Povestea lui Aemilianus, ultimul martir creştin al Dobrogei

Povestea lui Aemilianus, ultimul martir creştin al Dobrogei

Dobrogei noastre i se mai spune şi Bethleemul Românesc pentru că a fost tărâmul unde au pătimit sute de creştini, prigoniţi de către Imperiul Roman. Ştim destule despre Sfântul Andrei, apostolul care a venit pe aceste meleaguri pentru a propovădui credinţa (sec.I), despre Epictet şi Astion, cunoaştem povestea Celor patru Mucenici de la Niculiţel şi a altor numeroşi alţi martiri care au pătimit în secolele III şi IV d.H. Astăzi vom vorbi însă despre un martir creştin mai puţin cunoscut publicului larg. Este foarte important pentru că este practic ultimul mucenic cunoscut din Dobrogea antică (nu îl luăm în calcul pe episcopul arian Auxentius, adept al sectei condamnate de Biserică, mort în 380). Acest ultim martir dobrogean este Aemilianus din Durostorum sau Emilian din Durostor – Silistra, cum îl menţionează biserica ortodoxă. Povestea lui Aemilianus este una extrem de interesantă. S-a născut în cetatea romană de la Dunăre în jurul anului 340 şi era cetăţean roman de vază, fiul prefectului Sabbatianus. S-a născut într-o vreme în care creştinismul era acceptat de Imperiu, graţie Edictului de Toleranţă Religioasă dat de Constantin cel Mare în 313, la Mediolanum – Milano. Aemilianus a îmbrăţişat, ca şi tatăl său, cariera militară şi servea chiar în legiunea cantonată în oraşul natal, fiind în acelaşi timp şi un creştin dedicat. În anul 361 însă, totul s-a schimbat. Noul împărat Iulian Apostatul renunţase la religia creştină (în care chiar el se născuse), a îmbrăţişat vechiul păgânism al Romei şi a început să îi prigonească pe iubitorii lui Hristos. A dat chiar un edict în care interzicea practicarea acestei religii, în întreg imperiul. În Dobrogea noastră (care acum făcea parte din provincia Thracia) şi-a trimis unul din oamenii de încredere, pentru a verifica dacă acest pământ al martirilor “ a fost curăţat”. Guvernator al Thraciei, Capitolinus ajunge la Durostorum într-o zi de iulie a anului 362. Misiunea sa principală: să se asigure că nu există niciun creştin în armata cantonată aici. Îi întreabă pe conducătorii cetăţii iar aceştia îl asigură că niciunul dintre soldaţi nu este creştin. Bucuros, Capitolinus ordonă un mare ospăţ în cinstea zeilor păgâni impuşi de Apostatul. În timpul acestui ospăţ, furios, Aemilianus fuge în marele templu al Vechilor Zei şi fără să fie văzut de cineva, distruge cu un ciocan statuile divinităţilor greco-romane şi răstornă altarele acestora. Incidentul este repede raportat iar Capitolinus declanşează o anchetă. Nimeni nu se gândeşte că vinovatul ar putea fi chiar fiul prefectului. Este chiar găsit un ţap ispăşitor, un tânăr străin care la ora incidentului fusese văzut în apropierea templului. Acesta îşi susţine nevinovăţia dar Capitolinus nu îl ascultă şi ordonă executarea lui. Aemilianus vrea să aibă conştiinţa curată aşa că îl salvează pe străin: iese în faţa Consiliului şi mărturiseşte că el este autorul faptei şi proclamă public faptul că este creştin şi că nu se dezice de religia sa. Este ziua de 16 iulie: fiul lui Sabbatianus este bătut de soldaţi, apoi închis. După două zile este dus pe malul Dunării, unde fusese ridicat un rug. Potrivit Bisericii, se produce chiar o mare minune, flăcările rugului nu îl ard pe martir, ci pe slujitorii şi soldaţii adunaţi la locul execuţiei. Aemilianus se roagă Domnului să îl ia în Împărăţia sa, ruga îi este ascultată şi martiriul se sfârşeşte în cele din urmă. Aemilianus a murit dar furia lui Capitolinus nu se încheiase: îi amendează pe Sabbatianus şi pe ceilalţi conducători ai cetăţii pentru că l-au minţit spunând că nu există creştini în cetate. Pleacă apoi să raporteze totul împăratului. Iulian Apostatul a murit asasinat după doar un an şi ultima prigoană a creştinismului se încheie odată cu el. Aemilianus, tânărul nobil de la Durostorum rămâne în istoria creştinismului dobrogean, ca ultimul dintre martiri…

Bibliografie – Enciclopedia Arheologică şi de Istorie Veche a României, volumul 1; creştinismortodox.ro

[codepeople-post-map]

