Defcea, cătunul vechi de jumătate de mileniu şi condamnat la uitare

Defcea, cătunul vechi de jumătate de mileniu şi condamnat la uitare

Multe dintre satele noastre actuale au în spatele lor o istorie veche de jumătate de mileniu… Vetrele acestea au fost martore la confruntările sângeroase ale Evului Mediu, au fost distruse şi apoi refăcute în timpul războaielor ruso-turce şi au supravieţuit celor două mari războaie mondiale…Au fost sate mari, medii sau mici, sărace sau bogate dar mereu au existat…În mod tragic, povestea multora dintre ele se încheie acum, într-un secol XXI în care toţi ne batem cu pumnii în piept vorbind despre păstrarea tradiţiilor şi de respectarea trecutului. Satul despre care vorbim astăzi şi care pare condamnat să dispară cât mai curând se numeşte Gherghina… Este numele modern, ţine de comuna Mircea Vodă şi se află la numai 16 kilometri de Medgidia. Numără astăzi doar vreo 20 de suflete, care îşi duc traiul sărman în cele câteva case rămase în picioare… Pe vremuri era un sat mare şi bogat, numit Defcea sau Devcea… Povestea sa a început acum aproape 500 de ani… Prima consemnare ne provine din anul 1652…Un tânăr negustor englez pe nume Robert Bargrave fusese prin Levant şi după ce îşi încheiase afacerile la Constantinopole pleca spre Vest, trecând şi prin Dobrogea noastră, provincie a Imperiului Otoman… Membru al unei bogate şi influente familii din comitatul Kent, Bargrave ajungea în Podişul Medgidiei şi se oprea într-un sat prosper pe care îl numea Deftgia, încercând să respecte denumirea dată de către localnici… Ajunsese aici “trecând pe lângă diferite lacuri minunat de bogate în păsări de baltă”… Aproximativ un secol mai târziu, un alt călător străin, Markos Antonoios Katsaites ajungea la Devcea, “un sat mare” şi servea masa în casa ciorbagiului, primarul aşezării, aşa cum era obiceiul în provinciile imperiului. Două decenii mai târziu un savant italian pe nume Boscovich menţiona şi el aşezarea, în împrejurări similare. În a doua jumătate a secolului XIX, Said Mârza Paşa, general al imperiului de origine tătărească stăpânea zona cu acceptul Înaltei Porţi, conducând un stat semi-independent. Interesul său era de dezvoltare economică a zonei… A încercat şi la Defcea prin înfiinţarea unei exploatări agricole, o mukataa (potrivit sursei – Adrian Ilie) dar planul nu a dat rezultatele scontate. Satul era însă unul prosper, locuit de peste 150 de familii de tătari, avea o geamie, două cişmele… La începutul veacului trecut exista în apropiere o carieră de argilă iar aceasta se folosea la prepararea vopselelor (surse – MD Ionescu, A. Ilie)… Musulmanii au plecat, cei mai mulţi dintre ei, au venit apoi românii… Satul a supravieţuit mereu… În ultimii ani ai regimului Ceuşescu se intenţiona demolarea sa, din motive uitate acum… Oamenii au mers spre alte vetre, au mai rămas doar câţiva… Aceştia mai stau în Defcea, acum Gherghina, încercând să îi ducă mai departe povestea…

Bibliografie – Adrian Ilie Valea Kara-Su, monografie istorică; Călători străini în ţările române

foto – painting by Stanley Herbert Gill – Ruined Cottage

[codepeople-post-map]

