O legendă a Mării Negre – Prinţul Tomis şi prinţesa sirenelor

O legendă a Mării Negre – Prinţul Tomis şi prinţesa sirenelor

Se spune că, odată, de mult, trăia într-o ţară îndepărtată un mare rege ce avea mai mulţi fii frumoş şi viteji. Pe unul dintre prinţi, cel mai mic dintre ei,  îl chema Tomis… Aveau regele şi prinţii săi de toate, pământuri mănoase, armate nenumărate, aur, argint şi nestemate de tot felul, cum nicăieri vreun crai al lumii nu se putea lăuda că ar mai avea. Mai mult, apele ce scăldau malurile regatului erau pline de peşte iar pe valurile oceanului lor pluteau sute de corăbii frumoase.

O neagră meteahnă avea însă Regele Lumii, îi plăcea să vâneze toate făpturile misterioase iar peste toate acestea, sirene mai ales. Într-o zi, după ce află de la căpitanii săi că nicio sirenă nu a mai fost văzută prin apele din apropiere, Regele îşi chemă feciorii la sfat. Le spuse să ia fiecare câte o corabie şi să meargă în depărtări, pentru a vâna ultimele făpturi fantastice, ce se spunea că ar mai exista în adâncuri. Prinţii îl ascultară şi îşi luă fiecare drumul său, Tomis spre răsărit iar fraţii săi spre Apus.

Şi merse prinţul Tomis cu a sa corabie zile şi luni, fără să dea însă de urma vreunor sirene. Toate acestea până ajunse însă în Marea Noastră, cea cu unde întunecate. Într-o noapte, corabia prinţului fu prinsă de o furtună năpraznică, cu valuri înalte cât un palat, ce măturau puntea corabiei. Un astfel de val îl prinse pe Tomis şi îl luă cu sine în adâncurile Mării. Dar prinţul avu zile: o făptură gingaşă a apelor îl scoase din vârtejuri şi îl duse până pe malul plin de scoici al unei plaje. Era Negreana, o frumoasă prinţesă sirenă, fată de rege al adâncurilor şi printre ultimele făpturi care mai rămăseseră din seminţia sa.

Prinţesa Apelor îl îngriji multe zile pe Prinţul Pământului, până ce acesta se înzdrăveni. Prinseră drag unul de altul şi îşi făcură jurăminte pentru toată viaţa. Într-o zi, Tomis se întoarse la corabia sa şi îi spuse căpitanului (un vechi slujitor al tatălui său) că s-a hotărât să rămână pe meleagurile sirenelor şi să nu mai ducă la bun sfârşit sângeroasa misie a Regelui Lumii. Chiar în acea zi, furtuna iar se abătu asupra Mării.

Speriată că iubitului său i s-ar putea întâmpla iar ceva rău, Sirena veni lângă corabie. Tomis nu era pe punte dar Căpitanul da. Când o văzu, slujitorul puse mâna pe o suliţă şi o lovi de moarte pe prinţesă. Tocmai atunci, prinţul sui şi el pe punte şi văzu cum iubirea vieţii sale se scufundă în adâncuri, cuprinsă de ghearele nevăzute ale morţii. Sări după ea şi amândoi pieriră… Se spune că de atunci, Marea cea Furtunoasă a luat numele prinţesei sirene. De asemenea, pe ţărmul pe care prinţul şi prinţesa se iubiseră, oamenii locului au ridicat o mândră cetate, căreia i-au dat numele de Tomis…

Bibliografie – Alexandru Mitru – „În ţara legendelor” (adaptare), scribd.ro, worldwideromania.com – „mitologia Mării Negre”, Adrian Bucurescu – Mitologie românească

Foto – Edward Matthew Hale / Mermaids Rock/ Stânca Sirenelor

[codepeople-post-map]

Povestea unui naufragiu

Nimeni nu își mai aduce aminte sub ce pavilion naviga acea corabie… Poate era unul al Albionului, poate era al francezilor lui Bonaparte, sau poate al grecilor, dar marinarii de la bord erau un amestec de nații, printre ei numărându-se și câțiva români de-ai noștri. Și se mai știe ceva: că pe căpitan îl chema George, chiar dacă el pronunța ciudat acel nume, în limba mamei sale ce îl născuse cu vreo 40 de ani în urmă, într-un sat de la marginea țării aceleia cu munți înalți, unde plouă aproape întreg anul.

