Insula Șerpilor – Oracolul din Leuke și sacrificarea fecioarei

Insula Șerpilor – Oracolul din Leuke și sacrificarea fecioarei

Sunt atât de multe legende legate de marea insulă a Pontului, Leuke (Albă), cea numită acum Insula Șerpilor… Și toate aceste mituri îl au ca personaj central pe eroul Ahile (Achilles), ucis sub zidurile Troiei dar renăscut în spirit, odată ce mama sa Thetis i-a adus trupul pe insula Mării Negre.

Una dintre poveștile extrem de interesante este cea legată de existența unui Oracol al lui Ahile în Insula Leuke. Despre un templu sacru închinat eroului devenit nemuritor ne vorbește un istoric al antichității, Flavius Arrianus (sec. I – II d.H).

El scria despre Oracolul lui Ahile în anul 130 d.H, în opera „Periplus Ponti Euxini”: “Unii istoricesc și că dintre cei ce se coboară pe insulă, cei veniți înadins aduc de pe corăbii victime, pe care parte le jertfesc, parte le lasă libere în onoarea lui Ahile”. Cei ajunși întâmplător pe insulă, aduși de furtună, mergeau și ei la Oracol, cumpărau cu bani grei o victimă, de la preotul ce îl reprezenta pe Ahile („Dacă oracolul îl respinge – căci se află și oracol în templu – ei adaugă la preț…”).

Mai scrie Arrianus: „Se mai zice că Achilles se arată în vis celor care coboară pe insulă, dar și celor ce plutesc nu departe de ea și cărora le spune ce parte a insulei este mai bună pentru debarcat… Alții spun că fiind în veghere, li se arată Achile pe catarg, același chip ca Dioscurii (n.a Castor și Polux – patroni ai marinarilor). Alții spun că l-au văzut și pe Patroclus în vis (Patrocle, mult iubitul prieten al lui Ahile, ucis de Hector la Troia și al cărui trup a fost și el adus pe Leuke – sursă Arctinos din Milet)”.

Mai multe izvoare antice pomenesc despre un mare templu existent aici, despre păsările și animalele care trăiau pe insulă dar nu spun nimic despre șerpii văzuți în număr mare în epoca modernă.

Potrivit legendelor antice, păsările din insulă își înmuiau penele în apa mării, dădeau ocol templului stropindu-l cu picături dar nu îndrăzneau niciodată să zboare deasupra acestui sanctuar. („În Pont nicio pasăre nu poate zbura peste templul cel sacru din insula în care e îngropat Ahile”).

În 1823 rușii au descoperit pe insulă ruinele unui mare templu de marmură albă iar arheologul german Ulrich Kohler le-a studiat. Chiar și la acea dată, zidurile edificiului erau impresionante, ruine încă înalte de 2 metri. Se spune că fiecare latură a templului măsura 30 de metri.

Anticii ne vorbesc așadar despre un oracol și un templu al lui Ahile dar mai ales despre sacrificiile făcute în cinstea eroului devenit nemuritor (sacrificii umane și animale).

Legat de sacrificiul uman, încheiem cu relatările făcute de alți doi scriitori antici, Maxim din Tyr și Philostrat. Este practic o legendă…

Se spune că un negustor poposea des pe Leuke unde era primit foarte bine de Ahile. Într-o zi acesta l-a rugat pe muritor să îi facă un serviciu: să îi aducă din Ilion o anume fată troiană, din familia lui Hector. Negustorul a crezut că Ahile era îndrăgostit de fată. Omul pleacă în Ilion și după câteva luni se întoarce cu acea tânără. I se poruncește să țină fecioara pe corabie. Negustorul vine la templu, unde este ospătat de Ahile. La plecare este încărcat cu daruri și i se poruncește ca înainte de plecare să lase fata pe țărm. Când corabia de îndepărtează de insulă, negustorul vede de pe punte cum Ahile se repede asupra fetei (care striga îngrozitor) și o sfâșie în bucăți, asemenea unei fiare. În acest fel, se pare, Ahile s-a răzbunat (și după moarte) pe neamul lui Hector, cel ce i-l ucisese pe iubitul său Patrocle.

Bibliografie – FONTES I, Analele Dobrogei seria veche 1924

sursă foto – thorsvaldsensmuseum.dk – Achilles meet Priam, king of Troy

Expediţii antice în Marea Neagră – Egiptenii şi fenicienii – Călătoria legendarului Sesostris la Gurile Dunării şi Mărturia lui Laetus

Mult timp s-a scris că primii mari navigatori ai Mării Negre, şi colonişti ai Bătrânului Pont, au fost grecii antici. Există însă dovezi care infirmă această teorie, de foarte mulţi acceptată. Izvoare antice mai puţin mediatizate ne arată însă că egiptenii au ajuns în Marea Neagră şi mai ales pe malurile Dobrogei noastre de astăzi, cu mai bine de un mileniu înaintea elenilor.

