venit din Nord în sec.IX  pe cursurile fluviilor Volga, Nipru, Nistru pentru comerț și expediții de jaf (sursă wikipedia)

 

sursa foto – informatii-romania.ro/cetatea Proslavita

[codepeople-post-map]

Cetatea misterioasă şi martirii de la Axiopolis – Kirillos şi Quindeus

Unul dintre marii istorici bizantini, Procopius din Cezareea scria în urmă cu mai bine de un mileniu şi jumătate că în vechea Sciţie (Sciţia Minor), Dobrogea noastră de astăzi, se află o prea mândră cetate numită Sanctus Cyrillus. Potrivit marelui biograf al împăratului Iustinian (527-565), acest oraş îşi luase numele după un sfânt creştin numit Kirillos (Chiril) martirizat cu vreo 200 de ani în urmă. Despre cetatea Sanctus Cyrillus au mai scris apoi şi alţi istorici bizantini, majoritatea citându-l însă pe înaintaşul lor. Cu timpul, acest oraş de secol VI începe să dispară din scrieri iar astăzi avem doar un simplu nume. Locaţia acestui oraş şi povestea sa sunt taine nedesluşite. Pentru a încerca să limpezim misterul trebuie să plecăm însă de la sursă. Astfel, este posibil ca numele cetăţii să vină de la unul din marii martiri creştini ai perioadei romano-bizantine. În luna februarie a anului 304 d.H, împăratul Diocleţian a emis un nou edict de persecuţie (între 303-304 a dat patru astfel de edicte), al patrulea şi ultimul, prin care declara practic război total creştinismului. Doi dintre cei care refuză să renunţe la credinţă sunt viitorii martiri Kirillos (Chiril) şi Quindeus (Chindeas). Aceştia se spune că au fost executaţi la Axiopolis (azi Cernavodă), una din datele vehiculate fiind 26 aprilie. Kirillos era un preot foarte respectat şi extrem de cunoscut în întreaga creştinătate, fiind pomenit în mai multe codice ale Bisericii. Când Procopius din Cezareea scria despre Sanctus Cyrillus, acest martir era foarte cinstit la Axiopolis: avea cinci zile de sărbătoare. Împreună cu Chindeas el avea chiar un fel de altar ridicat de credincioşi, undeva în afara cetăţii. Într-o inscripţie de pe care lipseşte simbolul crucii (specific pentru domniile lui Diocleţian sau Licinius), cineva a lăsat mesajul: “Martirilor Chiril, Chindeas şi Tasius le încredinţez pe Eufrasius”. Apare aşadar şi varianta unui al treilea martir care a suferit alături de cei doi. Acest Tasius (Tasie) nu este însă nimeni altul decât Dasius, Regele Saturnaliilor, despre care am mai scris şi care ştim că a fost arestat tot la Axipolis dar că a fost executat la Durostorum (Silistra), pe 20 noiembrie 304. În urma tuturor acestor elemente prezentate pare logic să afirmi că misterioasa cetate Sanctus Cyrillos nu poate fi alta decât antica Axiopolis. Specialiştii nu s-au pus însă întru-totul de acord, existând alte variante de localizare precum Rasova sau Tropaeum – Adamclisi. Enigma persistă pentru că nu ştim dacă Sfântul Kirillos era originar din Axiopolis sau doar a fost executat aici. În ceea ce îl priveşte pe al doilea martir, Quindeus, este posibil ca acesta să fi fost fie preot, fie ajutor al mai cunoscutului Kirillos. S-a avansat ipoteza că ar fi fost un localnic şi că numele său real să fi fost Cândea. Care este întreaga poveste a celor doi martiri creştini, de ce era atât de iubit Kirillos în anticul Cernavodă sau dacă Axiopolis este într-adevăr misterioasa cetate Sanctus Cyrillus, acestea sunt întrebări la care nu ştim dacă vreodată vom putea afla răspunsul…

