Musa Celebi, prinţesa valahă Arina şi Dobrogea pre-otomană

Musa Celebi, prinţesa valahă Arina şi Dobrogea pre-otomană

Dobrogea este mereu subiectul poveştilor noastre… Se schimbă doar vremurile… şi personajele principale, scena însă niciodată… Acum ne aflăm la începutul secolului XV… Suntem prin anul 1410 iar Mircea cel Bătrân, stăpân pe meleagurile noastre de mai bine de un deceniu se luptă iar cu Imperiul Otoman… Acum adversarul său principal este Mehmet, I fiul acelui Baiazid pe care valahul, cu ani buni în urmă, l-a învins la Rovine… Mircea şi-a atras o şi mai mare duşmănie din partea Sultanului pentru că s-a aliat cu Musa Celebi, şi el fiu al lui Baiazid Fulgerul şi pretendent la tronul otoman. Co-împărat al Imperiului, acest Musa controlează la un moment dat partea europeană inclusiv meleagurile noastre.  Este însă acum în război cu Mehmet I, care vrea totul pentru el… Musa a venit în Dobrogea noastră şi a cucerit câteva localităţi aflate sub controlul adversarului său, printre ele numărându-se şi Kara-Su (azi Medgidia)… Românii îl ajută pe acest Musa cel Frumos (celebi se traduce ca gentleman abia începând cu sec XX), mai ales că, de ceva timp, prinţul turc s-a înrudit cu Mircea. A luat-o în căsătorie pe Arina, fiica voievodului valah… Arina este o variantă a numelui Irina, care în slavă se traduce drept pace, pentru că asta şi-au dorit valahii mereu, să aibă parte de pace, de linişte şi de libertate… Mircea Vodă speră că Musa, ginerele său, odată ajuns singur stăpânitor al Imperiului îi va lăsa pe valahi în pace… Dar sunt vremuri în care pacea nu poate fi obţinută decât prin război… Povestea de război a lui Musa cel Frumos a început în 1402 atunci când tatăl său Baiazid I Fulgerul este învins şi capturat în bătălia de la Ankara, de către mongolul Timur Lenk (Tamerlan). Musa este şi el prins,,, După moartea tatălui său în captivitate, Musa este eliberat… Imperiul Otoman este în plin haos: Trei dintre fraţii lui Musa vor să pună mâna pe tron. Pentru a supravieţui, Musa trebuie să urmeze aceiaşi cale… Mai întâi singur iar apoi aliat cu fratele Mehmet, scapă pe rând de ceilalţi doi rivali, Isa şi Suleyman. Musa şi Mehmet devin co-sultani şi îşi împart Imperiul: Musa ia partea europeană, având capitala la Edirne iar Mehmet cea asiatică‚ având capitala la Bursa (Constantinopolul- viitorul Istanbul va fi cucerit abia în 1453)…Teoretic, sunt egali dar Mehmet îşi consideră fratele un simplu vasal şi nu un egal al său. Musa păzeşte Dobrogea valahă în numele socrului său Mircea, însă această minune nu durează mult… Tânărul prinţ reuşeşte să îl învingă pe Mehmet de două ori în 1411 şi 1412 dar politica sa pacifistă faţă de valahi îi nemulţumeşte pe generalii săi, care îl trădează… În 1413, Musa este învins la Camurlu (Samokov, 55 de kilometri de Sofia) de o alianţă formată din Mehmet, Ştefan Lazarevic regele Serbiei şi un număr de generali trădători… Aşa cum a menţionat istoricul bizantin Laonic Chalcocondil (sec XV), în bătălia de la Camurlu, Musa a fost sprijinit de călăreţi şi pedestraşi valahi trimişi de socrul său însă numărul inamicilor era mult prea mare… Învins Musa a încercat să treacă Dunărea în Nord, în Ţara Românească dar a fost prins de oamenii lui Mehmet şi executat pe loc, prin sugrumare, potrivit obiceiului otoman… Mehmet a devenit singur sultan al Imperiului (1413-1421)… Vremurile de pace la care visa Mircea cel Bătrân nu mai puteau exista… Peste doar patru ani, Dobrogea era iar luată de către turci de sub puterea valahilor…

[codepeople-post-map]