Herodot a fost primul care a recunoscut acest lucru, meţionând şi o veche inscripţie pe care el o studiase. Astfel, marele istoric grec a scris de expediţia în Marea Siriath (identificată ca Marea Neagră de astăzi) a faraonului egiptean Sesostris. Ulterior, Diodor din Sicilia şi Strabon au scris şi ei despre expediţia egiptenă. Povestea spune că marele Sesostris (sau Usortesen) ar fi venit cu numeroase vase de război, acolo “unde se varsă Istrul, i-a bătut pe localnici şi a stabilit colonii” (citat din sursa Seişanu). I-a învins pe sciţi şi pe traci, ne spun izvoarele.

Cine este însă acest Sesostris? A existat el cu adevărat? Marii istorici moderni ne spun că da, şi că acest faraon nu este nimeni altul decât Senusret al III-lea, cel mai mare faraon al Regatului Mijlociu al Egiptului, dinastia a 12-a şi care a domnit între 1878 şi 1839 î.H. Nu s-a găsit încă o dovadă că Senusret III a întemeiat o colonie în Dobrogea noastră (poate a fost o colonie cu viaţă efemeră), dar pare foarte clar că a atins cu vasele sale Gurile Dunării. Este posibil să fi ajuns şi în Insula Şerpilor, Marea Insulă a Pontului.

Ce este cert este că acest Khakaure Senusret III a lăsat colonişti pe malul râului Phasis, în antica Colchida (Kolkis), tărâmul Lânii de Aur, azi în Georgia. Expediţia faraonului a avut loc cu mai bine de 11 secole înainte ca grecii să întemeieze în secolul VII î.H coloniile vest pontice Orgame (viitorul Argamum- azi zona Jurilovca) şi Histria.

Egiptenii au fost primii, dar grecii nu ocupă nici măcar locul doi… Undeva prin secolele 13-12 î.H în Estul Mării Negre, pe pământurile Dobrogei de azi au ajuns şi celebrii fenicieni. Lângă oraşul bulgăresc Sozopol (aflat la 35 de km de Burgas), în apele Mării Negre au fost descoperite acum câţiva ani ancore feniciene ce provin din timpurile sus-menţionate. Mai mult, unele izvoare antice ne spun povestea unei expediţii la Gurile Dunării, în Delta noastră. Un autor antic din perioada elenistică, numit Laetes a scris o Istorie a Fenicienilor. El îi citează pe scriitorii Theodotus, Hipsicrates şi Mochus.

Potrivit acestor surse, fenicienii au ajuns în Vestul Mării Negre şi au pătruns pe braţele de vărsare ale Marelui Fluviu. Această expediţie feniciană pare să fi avut loc înaintea marii perioade de cucerire din bazinul Mediteranei, printre care se numără şi întemeierea unor mari oraşe precum Cartagina (sec.IX). Dovezile prezentate mai sus nu fac să ştirbească cu nimic meritul întemeietorilor greci din Pontul Euxin, ci doar vin să întregească o istorie a Mării Negre, despre care, din păcate, ştin încă atât de puţine…

Bibliografie – Romulus Seişanu – Dobrogea, Gurile Dunării şi Insula Şerpilor (1928); BP Haşdeu – Istoria Critică a Românilor, Gheorghe I Brătianu – Marea Neagră; Herodot, Diodor din Sicilia; Kurt Sethe – Sesostris; Istoria Egiptului, Regatul de Mijloc – W Grajetski

sursa foto – nationalgeografic – sailing with the Sun – egyptian

[codepeople-post-map]

Moartea lui Lenneus

Bogat peste măsură şi puternic ca nimeni altul fusese Lenneus, mândrul rege al amalfricilor. Treizeci de ani purtase războaie cu toate seminţiile pământului, cucerise regate vecine şi spusese popoare întregi, fără ca cineva să îi poată sta în faţă. Dar cum nimeni pe lumea aceasta nu este stăpân absolut aşa şi zeii nemiloşi ai lumii au schimbat deodată soarta Celui Nebiruit… Din ţinuturi necunoscute s-a ridicat într-un an un rege tânăr şi mai viteaz, Mitridate, cel al paflagonilor.