Cântecul lui Dan – balade dobrogene

Această poveste dăinuie prin vetrele satelor de pe lângă Medgidia de mai bine de un veac şi jumătate, dar este posibil să fie chiar mult mai veche, din timpurile în care Dobrogea se afla în plină stăpânire otomană. Balada începe cu povestea unei tinere văduve, forţată să părăsească satul natal, având în braţele sale un prunc abia născut şi nebotezat… Copilul plânge, spre disperarea mamei, care încearcă din răsputeri să îl stăpânească: “Dănişor, taci, nu mai plânge / Că-n curând noi vom ajunge / Căci pe aici pădurea-i rară / Vin bandiţii şi ne-omoară”… Teama mamei nu este deşartă, căci plânsul pruncului este auzit de o bandă de tâlhari, ce îşi făceau fărădelegile pe acel meleag. Supăraţi că femeia nu are nimic de valoare asupra ei, bandiţii decid să îi fure copilul. Femeia se împotriveşte: “Cât capul sus îmi va sta / Eu pruncul nu vi l-oi da”. Reacţia tâlharilor este una îngrozitoare…”Dar unul mai furios / Îi şi dete capul jos / Cu cuţitele săpară / Pe măicuţă mi-o îngropară”. Pruncul Dan este luat de tâlhari şi crescut într-o viaţă de cealaltă parte a legii. Băiatul creşte frumos şi voinic dar evită mereu să ia parte la tâlhăriile bandei, chiar dacă nu ştie că aceasta se face vinovată de soarta sa. Pleacă cu zilele prin pustietăţi preferând tovărăşia ciobanilor de la stâni. De la unul din păstorii care îl îndrăgiră băiatul află marele secret : “Măicuţa ta zace moartă / Jos la crucea cea de piatră / La crucea acea de-argint / Omorâtă de un bandit”. Dan se simte cuprins de mare furie şi o grozavă dorinţă de răzbunare iar reacţia sa este una pe măsură: “Dan atunci când auzi / La bandiţi el se opri / Şi pe toţi mi-i copârţi”. Băiatul reuşeşte să îi doboare pe toţi tâlharii, răzbunând astfel moartea măicuţei sale. După ce face dreptate, Dan se hotărăşte să ia drumul codrului, să devină haiduc pentru a lupta împotriva stăpânirii dar din povestea sa a învăţat deja ceva… Niciodată să nu le facă rău celor simpli şi fără avere, să aibă grijă de aceştia şi să judece orice faptă înainte de a-o săvârşi … “Am să ies la drumul mare / Şi-am să prăd ce îmi iese-n cale / Dar nu mame cu copii / Că rămân orfani sărmanii”…

Bibliografie – Ion Faiter “Remus Opreanu – povestea unui sat dobrogean”, baladă culeasă de la Elena Perjoc

[codepeople-post-map]

Vlad Ţepeş în Dobrogea

Timp de câteva luni, în anul 1462, o parte din bătrâna noastră Dobroge s-a aflat iarăşi sub controlul fraţilor valahi, aşa cum se întâmplase şi pe vremea lui Mircea cel Bătrân. De această dată, artizanul eliberării a fost Vlad Ţepeş, domnitor al Ţării Româneşti şi unul dintre cei mai curajoşi conducători creştini ai Evului Mediu. Dracula, aşa cum a fost el poreclit şi-a lansat marea campanie anti-otomană în iarna lui 1461 atacând cetăţi de peste Dunăre (din actuala Bulgarie) aflate sub stăpânirea Imperiului Otoman. Au căzut pe rând Obluciţa, Novoselo, Silistra, Turtucaia, Giurgiu, turcii înregistrând pierderi uriaşe. În primăvara anului următor, Ţepeş, în fruntea a 30.000 de oşteni (sultanul Mahomed al II-lea avea o armată de 120.000 de oameni) începe să atace şi cetăţile dobrogene de pe malul drept al Dunării. Eliberează Cernavodă, Medgidia şi Hârşova, precum şi alte aşezări din spaţiul pontic. Rămâne se pare aici luni bune, fără să se ştie însă foarte bine unde îşi avea cartierul general. Într-o scrisoare trimisă din Dobrogea aliatului şi cumnatului său Matei Corvin, rege al Ungariei şi Trasilvaniei, Ţepeş vorbeşte despre uciderea a 23.884 de militari otomani, de-a lungul întregii campanii dunărene. Cetăţile dobrogene se află însă sub controlul său puţin timp. Ţepeş este forţat să îşi retragă armata din Dobrogea. Ulterior, vândut de către boieri, care l-au preferat pe fratele său Radu cel Frumos (preferat al sultanului), domnitorul Ţării Româneşti părăseşte ţara şi se refugiază în Transilvania, la Matei Corvin. Va merge apoi la Buda, unde va rămâne până în 1476, când se va întoarce la domnie, dar numai pentru câteva luni. Între timp, Dobrogea reintrase sub stăpânire otomană. Timpul nu i-a mai permis lui Dracula să revină în Dobrogea. Poate dacă s-ar fi întâmplat asta, istoria pământurilor noastre ar fi căpătat un cu totul altul curs.