Bibliografie – Adrian Ilie – Valea Kara-Su, monografie istorică; Revista Pontica; creştinortodox.ro; Mircea Păcurariu – Sfinţi daco-români şi români;

sursa foto – fragment din izvorul antic Tabula Peutingeriana, pe care apar orase din Tracia şi actuala Dobrogea, inclusiv Axiopolis

[codepeople-post-map]

Salsovia şi Halmyris sau Mahmudia şi Murighiol

Despre Mahmudia şi Murighiol aţi auzit cu toţii şi mulţi dintre dumneavoastră aţi vizitat aceste aşezări dobrogene pitoreşti, situate pe bătrânul braţ Sfântul Gheorghe. Numele lor vechi ne sunt însă mai puţin ştiute, cu atât mai mult, poveştile lor milenare… Să începem cu Mahmudia, locul unde pot fi admirate ruinele cetăţii Salsovia, aşezare romană care a existat între secolele I – VI d.H. Ea este menţionată pentru prima dată într-o diplomă militară de pe vremea lui Nerva (96-98) bătrân senator devenit împărat şi care l-a cooptat la domnie pe Traian. Din secolul III, la Salsovia funcţionează şi un puternic castru. Militarii cantonaţi aici (în general auxiliari) nu au putut evita distrugerile ulterioare, cele provocate de goţi în secolul IV sau de kutriguri, două veacuri mai târziu. La Mahmudia nu descoperi însă doar cetatea romană, ci şi vestigii mai vechi datând din epoca elenistică (secolele IV-III î.H) iar povestea spune că şi înaintea grecilor aici exista o puternică davă a geţilor.

Ne continuum drumul pe apele fluviului şi nu departe ajungem la Murighiol, la Halmyris sau Salmorus – Apa Sărată cum îi spunea cuceritorii romani, întrucât înainte de a se înnămoli, aici exista un Golf al Pontului Euxin. Portul Halmyris a fost trei veacuri extreme de important pentru flota romană de la Dunăre (Classis Flavia Moesica). Cetatea era şi ea una impozantă, în formă de trapez şi cu 15 turnuri de apărare şi două porţi de acces. Potrivit unei inscripţii în apropierea cetăţii se găsea şi o aşezare civilă, satul marinarilor (vicus classicorum), unde probabil se aşezaseră mulţi veterani ai flotei romane. Halmyris este de asemenea oraşul unde au fost executaţi cei mai vechi martiri creştini, Epictet şi Astion. Ca multe alte cetăţi romano-bizantine, cetatea a fost părăsită în secolul VII d.H, sub presiunea migratorilor. Poveştile şi ruinele sale au supravieţuit însă şi aşteaptă să fie descoperite…

sursă foto – turismbzi.ro

Povestea ţarului Asparuh şi bătălia de la Ongala, din Delta Dunării!