Legenda lui Vifor mocanul

Spune-se că un mocan încă tânăr, viteaz şi cu multe fapte de vrednicie de-a lungul anilor a ajuns într-o zi în Dobrogea noastră. La acea vreme, aceasta era o ţară pustiită şi rănită de dese războaie, un meleag în care viaţa rumânului harnic atârna doar de un fir de aţă şi se afla la cheremul oştirilor turceşti şi tătăreşti ce puseseră mâna pe ţinut. Era vremea în care pământul valah dintre Dunăre şi Mare se pierduse de voievodatul Măriei Sale Mircea cel Sfânt, slăvită-i fie amintirea… Urmaşii marelui voievod nu avuseseră puterea de a-i continua măreţele fapte şi astfel Imperiul otomanilor se făcuse stăpânitor.

În acele timpuri ajunse în Dobrogea şi Vifor mocanul…”Foaie verde de lipan / Pe cel deal, pe cel maidan / Plimbă-mi-se un mocan / Pe-un cal negru, dobrogean”. Vifor vede la un moment dat o caravană uriaşă de robi rumâni, femei şi bărbaţi deopotrivă, mânaţi din faţă şi din spate asemeni vitelor de către o ceată mare de războinici tătari. Fără să stea prea mult pe gânduri, Vifor ia smintita hotărâre să atace singur, mai întâi pe cei din coada caravanei: “Înainte tot ţinea / În tătari în fugă da”. Eliberează câţiva rumâni iar una dintre fecioarele de acolo, una “smeadă – gălbioară” îi adresează o rugăminte şi deopotrivă îi face o promisiune: “Scoate-i pe toţi din robie / Şi am să îţi fiu soţie / Şi o să îţi dea tata moşie”.

Vifor mocanul atacă pe dată şi restul tătarilor, pe cei din frunte şi deşi este singur împotriva tuturor reuşeşte să îi răpună pe toţi: “Tătarii că-i ajungea / Printre ei drum îşi făcea / Cu buzduganu-i trăznea”. Eliberează toţi robii, apoi adună gabenii pe care tătarii îi adunaseră din prăzi şi îi dă la săraci: “ Paralele mărunţele / Le făcea tot grămăjele / Să le dea ălor săraci / Să le dea la ortaci / La răspântii şi la stâne / Unde-or fi urme păgâne”. Fata care i se promisese în schimbul eliberării tuturor robilor se ţine de cuvânt: “Şi pe smeada-gălbioară / El mi-o luă de soţioară”… Povestea se încheie astfel şi din păcate nu putem şti ce s-a întâmplat cu Vifor şi a sa soaţă. Poate au rămas amândoi pe meleagurile noastre iar urmaşii lor le-au păstrat amintirea prin cântecul spus la focul sobei, cântec ce iată a străbătut timpul şi a ajuns până în vremurile noastre…

Bibliografie – Ion Faiter “Remus Opreanu – povestea unui sat dobrogean”, baladă culeasă de Titus Cergău de la Gavrilă Covrig din satul Sibioara (adaptare)

[codepeople-post-map]

O legendă tulceană – Dealul Comisului, slujitorul lui Vodă

Sătenii din Izvoarele au fel şi fel de poveşti şi legende despre Muntele Consul, masivul ce se ridică semeţ în apropierea vetrei strămoşeşti. Una dintre ele este strâns legată de cel de al doilea nume sub care mai este cunoscut acest obiectiv: Dealul Comisului. Marele cronicar Miron Costin scria : “turcii numesc acest loc Muntele Comisului, căci acolo, sub acel deal a pierit la porunca domnului Basaraba, el… comisul său”. Cine a fost acest comis, care şi-a pierdut viaţa la poalele dealului tulcean?. Se pare că era un înalt dregător al lui Mircea cel Bătrân (n.r. Basaraba – din neamul Basarabilor). Moartea sa este foarte probabil să se fi produs în perioada 1389 – 1418, interval de timp în care Mircea cel Bătrân se proclama stăpân al Dobrogei, “domn de amândouă părţile de peste Dunăre şi până la Marea cea Mare”. Erau timpuri în care voievodul Ţării Româneşti era în război cu Imperiul Otoman, foarte interesat să pună sub stăpânire şi meleagurile vest pontice. Turcii au atacat continuu cetăţile dobrogene iar pe întreg cuprinsul provinciei s-au consemnat confruntări militare sângeroase între cele două tabere. Una dintre aceste lupte s-a purtat cu siguranţă şi în apropierea Muntelui Consul iar unul din boierii valahi căzuţi în bătălie ar putea fi acest Comis. Nu cunoaştem numele acestui erou, pentru că el avea funcţia de Comis. Vorbim poate chiar despre înaltul dregător de primă stare din Divanul Domnesc, Comisul cel Mare, cel ce era mai marele grajdurilor domneşti, ce îi avea în subordine pe toţi slujitorii şi meşteşugarii ce se îngrijeau de echipamentele lui Vodă. Tot acest Mare Comis fie se îngrijea personal de calul lui Vodă, fie supraveghea un locţiitor ce făcea acest lucru. Nu ştim cum a murit exact Comisul cel Mare, ce fapte de vitejie a făcut sau ce sacrificiu… Cronicarii nu ne spun nici dacă Mircea cel Bătrân a fost sau nu prezent la acea bătălie. Poate Comisul i-a salvat viaţa, sacrificând-o pe a sa… Nimeni nu poate ştii ce s-a întâmplat. Doar bătrânele pietre ale Muntelui sunt martorii muţi ai acelei lupte dar refuză să ne spună taina sângeroasei bătălii…

