O poveste uitată a Farului Genovez

O poveste uitată a Farului Genovez

De-a lungul a mai bine de două milenii, locuitorii oraşului Tomis, mai apoi Constanţa, au fost fie mângâiaţi de briza plăcută a bătrânului Pont Euxin, fie biciuiţi de crivăţul rece al mării capricioase. Întotdeauna, Marea a făcut parte din viaţa lor, s-au bucurat, au jelit sau au murit pe ţărmul ei… Şi întotdeauna au privit orizontul, încercând să ghicească siluetele corăbiilor care veneau spre Port. Aşteptând mărfuri, veşti sau rude de departe, constănţenii au ridicat mereu câte un far, pentru a lumina calea corăbiilor, pe timp de noapte. Întotdeauna, lumina salvatoare ardea pe movila înaltă pe care turcii o numeau Avretuk Tepe. Războaiele au distrus mereu Farul Constanţei, dar asemenea Păsării Phoenix, acesta a renăscut mereu. Farului i se spune acum Genovez, o legendă zicând că şi negustorii italieni au ridicat aici, pe la 1300, o construcţie de acest gen. Poate este adevărat, poate nu…Mai degrabă înclin spre varianta lui Petre Covacef (sursă Camille Alard), potrivit căreia turcii numeau Constanţa (Geneviz Calee – cetatea genoveză), şi de aici au botezat şi Farul la fel. Nu intrăm însă în “controversa genoveză”, ci ne întoarcem în timp, doar vreo 200 de ani. Povestea a început odată cu venirea la Constanţa a lui Toma Radicevici, un croat angajat de o societate austriacă să aibă grijă de Farul din bătrânul Tomis. Zece ani mai târziu, Constanţa era aproape o ruină, un oraş devastat, care încă îşi lingea rănile după distrugerile suferite în Războiul Ruso-Turc de la 1828-1829. Farul era distrus şi nu se găseau bani pentru refacerea lui. Radicevici se făcuse hangiu, dar om conştiincios, aproape noapte de noapte îşi punea argaţii să ardă seu de animale pe movila Avretuk Tepe, pentru ca navele din larg să ştie unde este uscatul. Radicevici învăţase orarul vaselor, destul de rare la acea vreme…Croatul a murit însă, într-o zi a anului 1852, argaţii nu au mai ars seul, iar hanul a rămas pe mâna văduvei sale. Femeia şi-a chemat în ajutor cele şase nepoate de la Varna, una mai frumoasă decât cealaltă. În 1854, în timpul războiului Crimeii, la Constanţa debarcă trupe franceze aliate cu Turcia şi Imperiul Britanic, împotriva Rusiei. Un ofiţer de origine armeană, Artin Aslan, fiind rănit, este trimis să se odihnească în Hanul văduvei Radicevic. Se îndrăgosteşte de Mariam, una dintre nepoate şi decide să se însoare şi să rămână la Constanţa. Preia afacerea hanului, dar fiind inginer de profesie (constructor de fortificaţii) se angajează şi ca specialist la compania britanică Danube Black Sea Railway Co LTD. Între timp, el comandase deja în Franţa construirea cupolei de far şi încheiase un accord cu administraţia otomană a Constanţei, pentru reclădirea Farului la care atât de mult visase socrul Radicevici. Cu ajutor britanic şi francez, Aslan şi arhitectul Blaise Jean Marius Michel (Mişel Paşa) reuşesc să ridice Farul Genovez, între anii 1858-1860. De numai opt metri înălţime, dar ridicat pe o movilă aflată la 21 de metri deasupra mării, Farul a funcţionat timp de aproape cinci decenii, până în 1905, când a fost pus în funcţiune Farul din Port. Construcţia veche, cea a lui Aslan, a lui Radicevici, a constănţenilor şi poate chiar a genovezilor a rămas drept monument, dar în continuare de veghe, acolo, pe movila Avretuk Tepe…

Sursă bibliografie (adaptare) – Petre Covacef – Povestea Farului Genovez

Sursă foto – Farul şi Cazinoul – imagine de epocă, cca 1930

[codepeople-post-map]

Legenda lui Bogatyr şi a Mării Negre

Coloniştii greci au numit-o Marea Ospitalieră,  popoarele din Crimeea şi de la Nord i-au dat şi ele propriile denumiri, iar vechii sciţi îi spuneau Tana, adică Neagră.  Marea noastră, Pontul nostru Euxin a fost mereu sursa unor mituri şi poveşti extraordinare, pentru toate popoarele şi neamurile ce au trăit la ţărmurile sale, de la Facerea lumii şi până în prezent. Deşi mulţi îi spun şi acum Marea Primitoare, cei care au navigat printre valurile sale învolburate şi care au ţinut piept unor furtuni îngrozitoare, ştiu cât de periculoase pot fi aceste ape, aparent liniştite. O legendă superbă despre Marea Neagră ne vine tocmai din nord, de pe meleagurile Crimeei şi ale Ucrainei (origini est-slavice). Povestea ne spune că a existat odată, de mult un om foarte cinstit pe nume Bogatyr (probabil denumire preluată de slavi din turcicul bagatur, adică erou).