Lumea era prea mică pentru cei doi războinici, astfel că au început să se războiască prin toate colţurile lumii cunoscute.

Şi Zeii îi zâmbiră în cele din urmă regelui cel tânăr, dar asta după ani buni de încleştări sângeroase şi de pierderi mari de ambele tabere. Şi atât de neagră îi devenise inima lui Mitridate, după atâţia ani de sânge, că l-a făcut să îi hărăzească bătrânului duşman o moarte cum nu se cuvine niciodată unui soldat. După ce oamenii săi îl prinseră pe Lenneus, Învingătorul nu vru să-i curme repede viaţa, ci se gândi că bătrânul oştean trebuie să sufere… Îl urcă pe prizonier pe marea sa corabie şi îl duse tocmai la miazănoapte, pe Marea Insulă a Pontului, cea mereu bătută de vântul rece din nord şi locuită doar de şerpi mari şi veninoşi, veniţi parcă din împărăţia lui Hades. Acolo îl lăsă singur pe Lenneus, să moară de foame şi de frig, căci pe acea insulă părăsită şi lipsită de arbori nu se găsea nici vânat şi nici lemn pentru adăpost…

Singurii martori ai exilatului erau pescăruşii şi albatroşii ce dădeau mereu roată acelui pământ scrutând din înaltul soarelui traiul nobilului surghiunit. Lenneus îmbătrânise şi nu putea prinde paserile iuţi, soarta îi fusese pecetluită…

Muri după zile de chin, părăsit de toţi şi uitat, condamnat să meargă umil în spirit în Infernul hărăzit regilor nemiloşi.

Ani mulţi au trecut de atunci, ce zic, secole sau chiar mii de ani… Insula aceea există şi astăzi, tot aşa de stearpă şi de pustie. Rar trag lângă ea corăbii sau vase moderne. Acei puţini temerari ce s-au încumetat să coboare povestesc că în ceaţa ce uneori cuprinde insula poţi vedea umbra gârbovită a unui moşneag străveziu, ce întinde mereu braţele, cerând ajutor…

Nota autorului – Această variantă a legendei se regăseşte în poemul Ibis, de Ovidius, un blestem pe care poetul latin îl adresează unui duşman, căruia îi doreşte moartea lui Lenneus. Numele personajelor şi al popoarelor mentionate este subiect de controversă, alţi autori antici menţionând că Lenneus ar fi fost rege al amastricilor din Sciţia sau că bătrânul ar fi fost de fapt Dionisiu, un tiran al Heracleei Pontice (nordul Turciei asiatice), exilat de regele real Mithridate VI Eupator (120-63 î.H). Insula Şerpilor, cea a lui Ahile este adesea confundată cu peninsula de langa Nipru (Ucraina) numită Achilleos Dromos – Alergarea lui Ahile, dar care nu ar fi putut fi locul unui exil regal.

Bibliografie – Fontes 1966 – Izvoare scrise privind istoria antică României, Publius Ovidius Naso – Opere, R Ellis – Ovidii Nasonis Ibis

Sursa foto  – jeff stephens – old blind man

[codepeople-post-map]

