Iulius Quadratus, “primarul” Capidavei

Iulius Quadratus, “primarul” Capidavei

Un monument funerar uriaş, greu de câteva tone ne spune povestea unei oficialităţi dobrogene de acum două milenii. La Ulmetum (Pantelimon) a fost găsită piatra funerară a lui Gaius Iulius Quadratus, un cetăţean roman probabil cu origini indigene, care a trăit în Dobrogea noastră în urmă cu aproape două milenii (sec.II d.H). Inscripţia şi desenele de pe monument (scene de arat şi păstorit) dovedesc faptul că acest Quadratus era un om foarte bogat, cu mari proprietăţi agricole şi proprietar al multor turme de vite şi care îşi avea probabil casa (villa rustica) în apropierea aşezării Ulmetum. Pe vremea aceea Ulmetum se afla în plin centrul teritoriului ce aparţinea administrativ de Capidava (Cetatea de la Cotitură), care era în acele timpuri un fel de comună autonomă de care depindeau toate satele (vicus-uri) din centrul Scytiei Minor. Aflăm din inscripţie că Iulius Quadratus a fost “princeps loci”, un fruntaş al locului, conducător al satului Ulmetum. În acelaşi timp, el îndeplinea şi funcţia de “quinquennalis teritorii Capidavensis”, un fel de magistrat suprem al zonei. Atribuţiile sale erau de ordin administrativ, mai ales fiscal, fiind un înalt funcţionar ales pe cinci ani (quinque) şi care se ocupa de strângerea taxelor. La acea vreme, Capidava era deja un castru important de pe Dunăre (fusese construit de Traian) iar aşezarea era o veritabilă capitală a regiunii. Potrivit lui Pârvan, cetatea romană în care Quadratus a îndeplinit ulterior funcţia de magister a fost construită pe locul legendarei dave getice a lui Dapyx, unul dintre ultimii dinaşti autohtoni care au încercat să opună rezistenţă împotriva cuceritorilor de la Roma…

 Bibliografie – Maria Munteanu, Pontica 3, “Cu privire la organizarea administrativă a teritoriului capidavens (sec I-III)”

Surse foto –  cjc.ro(deschidere), capidava.ro, ISM, Viorel Ştefan Georgescu

Povestea familiei Cocceius, de la Capidava

O inscripţie descoperită de arheologi la Capidava vine să ne spună o poveste milenară, a unei familii bogate ce a trăit pe aceste meleaguri în primele secole de după Hristos. Este povestea Cocceilor, a celor ce purtau numele Cocceius şi care au fost cetăţeni romani stabiliţi în Scytia Minor (Dobrogea), devenind mari latifundiari. Totul porneşte de la stela funerară, pe care se găseşte următoarea inscripţie: “Zeilor Mani, Marcus Cocceius Vitlus, veteran al cohortei I Ubi, stegar, a trăit 70 de ani, a făcut serviciul militar 28 de ani. Moştenitorii Claudia, soţie, Cocceius Veturius şi Cocceius Nardus, fii, s-au îngrijit să i se facă mormânt. Marcus Cocceius Tito a îngrijit să i se refacă mormântul piosului strămoş (parens)”. Aparent, o simplă piatră de mormânt. În urma cercetărilor, specialiştii au reconstruit crâmpeie dinb viaţa acestei familii, ţinând seama de indicii preţioase. Astfel, s-a stabilit că peregrinul Vitlius, militar roman de origine iliră (după nume) a făcut armata în cohorta auxiliară şi s-a lăsat la vatră, primind drept de cetăţenie în anul 97 d.H (în timpul împăratului Nerva, de la care a primit prenumele şi numele gentilic Marcus Cocceius). Cohorta I Ubi a lui Vitlius ştim că a stat în Dobrogea doar până în 117, când a fost mutată în Dacia, de către împăratul Hadrian, cu ocazia unei reorganizări a provinciilor. Imperiul era interesat să întărească graniţele provinciei prin romanizare aşa că veteranul Vitlius a primit, la vârsta de 50 de ani, suprafeţe mari de pământ lângă Capidava ajungând mare proprietar. Este întemeietorul (după termenul parens) unei familii numeroase şi prospere, care ajunge să fie una dintre cele mai importante din Capidava. Moare în jurul anului 118, la 70 de ani şi este înmormântat de către soţie şi fiii săi. Vremurile erau însă tulburi şi familia Cocceius nu era deloc agreată de autohtoni, care se simţeau exploataţi de nobilii romani. Acest lucru conduce la o revoltă în zonă, în urma căreia mormântul este distrus. Ceva mai târziu, după încheierea crizei sociale, un alt membru al Cocceilor, descendent al lui Vitlius are grijă “să refacă mormântul piosului său strămoş”…