[codepeople-post-map]

Panairul de la Medgidia – Marele Târg al Dobrogei

Iarmaroc, bâlci, târg, bazar… Aceşti termeni ne sunt bine-cunoscuţi, nouă dobrogenilor, dar numele adunării comerciale care se ţine de sute de ani, la Medgidia este, să recunoaştem, unul inedit. Panairul sau Panaghirul de la Karasu – Medgidia derivă din grecescul “panegyris” (în traducere – “strângerea lumii din toate părţile)”, o sărbătoare care se ţinea şi în Dobrogea antică în marile oraşe greceşti Histria, Tomis şi Callatis. Marele târg de la Karasu este consemnat încă de la începutul anilor 1800, pe vremea când Dobrogea se afla sub plină stăpânire otomană. În 1812 panairului de aici i se mai spunea şi Târgul lui Sorescu, după numele unui mocan bogat care locuia în zonă. Decenii de-a rândul, Panairul s-a ţinut de două ori pe an şi la el participau negustori, agricultori şi crescători de animale din întreaga Dobroge, dar şi din Ţările Române. La început se pare că datele de organizare au oscilat, dar apoi, spre sfârşitul secolului XIX ele au fost stabilite definitiv pentru 15-30 iunie, respectiv 15-30 octombrie. S-a ţinut în fiecare an, cu câteva mici excepţii ( 1850-1855, 1877-1878) a supravieţuit războaielor ruso-turce şi distrugerilor repetate din timpul acestor conflagraţii. În 1848, călători străini precum Sabatier şi Desaint povesteau despre marele târg de cai de la Karasu, acolo unde un exemplar obişnuit putea costa 6 galbeni iar un animal bun doar pentru carne putea fi cumpărat cu 1 liră engleză sau cu 15 şilingi. Bătrâna aşezare Karasu a fost la un moment dat desfiinţată dar în septembrie 1856, sultanul Abdul Medgid a hotărât prin decret imperial constituirea oraşului Medgidia, astfel că povestea Panairului a continuat…Înaltul Padişah, un mare reformator al Imperiului Otoman ştia cât de important este târgul de aici şi pentru a uşura efectuarea tranzacţiilor comerciale a decis ca, în perioada Panairului, să mute la Medgidia tribunalele comerciale de la Constanţa şi Tulcea. Într-un raport efectuat în 1904 se vorbea despre Panair ca fiind un târg la care participau peste 120 de comercianţi, 6 hangii şi 26 de cârciumari. Mii de oameni veneau să cumpere produse, să vândă sau chiar numai să îl viziteze. Se comercializau tot felul de produse, cereale, animale (vite, oi, capre, cai), brânzeturi, lână, vin, pânzeturi, obiecte de artizanat, de pielărie, de fierărie. Funcţiona aici un obor special pentru vite şi o tăietorie de carne, fusese creată o fântână chiar în mijlocul târgului. Iniţiat de otomani, panairul a fost continuat şi de administraţia românească, după Războiul de Independenţă, dar adesea cu sprijinul unor moşieri locali. La începutul secolului XX era de departe cel mai mare târg al Dobrogei, locul unde veneau să vândă tutun negustori din Vidin şi unde erau aduse ţi mărfuri de la Marsilia. Era un adevărat festival al comerţului, loc de întâlnire, de afaceri dar şi de distracţie. Se ţineau aici luptele tătăreşti, acel kureş premiat cu batal sau bairac (pomul cu batiste şi ştergare) iar campionii acestor lupte erau adevărate vedete ale provinciei. Panairul de la Medgidia a fost până în anii 30, cel mai important loc de tranzacţii comerciale din Dobrogea, un Mare Târg, a cărui poveste nu trebuie uitată vreodată…

Bibliografie – Adrian Ilie, Analele Dobrogei Serie Nouă, căpitanul MD Ionescu – Dobrogea la sfârşitul sec.XIX şi început de secol XX

Sursă foto – Commons wikimedia.org – Târg de vite 1910, foto Stelian

[codepeople-post-map]