Istrul, fiul zeiţei Thetys, fratele său Ahile, Ifigenia şi legendele Pontului

În opera sa consacrată zeilor olimpieni, “Teogonia”, poetul antic Hesiod scrie că Thetys, zeiţa apelor (nimfă) a fost mama tuturor fluviilor de pe pământ. Din unirea sa cu titanul Oceanos (stăpânul apelor înaintea olimpianului Poseidon) s-au născut fluviile Nil, Alfeu, Eridan, Strimon, Meandru şi… Istrul “cel care curge frumos”… Istrul, bătrânul nostru Danubiu, Dunărea… Mitologia greacă cuprinde numeroase elemente privind Tracia şi mai ales Pontul nostru… ţinutul dobrogean de astăzi… După ce olimpienii îi înlătură pe titani de la conducerea lumii, Thetys este căsătorită cu eroul muritor Peleu şi din unirea cu acesta îl va naşte pe Ahile, Marele Erou, fratele Istrului, după mamă…Unde anume s-ar fi născut Ahile rămâne încă un mister dar ce este cert este că Thetys apare adesea în scrierile antice ca o zeiţă pontică mai degrabă, şi mai puţin legată de “Tărâmul Zeilor” Grecia olimpiană… Astfel, atunci când află de moartea lui Ahile sub zidurile Troiei, Thetys vine şi ajutată de muze răpeşte trupul copilului său de pe rugul funerar. Îl ia cu ea pe Insula Leuce, Insula Albă, acasă, pe peticul acela de pământ din Marea Neagră, pe care noi îl ştim astăzi ca Insula Şerpilor. Unii au spus că Leuce nu ar fi fost Insula Şerpilor dar culmea, toate celelalte identificări ale insulei legendare sunt tot dobrogene, fie Insula Peuce, fie Pădurea Letea de astăzi – în antichitate poate şi ea insulă… Ahile este adus aşadar în Pontul drag mamei sale şi trăieşte din nou, ca semi-zeu, la adăpostul templului creat special pentru el. O altă legendă interesantă despre Ahile o aduce în scenă şi pe celebra Ifigenia (Iphigenia). Condamnată de tatăl său Agamemnon pentru a fi sacrificată înaintea războiului troian, fecioara este salvată de zeiţa Artemis şi dusă în templul ei din Taurida. Taurida… adică penisula Crimeea, pe malul Mării Negre… Acolo rămâne Ifigenia până la sfârşitul Războiului… Legenda spune că Ahile semi-zeul, aflat acum într-o nouă viaţă a mers în Taurida, la templul “Artemisei Istriana!” şi a luat-o de acolo pe Ifigenia. Cei doi au devenit soţ şi soţie şi au trăit fericiţi pe Insula Leuce, acolo în mijlocul Mării Negre, nu departe de Gurile Dunării sau de ţărmul nostru dobrogean…

Bibliografie – Izvoare privind Istoria României (Fontes 1966), Victor Kernbach – Dicţionar de mitiologie generală, Anca Balaci – Mic dicţionar de mitologie greacă şi romană, Hesiod – Theogonia, Pindar – Olimpice, Apolonios din Rhodos, Homer – Iliada, Antoninus Liberalis – Metamorfoze

foto – reproducere mozaic – Thetys, zeiţa apelor

[codepeople-post-map]

O legendă din Insula Şerpilor – Ahile şi amazoanele

Potrivit mitului, aşa cum am mai scris, după ce a fost ucis de săgeata lui Paris, sub zidurile Troiei, Marele Erou Ahile a fost dus de mama sa, nereida Thetis, pe o insulă aflată în Pontul Euxin, Insula Albă, Leuce, cunoscută nouă astăzi ca Insula Şerpilor. O altă legendă a Mării Negre ne spune o poveste petrecută aici, după ce trupul eroului a fost adus aici şi depus într-un templu maiestuos. Se zice că, în urmă cu mai bine de 3.000 de ani, într-o noapte de primăvară furtunoasă, o corabie pe care se aflau nişte negustori şi constructori de corăbii ar fi eşuat pe ţărmul estic al Mării Negre, lângă Phasis, nu foarte departe de miticul regat Colchida (azi Georgia). Pe acele meleaguri trăia însă un trib puternic din neamul războinic al amazoanelor, iar bărbaţii care au supravieţuit naufragiului, au şi căzut prinzonieri în mâinile frumoaselor, dar aprigelor femei. Regina lor, al cărui nume s-a pierdut, din păcate, de-a lungul timpului, a hotărât să îi vândă pe bărbaţi sciţilor antropofagi, care dădeau bani frumoşi pentru a gusta din carnea crudă a grecilor… Soarta lor părea pecetluită…

Salvarea le-a venit însă, sub chipul unei prinţese, sora reginei, care se îndrăgostise de unul dintre prizonierii greci. Fata a convins-o pe conducătoare să îi ţină pe bărbaţi în tabăra lor. Zilele şi lunile au trecut încet iar prizonierii aveau parte de o dulce captivitate, trăind în plăceri şi desfătare alături de războinice. Într-o seară, la focul din mijlocul taberei, unul dintre bărbaţi povesti ce auzise despre Insula Albă, aflată nu departe de tărâmul Amazoanelor, zicând că în Templul Eroului Ahile (Achile) se găsesc mari bogăţii. Omul zicea că nimeni nu are curaj să meargă acolo, pentru că spiritul Eroului devenit Semizeu străjuieşte ostrovul şi atacă pe oricine vine cu gânduri rele. Auzind acestea, Regina ordonă bărbaţilor să îi construiască mari corăbii, îndeajuns de încăpătoare încât războinicele să intre împreună cu armăsarii şi iepele lor dragi, de care nu se despărţeau aproape niciodată. Regina dorea de mult să se răzbune pe Ahile, ce îi ucisese la Troia o rudă dragă, pe Marea Regină Penthiseleea…