Surse foto – Ştefan Viorel Georgescu,capidava.ro, cimec.ro

Bibliografie – Monografie Capidava – R. Florescu, Gr. Florescu, P. Diaconu

[codepeople-post-map]

Sfântul Gheorghe de la Capidava – cea mai veche icoană a Dobrogei

În anul 1993, arheologii care cercetau castrul roman ce veghează vadul de trecere al Dunării au descoperit un mic fragment ceramic, frumos desenat şi incripţionat. Mult mai puţin spectaculos decât statuetele sau alte elemente arhitecturale antice, acest vestigiu triunghiular este însă extrem de important. Este prima icoană creştină descoperită vreodată în Dobrogea, datând din veacul al IV-lea d.H şi îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe Omorâtorul de Balaur. Este un tânăr militar înarmat pentru luptă, călare şi care poartă într-una dintre mâini un scut iar în cealaltă o lance pe care se află şi o cruce. Interesant este că în Dobrogea romană, Sfântul Gheorghe a devenit extrem de popular, pliindu-se perfect pe deja tradiţionalul Cavaler Trac, divinitate adorată în Sciţia Minor cu sute de ani înaintea propagării creştinismului. Icoană sau element creştin ce apărea pe un platou de uz casnic, fragmentul ceramic datează cel mai probabil din vremea lui Constantin cel Mare (306-337), dar nu mai devreme de 313, anul Edictului de la Mediolanum – Milano, cel al toleranţei religioase care pune capăt persecutării creştinilor. Potrivit bisericii creştine, Sfântul Gheorghe a fost un soldat al Imperiului Roman, creştin martirizat pe 23 aprilie 304, după ce a refuzat să renunţe la credinţa sa. A devenit un sfânt extrem de iubit, iar legendele şi tradiţiile legate de ziua sa martirică sunt foarte populare şi în prezent, după mai bine de 1700 de ani…

Sursă bibliografie  – Pontica XXV, Zizi şi Petre Covacef – “O nouă mărturie arheologică paleo-creştină”

Sursă foto – Viorel Ştefan Georgescu – Capidava

Capidava – Cetatea de la Cotitură și legenda Podului de Piatră

Acolo unde bătrânul Danubiu face un larg cot, undeva între satele Dunărea și Topalu, geții au ridicat în urmă cu mai bine de două milenii o cetate pe care au numit-o Capidava. Mândra așezare veghea unul dintre cele mai importante vaduri de trecere ale fluviului, aspect ce i-a conferit o importanță strategică deosebită, și care, practic, i-a marcat existența sa milenară. În locul vechii dave a băștinașilor (sau poate în imediata apropiere) romanii au construit un castru puternic, ale cărui ziduri semețe pot fi admirate și astăzi. A fost un oraș care a fost ridicat în vremea împăratului Traian (98-117), cel care a organizat limesul dunărean, și care a fortificat și construit majoritatea cetăților de pe această linie de graniță, de unde se putea ține ușor, sub observație, malul Daciei lui Decebal. Fortificație militară impozantă și în același timp un oraș – port cu o bogată și înfloritoare activitate economică, Capidava a dăinuit neîntrerupt aproape jumătate de mileniu, până în veacul al VI-lea, când în urma distrugerilor provocate de migratori cutriguri (559) a fost în cele din urmă abandonată. În veacul al X-lea, povestea Capidavei a fost reluată, grație controlului exercitat de Imperiul Bizantin, dar renașterea sa a fost de scurtă durată, aproximativ 50 de ani, ea fiind abandonată după o distrugere violentă a pecenegilor, în anul 1036. De la Traian și Hadrian (sec I-II) la Dioclețian și Constantin cel Mare (sfârșit de sec III și prima jumătate a sec.IV) și până la Iustinian (527-565), Cetatea de la Cotitură a fost pentru romani și romano-bizantini un punct strategie extrem de important, nu doar grație vadului de trecere a fluviului, ci și datorită poziției sale geografice deosebite, Capidava fiind practic un bastion natural, a cărui cucerire era incredibil de dificilă. Nu în ultimul rând, cetatea se afla la răspântia unui nod al drumurilor din Scytia Minor (Moesia Inferior), pe aici trecând drumul imperial ce venea tocmai din Nordul Italiei, drumul care făcea legătura cu cetățile Pontului (Tomis) sau cel ce străbătea mijlocul și nordul provinciei romane. Capidava poate însă nu ar fi existat, dacă nu era acest vad de trecere al bătrânului Danubius. Un lucru curios, chiar și în prezent, vara, în vremuri de mare secetă, când scad mult apele fluviului, „în dreptul crestei pantei dinspre Topalu” se pot vedea stânci ce răsar ca niște colți, gata să sfâșie lemnul bărcilor ce au îndrăznit să iasă pe valurile sale. Potrivit arheologilor ce au efectuat cercetări în acest loc, decenii de-a rândul, în astfel de momente, „piepturile de stânci se întind până la jumătatea lărgimii fluviului iar navigația se face cu multă greutate, neputând trece pe aici decât câte un singur vas”. O legendă locală, prezentă pe ambele maluri ale fluviului, spune că acele stânci nu ar fi simple roci de pe fundul apei, ci părți ale unui antic „Pod de Piatră””, care ar fi existat aici pe vremea romanilor. Topograful de excepție, arheologul Pamfil Polonic (mâna dreaptă a marelui Tocilescu) scria la rândul său de existența în antichitate a unui pod peste Dunăre, la Capidava, într-un loc în care se putea construi fără probleme. Drumurile care duceau la acest posibil pod (pe ambele maluri) sunt o certitudine, astfel că teoria nu pare deloc o simplă invenție. Specialiștii sec XX și XXI nu au putut însă confirma o astfel de realizare inginerească, dar tradiția locală a Podului de Piatră, ce lega cele două maluri, se încăpățânează să supraviețuiască, transmisă de sute de generații, începând cu geții și romanii care au trăit aici, la Capidava, acum aproape 2000 de ani, pe vremea lui Traian…