Bibliografie – Laura Diana Cizer – “Toponimia judeţului Tulcea. Consideraţii sincronice şi diacronice”, Miron Costin, Analele Dobrogei serie veche

sursă foto – info-delta.ro

[codepeople-post-map]

Monedele Dobrogei medievale – tezaurele otomane

Timp de mai bine de patru secole, din 1420 şi până în 1877, provincia noastră dintre Dunăre şi Mare s-a aflat sub administrarea Imperiului Otoman. Monedele Înaltei Porţi circulau în Dobrogea chiar de mai devreme, de la finele secolului XIV, când turcii cuceriseră deja Balcanii şi fixaseră frontiera nordică la Dunărea noastră. Din aceste motive, este lesne de înţeles de ce în toată această perioadă, toate tranzacţiile comerciale ale bătrânei Mici Sciţii se desfăşurau în monedele Sultanilor. Adesea, se acceptau şi monede ale unor puteri din Vest, precum cele ale Republicilor Italiene, ale Ţărilor de Jos, din Polonia şi din Franţa, dar cele mai multe operaţiuni erau cele în monedă otomană. Timp de peste 400 de ani, dobrogenii au cumpărat şi au vândut cu asprul, dirhemul, paraua sau guruşul (kuruş), dovadă în acest sens stând tezaurele medievale descoperite în judeţele Constanţa şi Tulcea în ultimul secol. Akce (asprul) a apărut la sfârşitul secolului XIV, început de XV şi a fost dominant mai bine de două secole. Era o monedă de argint, ai cărui multiplii erau onluk (10) şi beşlik (5). Tot de argint şi de valoare mai ridicată era dirhemul, a cărui circulaţie a început din veacul al XVI, din timpul Sultanului Murad III. Al treilea nominal otoman de argint era paraua (medin), termenul fiind împrumutat în limba română şi folosit uneori ca sinonim la bani. O para făcea cât trei akce (aspri). Este explicabilă păstrarea în română a cuvântului para, pentru că a apărut destul de târziu, pe la mijlocul sec.XVII, fiind o monedă valabilă şi în veacul al XIX-lea. Paraua îşi avea şi ea multiplii săi, onluk şi beşlik. Guruşul (kuruş, gros), ultima monedă de argint era în acelaşi timp şi unitatea standard sistemului monetar otoman din 1688 şi până în 1844. Lui i se mai spunea şi piastru (de la italianul piastra) şi era subdivizat în 40 de parale. Guruşul îşi avea multiplii săi – yuzluk, altinşlik şi ikilic, şi divizionarele sale (zolta şi yirmilîk). În Dobrogea otomană mai circulau şi monede aur (altîn) şi de cupru (mangîr). Aflându-se atâta timp sub dominaţie otomană, este şi logic ca Dobrogea să fie prima dintre provincii la capitolul tezaur monetar turcesc. Vom aminti doar câteva, începând cu tezaurul inedit de 590 de piese (aspri şi dirhemi), numit “Dobrogea passim” (găsite în provincie, nu se cunoaşte contextul exact şi originea lor) şi care se află la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC). O adevărată comoară este cea descoperită la Nalbant, formată din 350 de piese din care 345 otomane şi care provin de la sultani începând cu Medhmed III (1595 – 1603) şi până la Ibrahim (1640-1648). Un tezaur impresionant este şi cel de la Medgidia, cu 320 de piese otomane, spaniole şi raguzane, toate datând din sec. XVI-XVIII). Merită de asemenea menţionate tezaurele de la Visterna – Târguşor (101 piese), Vadu (140 de piese) Viile (53 otomane) şi cel recent descoperit, în 2014 şi care cuprinde 161 de monede. Am lăsat intenţionat la urmă Tezaurul de la Văcăreni, de 244 de piese. Acesta este inedit pentru că este medieval dar nu otoman. Astfel, el cuprinde 186 de ducaţi de pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), 39 de ducaţi de pe vremea lui Vlad I Uzurpatorul (1395 – 1396) şi restul, monede otomane (aspri) emise de Baiazid I Fulgerul (1389-1402) învinsul lui Mircea de la Rovine (17 mai 1395)…