După ce vasele fură gata, Amazoanele şi bărbaţii lor plecară pe apele Pontului, ajungând în scurt timp pe malul Insulei. Războinicele nu coborâră, ci îi trimiseră întâi pe bărbaţi să taie pădurea care împrejmuia Templul Marelui Ahile. Dar ce să vezi? Codrul era fermecat, pentru că topoarele străinilor nu puteau atinge lemnul. Tăişurile se întorceau ca vrăjite şi îi loveau pe bărbaţi în cap, în loc să muşte din trunchiurile copacilor. Se prăpădiră aproape toţi, aşa că Amazoanele călare coborâră furioase de pe corăbii, cu gândul să ajungă la Templu şi să îi dea foc. Tocmai atunci se porni însă o furtună groaznică, iar din Templu ieşi însuşi Marele Ahile (sau plăsmuirea sa). Eroul scotea parcă fulgere din ochii şi căutătura sa aprigă înnebuni toţi caii Amazoanelor.

Armăsarii şi iepele îşi aruncară stăpânele la pământ, le călcară cu copitele, le sfâşiară cu dinţii, omorându-le pe toate. Înnebuniţi şi încă fermecaţi, caii se porniră apoi să fugă orbeşte prin insulă. Ajunseră pe malul ei abrupt şi se aruncară nebuneşte în apele Pontului negru, înecându-se cu toţii. Ahile le ceru apoi Zeilor să îi purifice Insula pângărită, aşa că din ceruri se abătu un potop nemaivăzut, ca din vremurile lui Deucalion şi Pyra, (n.a.supravieţuitorii potopului mitologic grecesc). Apele spălară toată insula, înecându-i pe puţinii supravieţuitori. Ea rămase Albă şi Curată, cu acelaşi templu maiestuos în mijlocul său, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat în acea zi. Cât despre Ahile, acesta rămase să trăiască liniştit acolo, alături de soţia sa frumoasa Elena (pe care Zeii i-o aduseseră aici după moarte)…Din acea zi, niciun muritor nu mai avu curajul să coboare pe Insula Marelui Erou…

 Bibliografie (adaptare) – Analele Dobrogei 1924, serie veche, opere citate Philostrati

[codepeople-post-map]

Leuce – Insula Albă a eroului Ahile

Pe vremea când Marea Neagră era numită Axeinos (neprimitoare), grecii miletieni din Origame, Histria şi Tomis aveau o legendă la care ţineau foarte mult. Era mitul Insulei Albe, Leuce, unde se spunea că a fost înmormântat eroul războiului troian – Ahile (Achille).

insula Serpilor-Leuce

Un scriitor antic, Arctinus din Milet scria că tot aici a fost adus şi trupul lui Patrocle, bunul prieten al lui Ahile, ucis de Hector la Troia.

Potrivit unei alte variante a legendei, aici, pe Insula Albă, Ahile a fost trezit la viaţă de către zei şi a trăit următoarele milenii alături de Frumoasa Elena, pe care în secret o iubise în timpul Războiului Troian. Dincolo de mit, se ştie însă că navigatorii greci mai numeau insula şi Makaron (A fericiţilor), imaginându-şi aici o lume paradisiacă, în care sufletele morţilor se puteau odihni în linişte şi armonie. Despre acest tărâm au scris marii oameni ai antichităţii, de la istorici precum Strabon sau Ptolemeu şi până la nemuritorul poet Ovidius, exilat nu foarte departe, la Tomis.

insula Serpilor - Leuce

Datorită legendei lui Ahile, Insula Leuce a devenit în acele vremuri un mare loc de pelerinaj. Este cert faptul că aici a fost ridicat un templu impresionant dedicat lui Ahile Pontarhes, protector al marinarilor. Exista și un port de escală folosit adesea de corăbiile comerciale. În secolul IV î.H, un decret al cetăţii Olbia Pontica (azi în Ucraina) menţiona că toţi locuitorii oraşului trebuie să apere Insula Albă şi să îi alunge pe piraţii, care începuseră să îşi facă veacul în acea zonă. În 1823, un căpitan rus pe nume Kritzki a descoperit ruinele templului lui Ahile Pontarhes. Era vorba de un edificiu pătrat, fiecare latură măsurând 30 de metri. Se vorbeşte despre întocmirea unor planuri care demonstrează că era vorba de un templu maiestuos şi superb decorat.

Din păcate, din 1944 când a fost luată cu forţa României de către URSS, Insula Şerpilor (acum aparţine Ucrainei) nu a mai putut fi cercetată de arheologii români.

[codepeople-post-map]

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.