Sursă  bibliografie și citate – Gr.Florescu, R. Florescu, P. Diaconu – „Monografie arheologică – Capidava, vol I și II” 1958

Sursă foto deschidere și galerie – Ștefan Viorel Georgescu

[codepeople-post-map]

Petre, cel de acum 1000 de ani, de la Capidava…

Era o zi de vară caniculară, cu un soare care ne ardea efectiv cu ale sale 35 de grade aruncate fără milă asupra pământului! Eram la Capidava, printre ruinele marii cetăți romane, dar lucrul mergea greu. Din oră în oră, Dunărea ne primea cu brațele deschise, dar era atât de cald, încât te uscai  instantaneu, atunci când ieșeai din apă.

Doamna arheolog ne-a chemat sub umbrarul de lângă casă și ne-a sfătuit să mai așteptăm acolo un timp, „până mai cade Soarele”. Între timp, a scos din depozit cea mai de preț piesă descoperită de-a lungul timpului pe șantierul Cetății de la Cotitură. Era un ulcior din lut, pe care am văzut inscripționat, cu litere grecești, numele Petre. Doamna ne-a spus că, deși este scris în altă limbă, numele are forma specifică limbii române și nu pe cel al slavonei sau al celei grecești.

Capidava

Este prima consemnare a unui nume românesc, fiind datat în secolul X, iar asta face ca piesa ceramică să fie de o importanță extraordinară. Nici măcar umbrarul nu mai rezista atunci în fața soarelui, săgețile sale fiind de neoprit. Era același soare de care, în urmă cu un mileniu, se ferea și olarul Petre, cel care a făcut probabil obiectul și care s-a semnat pe el, intrând astfel în istorie.

Interesant este că, de ulciorul de la Capidava, făcut de olarul Petre, mi-a adus aminte zilele trecute un prieten arheolog pe care îl cheamă Petre. Mai mult, ulciorul a fost descoperit în 1967, de un țăran din Topalu, pe care îl chema Petre. Omul l-a găsit în timp ce lucra pe un sector condus de regretatul profesor Petre Diaconu.

În 2012, pe 29 iunie, de Sfântul Petre, Muzeul Național de Arheologie a organizat o expoziție despre ulciorul cu cel mai vechi nume românesc. Și în încheiere, trebuie menționat faptul că unii specialiști consideră că Petre nu este numele olarului, ci o invocație adresată Sfântului Petre, apostolul pescar, pe care acum 1000 de ani, oamenii de pe malul Dunării, îl considerau patronul lor spiritual…

[codepeople-post-map]

Capidava – „Cetatea de la Cotitură”

[codepeople-post-map]Capidava – „Cetatea de la Cotitură” a fost se pare ridicată de către romani în locul în care existase și o davă a geților. Fortăreața de la Capidava veghea malurile bătrânului fluviu, prevenind orice atacuri ale dacilor sau ale altor popoare care jonduiau la bogățiile Scytiei Minor.

Cetatea Capidava

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.