Legende basarabene – Povestea satului Sturzeni

Odată de mult, pe vremea când turcii treceau prin foc şi sabie plaiurile provinciilor noastre româneşti, dincolo de Prut, în Basarabia, exista un sat numit Selişte. Erau oameni harnici şi gospodari, dar nu puteau avea acei români parte de linişte, căci armatele Semilunii se gândiră într-o zi să vină asupra lor, cu gânduri de jaf şi pradă. În acel sat al seliştenilor trăia şi un tânăr român, care, cine ştie cum, ajunsese să lege prietenie strânsă cu un soldat turc, ce îşi ducea viaţa într-o tabără din vecinătate. Turcul, într-o seară de vară, în timp ce stătea la focul taberei cu semenii săi, auzi planul acestora de a distruge Seliştea, în ziua ce avea să vină. Otomanul nu era deloc om rău la suflet şi se necăji peste măsură auzind că oastea îi va ucide pe toţi românii din sat.

La adăpostul nopţii şi neştiut de nimeni, merse să îşi vestească prietenul de primejdie. Îl găsi grabnic pe român şi îi spuse de urgia ce avea să se abată asupra satului. O singură rugăminte avu turcul, una îngrozitoare, aceea ca băiatul să nu mai spună nimănui de atacul otoman, căci altfel avea să îl dea pierzaniei şi pe el, vestitorul. Cu groază şi amar în suflet, băiatul valah se învoi, dar ceru să mai scape de la moarte pe încă cineva, pe iubita inimii sale. Se tocmiră aşa, şi a doua zi, la ceas de sărbătoare creştinească, când toată suflarea Seliştei se adunase la biserică, flăcăul îşi luă fata şi plecă din satul ce urma a fi făcut scrum. Ascultaseră sfatul turcului şi încălecaseră pe cai tărcaţi, precum cei ai otomanilor, pentru ca aceştia, când i-or vedea de la distanţă, să creadă că sunt de acelaşi neam cu ei. Aşa reuşiră cei doi îndrăgostiţi să scape de grozăvie şi să fugă dincolo de Prut. În urma lor, doar sânge şi moarte: turcii nu lăsară pe nimeni din Selişte să scape în acea zi şi făcură una cu pământul satul românilor.

Anii trecură şi când ura turcului asupra românilor se mai potoli, cei doi iubiţi, acum însoţiţi prin taina cununiei, se întoarseră din bejenie, în locurile în care altădată copilăriseră. Erau însoţiţi acum şi de alte familii de români şi cu toţii se aşezară să facă sat, chiar pe vatra fostei Selişte. Trăiră ani buni în pace, fără să mai aibă vreo pricină cu otomanii şi îşi duseră vieţile în linişte şi orânduială. Când domnii Moldovei făcură pace pe acele tărâmuri, satul îşi schimbă numele în Sturzeni, după boierul Sturza, ce avea multe pământuri în jurul satului. De soarta celor doi iubiţi, nu mai ştim mai nimic, dar poate că au apucat bătrâneţi liniştite, acolo în satul lor, de lângă Rişcani, la aproape 200 de kilometri de Chişinău…

[codepeople-post-map]

Sursă poveste şi foto deschidere –  sturzeni.wordpress.com (adaptare)

Cum au salvat străinii oraşul Tulcea de la distrugere

Această întâmplare a avut loc în primăvara anului 1877, cu puţin timp înaintea declanşării Războiului de Independenţă. Guvernatorul de atunci al Dobrogei, Said Paşa îi ura pe creştinii români, iar iminentul război l-a făcut să ia o decizie teribilă, aceea de a distruge cu tunurile oraşul Tulcea. Prezentând sultanului informaţii nereale despre activitatea locuitorilor, acuzaţi ca fiind majoritatea complotişti şi spioni, Paşa reuşeşte să obţină acordul de a bombarda oraşul de pe Dunăre. El adună reprezentanţii urbei la Konak (azi Muzeul de Artă), le citeşte decretul imperial şi, fără a accepta vreo obiecţie, le oferă un răgaz de 48 de ore pentru evacuare.

Tulcenii au apelat atunci la ajutorul Mitropolitului Nichifor, dar şi la cel al diplomaţilor străini care se aflau la Tulcea, consulul francez Emile Langle, grecul Pirgos sau austriacul Pertazzi. Străinii trimit telegrame de protest la Istanbul, iar Langle chiar cere destituirea lui Said şi anularea decretului. În acelaşi timp, mitropolitul Tulcei cere şi el ajutorul Patriarhului de Constantinopole, care intervine la sultanul Abdul Hamid al II-lea. Bombardat de plângeri, acesta înţelege că Said Paşa prezentase exagerat situaţia din Dobrogea, aşa că anulează decretul şi îl destituie din funcţie pe Said Paşa. Tulcea a scăpat astfel de distrugere, iar un an mai târziu devenea oraş al României…

[codepeople-post-map]

Sursă – Analele Dobrogei
Foto – oraşul-tulcea.ro

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.