Cuza Vodă în Dobrogea

Artizanul Unirii principatelor române, Alexandru Ioan Cuza a fost de două ori în Dobrogea, în timpul domniei sale de cinci ani, într-o perioadă în care tărâmul dintre Dunăre şi Mare se afla încă sub dominaţie otomană. În 1860 şi 1864, Cuza a vizitat mai multe localităţi dobrogene, înainte şi după întoarcerea de la Constantinopole, acolo unde mergea pentru a se întâlni cu sultanii otomani Abdul Medjid I, respectiv Abdul Aziz. Cele mai multe informaţii le avem însă din cea de a doua sa călătorie, din mai 1864, când se îndrepta spre Istanbul. Cu această ocazie a vizitat Medgidia, Cernavodă, Murfatlar şi Constanţa De fiecare dată, cu acordul administraţiei otomane, în aceste localităţi, Cuza a participat la ceremonii oficiale, întâlnindu-se cu oficialităţi şi mai ales cu numeroşi români dobrogeni veniţi să îl salute pe artizanul Unirii principatelor. La Cernavodă el se afla pe vasul Sofia, unde s-a întâlnit cu generalul de brigadă Sali Paşa, cel care a rămas cu el ca ataşat pe toată perioada călătoriei în Turcia. După ce a petrecut noaptea la Cernavodă, Cuza a plecat a doua zi cu un tren special la Kiustenge (Constanţa), unde a ajuns la ora 12.00 şi unde nu a stat decât câteva ore, fiind aşteptat de  vasul care urma să îl ducă la Istanbul.

Bibliografie  – Analele Dobrogei, nr.1 serie nouă, 1995

[codepeople-post-map]

Jules Verne şi descrierea Dobrogei

Mulţi dintre noi am copilărit cu aventurile extraordinare scrise de marele Jules Verne, capodopere ca “Ocolul pământului în 80 de zile”, „Insula Misterioasă”, „20.000 de leghe sub mări”, „Cinci săptămâni în Balon”, „Căpitan la 15 ani”, „Copiii căpitanului Grant”, „Călătorie în centrul pământului” sau „Misiunea Barsac” nemaiavând practic nevoie de nicio prezentare.

Din păcate, sunt convins că multora dintre dumneavoastră (asemeni mie) v-a scăpat romanul “Keraban Încăpăţânatul” (Keraban Le Tetu, 1883), tradus pentru prima oară în română, abia în 1989. Nu ar fi trebuit să ratăm această carte dintr-un motiv foarte simplu, este singura operă a lui Jules Verne în care este descrisă Dobrogea noastră, aşa cum era în a doua jumătate a secolului XIX. A mai scris despre România, este drept, în patru cărţi, dar “Mathias Sandorf „şi „Castelul din Carpaţi” au acţiuni ce se petrec în Transilvania, în „Pilotul de pe Dunăre” povestea se încheie pe la Porţile de Fier, iar în „Claudius Bombarnac” elementul mioritic este dat doar de un călător clandestin pe nume Cincu, care merge cu trenul în China pentru a-şi găsi logodnica.

Deşi nu există dovezi clare că ar fi călcat vreodată în Dobrogea, sau măcar în România, Jules Verne oferă detalii extraordinare despre ţinutul nostru în „Keraban încăpăţânatul”. Eroul, un negustor turc care decide să facă înconjurul Mării Negre (alături de prietenul său olandez Van Mitten), ajunge, la un moment dat, şi pe pământurile noastre. Iată ce scria Verne despre Dobrogea: “Regiunea este ca o peninsulă, formată de un cot larg al Dunării, care după ce merge spre Nord, până la Galaţi, se întoarce spre Est, vărsându-se prin mai multe braţe în Marea Neagră. Turcii numesc acest pământ ţară bună… acest pământ roditor este străbătut de păstori tătari, dar populaţia este în general valahă…”

Jules Verne scrie şi despre localităţile noastre: “Străbătură 24 de leghe în 12 ore şi pe la opt seara se opriră în faţa liniei feroviare Constanţa – Cernavodă, înaintea staţiei Medgidia, un oraş nou-născut, de 20.000 de locuitori şi care promite să aibă în curând o populaţie mai densă…. În fine… diligenţa îşi urmă drumul şi călătorii se odihniră într-un han destul de bun, din oraşul al cărui nume fusese ales în cinstea sultanului Abdul Medgid”. Acestea sunt doar două din numeroasele menţiuni despre Dobrogea în opera lui Jules Verne. Pe celelalte sunt convins că le veţi descoperi singuri…

[codepeople-post-map]

Sursă bibliografie – Aurelia şi Ştefan Lăpuşan – “Monografia Medgidia Carasu”, Ed Muntenia 1996; Keraban Încăpăţânatul – Jules Verne, Ed. Prietenii Cărţii 2005
Sursă foto deschidere – vernehetzel.free.fr (coperta cărţii editate de Pierre Jules Hetzel, 1883, desen L. Benett)

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.