Numele lui Asparuh (Asparukh) ne este cunoscut, el fiind conducător al regatului bulgar în Evul Mediu Timpuriu şi întemeietor al primului Ţarat al vecinilor noştri de la Sud. Este considerat ctitorul Bulgariei. Ce se ştie însă mai puţin este faptul că Asparuh a fost la un pas de a-şi întemeia regatul pe teritoriul Dobrogei noastre. Povestea dobrogeană începe în anul 680 d.H, când sub presiunea altor triburi migratoare din zona Mării Caspice, Asparuh şi 50.000 de bulgari se stabilesc (potrivit izvoarelor antice) pe Insula Peuce (Frumoasă). Acum 1300 de ani, acesta era un grind uriaş din Delta Dunării, cuprins între Braţele Sfântul Gheorghe (Hieron Stoma în antichitate) şi Sulina (Narocon Stoma). Dobrogea secolului VII aparţinea însă Bizanţului, aşa că Imperiul (din ce în ce mai slăbit) încearcă să îi gonească pe migratorii bulgari. O armată trimisă de basileul Constantin al IV-lea vine în apropierea Insulei Peuce, într-o zonă pe care cronicarii vremii au numit-o Ongala (Ongal), şi care nu a putut fi însă niciodată identificată cu  exactitate. Bizantinii suferă o ruşinoasă înfrângere iar succesul îl convinge pe Asparuh să cucerească întreaga provincie Moesia. El părăseşte Delta Dunării şi coboară spre Sud, devastând vechile oraşe antice ale Dobrogei. Se stabileşte în zona Varna şi cea a munţilor Stara Planina. Pentru a avea linişte, Bizanţul plăteşte un tribut de neagresiune şi chiar încheie o pace cu Asparuh, recunoscând într-un tratat independenţa ţaratului bulgar, ce îşi avea capitala la Pliska. Până la moartea sa, în anul 701, Asparuh controlează atât zona actualei Bulgaria, cât şi Dobrogea noastră. În următoarele două secole, ţarii bulgari continuă să stăpânească mare parte din fosta Moesie Inferior, dar în special sudul şi centrul actualei Dobrogea şi mai puţin nordul acesteia. Tărâmul nostru dintre Dunăre şi Mare va reveni total Bizanţului în anul 971, în timpul împăratului Ioan I Tzimiskes, cel care înfiinţează Thema Paristrion (Dobrogea şi Nord Estul Bulgariei). În anul 1018, ţaratul bulgar înfiinţat cu 3 secole înainte de Asparuh este cucerit şi desfiinţat definitiv de alt basileu al Bizanţului, împăratul Vasile II Bulgaroctonul (Omorâtorul de Bulgari).

sursă foto – wikipedia.org

[codepeople-post-map]

“Torna, Torna, Fratre”

Mulţi dintre dumneavoastră cunosc, probabil, această poveste, dar ea nu are voie să lipsească din „lumea” legendelor şi povestirilor de la mal de Mare Neagră. Se spune că este cea mai veche dovadă a unei expresii din proto-română, dezvoltată din latina vulgară şi din limba vechilor geţi din Moesia Inferior.

Cronicarul bizantin Teofilact din Simocatta ne spune că evenimentele care au condus la apariţia acestui “torna, torna, fratre” au avut loc în anul 587, la Sud de Dunăre. O armată romano-bizantină condusă de generalul Comentiolus părăseşte pământurile dobrogene şi se îndreaptă spre munţii Balcani (Haemus), într-o campanie de pedepsire a migratorilor avari. Într-o seară, armata ajunge într-o zonă de dealuri, fără să ştie că pe culmi stau ascunşi barbarii, pregătiţi de o ambuscadă.

Totul începe cu un fapt aparent banal: un soldat care mergea în spatele unui catâr ce căra provizii, observă că unul dintre saci este gata să cadă pe drum. El îi strigă camaradului ce ducea animalul de hăţuri: “Torna, torna, fratre”, folosind “limba părintească”, sfătuindu-l să aşeze sacul într-o altă poziţie. Din acest moment, însă, lucrurile se complică: îndemnul soldatului este auzit de alţi militari, care încep să strige repetând aceleaşi cuvinte, crezând că sunt atacaţi. Bizantinii intră cu toţii în panică şi se retrag, în timp ce avarii, la rândul lor crezând că au fost văzuţi, părăsesc şi ei zona. Ambele armate fac cale întoarsă, din cauza unui banal sac de provizii şi al unui sfat prietenesc.

Un alt istoric bizantin, Teofan Spovednicul a completat povestea lui Teofilact afirmând că cel care a strigat Torna, văzuse de fapt că sacul cu provizii căzuse deja de pe catâr şi că de aceea i-a strigat camaradului să se întoarcă (să se întoarne). Evenimentul anecdotic ne ajută să ne facem o idee despre limba care se vorbea în zona dunăreano-pontică, în urmă cu mai bine de 1400 de ani. Termenul familiar (fratre – frate) infirmă ipoteza potrivit căreia expresia ar fi fost o comandă militară. Cert este că îndemnul “romanului” a făcut ca acea expediţie militară să fie compromisă…

sursă foto -bzyantineblogspot.com (byzantine soldiers)

[codepeople-post-map]

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.