Bogatyr era bun la suflet, dar şi foarte viteaz şi puternic, cât zece oameni la un loc. Se spune că zeii i-ar fi dat arme fără seamăn, un arc şi mai ales, o săgeată căreia nu îi rezista nimic pe lumea asta. Săgeata de foc era însă foarte periculoasă, pentru că dacă ar fi încăput pe mâna unui om rău, ea ar fi putut topi pământul, ar fi făcut apa să fiarbă, ar fi dat foc aerului şi ar fi ucis mii de oameni. Bogatyr însă a îmbătrânit şi simţea că i se apropie sfârşitul. Venise momentul să dea săgeata altuia, dar se temea că oricine pe această lume ar putea fi corupt de puterea ei.

Omul avea mulţii fii de ispravă, cinstiţi şi viteji, dar simţea că până şi aceştia ar fi putut fi ademeniţi să folosească săgeata în scopuri greşite. Atunci bătrânul a luat o hotărâre. Pentru că el nu mai putea să meargă ca altădată , i-a rugat pe fii săi să îi îndeplinească ultima dorinţă: să arunce săgeata în apele Mării. Fiii au plecat, dar nu au ajuns pe ţărm. S-au răzgândit la jumătatea drumului, au ascuns săgeata, undeva în Munţi, şi odată ajunşi acasă, i-au spus tatălui că i-au îndeplinit dorinţa.

Bogatyr şi-a dat însă seama că întunericul se strecurase chiar şi în sufletul copiilor săi. I-a ameninţat că nu le va da niciodată binecuvântarea cea de pe urmă, dacă nu îi îndeplinesc dorinţa cea de pe urmă. Atunci, speriaţi, fiii au plecat din nou la drum.

Au aruncat în cele din urmă săgeata în mare, care a devenit dintr-o dată Neagră ca smoala şi a început să fiarbă şi să se agite, aşa cum nu o mai făcuse niciodată până atunci. Bogatyr a murit liniştit, iar copiii săi i-au purtat mai departe numele cu mândrie. De atunci însă, Marea nu mai este liniştită şi adesea devine, din cauza Săgeţii, Neagră ca smoala, cu valuri uriaşe şi mereu dând impresia că fierbe…

Sursă poveste – ukraine.com

Foto – pictură Ivan Aizazovski – The Black Sea – 1881

Legenda Constantinei și a Mamaiei

O versiune extrem de interesantă a legendei plajei Mamaia ne întoarce în timp câteva sute de ani, pe vremea când Dobrogea era încă sub stăpânire otomană. Povestea spune că, într-un sat dintre Dunăre și Mare, trăia o moldoveancă frumoasă și aprigă, văduva unui viteaz dobrogean, ce căzuse cu ani buni în urmă, într-o revoltă împotriva stăpânirii turcești. Femeia locuia împreună cu fiica sa Constantina, la fel de plăcută la înfățișare ca și a sa mamă.

Pentru că și moldoveanca (căreia fata îi spunea Mamaia) luptase cu arma în mână, împotriva Înaltei Porți, pașa din Silistra hotărî să o ia roabă și o aduse în cetatea de la Dunăre, în care el stăpânea. Pașa doar auzise de vitează, dar de văzut, o văzu abia acum și pe dată se îndrăgosti de ea. Dar pentru că la Silistra erau atunci tulburări mari, ofițerul hotărî să o trimită pe Mamaia să stea mai departe de primejdii și îi făcu o casă mare și frumoasă într-un loc pe malul Mării, unde astăzi se află stațiunea Mamaia. Dar să ținem seama că pe atunci nu era plaja așa cum o știm acum, ci iarba și pomii se pierdeau direct în apă, iar nisip era puțin, doar o fâșie îngustă. Pe atunci, în aceste locuri se ridica un sat bogat, în care locuiau deopotrivă și români și musulmani. Cu toții o respectau pe Mamaia și o țineau tare dragă și pe fiica ei, dar amândouă erau mereu triste și nu se prea amestecau cu restul satului.

Statiunea Mamaia - Constanta

Într-o zi, când la Silistra nu mai erau tulburări, pașa își aduse aminte de frumoasa moldoveancă și trimise o barcă mare cu oșteni să o aducă pe româncă, numai pe ea, înapoi în orașul său. Soldații o găsiră singură pe Mamaia, o luară cu forța în barcă și părăsiră țărmul. Femeia începu să strige după ajutor și atunci o auzi și Constantina sa. Fata intră în mare, încercând să ajungă la mama sa, dar apa era tare adâncă. Înțelegând că fiica sa se va îneca, fără doar și poate, Mamaia începu să se roage la Dumnezeu să îi salveze copilul. Deodată, se și petrecu minunea: sub picioarele fetei începu să se tot ridice o punte largă de nisip, ce o scotea din apă și o îndepărta de primejdie. Dar fata tot alerga după barcă, astfel că fâșia de nisip se mărea și se tot mărea…

Dar Dumnezeu mai făcuse o minune: Turcii au văzut că Mamaia dispăruse din barcă. Nu se aruncase în apele Mării, ci ea fusese transformată în acea punte de nisip ce îi salvase viața Constantinei. Otomanii au plecat înapoi cu mâna goală, iar Constantina a crescut, s-a măritat cu un român vrednic și au trăit fericiți în acele locuri, aproape de plaja Mamaiei. Așa ne spune legenda că s-a format această plajă frumoasă și largă a litoralului nostru, apreciată nu doar de către rumâni, ci chiar de o lume întreagă…

sursă – Legende din ținuturi dobrogene – Eugenia Doina Gemală

[codepeople-post-map]

foto –  freepick.ro

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.