Marinar de-o viață, George străbătuse mări și oceane și înfruntase furtuni îngrozitoare. Marea asta Neagră, în care se aflau ei acum, în drum spre Constantinopole, ajunsese însă să îl descumpănească pe bătrânul lup de mare. Când nu te așteptai, ea se tulbura dintr-o dată, devenea întunecată ca străfundurile Iadului și parcă fierbea, ridicându-se în valuri uriașe, gata să înghită orice vas. Așa era și în acea zi…

Furtuna se pornise dintr-o dată, la ceas de seară, după ce toată ziua fusese liniște și pace. Corabia se legăna asemeni unei coji de nucă, în fiecare clipă părând gata să se lase înghițită de valurile lacome ce îi măturau puntea. După vreo două ore de luptă cu ploaia, vântul și valurile, unul din mateloți văzu țărmul. Se apropiau de Sulina, dar erau încă departe de Port. Căpitanul părea lipit de cârma sa, hotărât să ajungă la malul salvator. Și îl găsi în cele din urmă, dar vântul îi izbi din spate atât de tare încât lemnul scoase „scrâșnete” de moarte, strivindu-se de țărmul acela valah. Se fixară în grind, izbindu-se violent. Vreo doi marinari se răniră tare, dar ca prin minune, niciunul nu trecuse încă în lumea celor drepți. Acolo, unde eșuaseră, vântul nu era așa de tăios ca în larg, unde furtuna continua să ridice și să învârtă „munți” uriași de apă.

De pe punte, echipajul putea vedea în depărtare luminile portului Sulina. Trudiți și temători ca furtuna să nu îi lovească din spate, marinarii se hotărâră să lase barca cea mare la apă și să meargă pe canalul ce îl vedeau în față, până la Port. Misie ușoară, căci apa aici era mult mai liniștită. Căpitanul încercă să îi oprească, dar ce să faci singur în fața unei mulțimi aflate în pragul disperării?

Căpitanul George își văzu oamenii cum pleacă spre luminile salvatoare, iar apoi se trezi singur. Ca prin minune, după mai puțin de un ceas, furtuna se opri, iar Marea Neagră deveni iar liniștită, și nimic nu părea să arate că în acea zi înghițise pe cuprinsul său un mare număr de corăbii. Dimineață, George cercetă vasul și văzu cu bucurie că erau mai puține stricăciuni decât crezuse. Cu experiența altor eșuări, George Britanicul făcu ce făcu și reuși să readucă vasul înapoi la plutire.

Pe la orele amiezii, intră singur în micul port românesc, reușind să tragă la mal, sub privirile uimite ale localnicilor. Imediat ce nava fu în siguranță, George coborî pe mal și într-o greacă pe care o învățase pe mare, de la un prieten, vru să afle de soarta oamenilor săi.

Nimeni nu știa însă nimic de aceștia, nicio barcă nu ajunsese cu o noapte înainte la Sulina. Unii vorbeau că poate s-au înecat, alții gândeau că poate fuseseră atacați de tâlhari. Poate îi înecase vreun Duh al Bălții, pedesindu-i astfel pentru rebeliunea lor… Fără nicio ranchiună pentru că îl lăsaseră singur, Căpitanul îi căută o săptămână întreagă, cu disperare, dar marinarii săi dispăruseră pe fața pământului, iar de soarta lor nu mai știu nimeni nimic, niciodată…

Sursă poveste (Adaptare) – Analele Dobrogei 1920-1927, după Michel Vochino

sursă foto – pictură de Joseph William Turner /The shipwreck/1805

[codepeople-post-map]

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.