Bibliografie – Nicoleta Preda – Analele Dobrogei serie nouă, nr.VIII; Revista Pontica – Gabriel Custurea

Sfârşitul lui Ivanco, “regişorul Dobrogei”

Balică şi Dobrotici au fost cei doi mari despoţi ai formaţiunii statale medievale de secol XIV, cunoscută sub numele de Ţara Cărvunei. Nucleul acestui stat era undeva în zona Mangalia şi Varna, dar despoţii din această familie Terter (cum este numită de unii specialişti) controlau întreaga Dobroge, mai puţin Delta Dunării. În 1386, moare Dobrotici, cel care a dat numele regiunii noastre. El este urmat la conducerea statului de fiul Ivanco sau Ioan, despre care cronicarul Leunclavius scria “Ivanco, cel care era regişorul Varnei şi al regiunii vecine numită Dobrogea” (“Ivanco, qui Varnae cum regione finitima Dobritze vocata regulus erat”). Erau însă vremuri tulburi iar Ivanco nu se ridica la valoarea părintelui său, care reuşise să ţină independent voievodatul său, în ciuda presiunilor bizantine sau otomane. Ivanco devine vasal al sultanului Murad I. Acesta este învins în 1387 la Locknik de o armată sârbo-bosniacă şi este dornic de răzbunare. Cere ajutorul lui Ivanco – Ioan şi pe al ţarului bulgar Şişman, însă cei doi nu trimit armate în sprijinul otomanilor. Murad ordonă atunci o expediţie militară de pedepsire a celor doi vasali. Este trimis în sudul Dobrogei marele vizir Candarli Ali Paşa. Acesta învinge şi desparte armatele lui Ivanco şi Şişman. Fiul lui Dobrotici se ascunde la Varna, cetate pe care turcii o asediază fără succes. Candarli Ali Paşa se retrage de la Varna dar cucereşte toate cetăţile mari din Dobrogea, printre acestea numărându-se şi Hârşova. După asediul de la Varna nu se mai ştie nimic despre soarta lui Ivanco, cel care dispare subit din istorie, fără să mai fie menţionat vreodată. Poate că a murit în luptă, poate că a fost luat prizonier şi apoi executat… Cine ştie… Cert este că odată cu dispariţia sa, întreaga Dobroge cade sub stăpânire otomană, despotatul Ţării Cărvunei fiind desfiinţat. Această stăpânire otomană durează însă doar câteva luni pentru că Mircea cel Bătrân, voievodul Ţării Româneşti profită în acelaşi an 1388 de situaţia creată, vine în Dobrogea, cucereşte cetăţile controlate de turci şi devine stăpân al provinciei noastre pentru trei decenii (până la moartea sa, în 1418). Şi acum există aprigi controverse cu privire la etnia familiei Terter, a lui Ivanco  – Ioan, a lui Dobrotici, a lui Balica. Unii istorici afirmă că erau bulgaro-cumani, alţii că erau valahi, români. Despre această origine vom vorbi însă într-o altă poveste…

[codepeople-post-map]

Mircea cel Bătrân, stăpânitorul Dobrogei

În secolul al XIV-lea, altădată puternicul Bizanţ începea să îşi piardă una câte una provinciile, acaparate de noua Mare Putere a lumii, Imperiul Otoman. Dobrogea devenise şi ea o prioritate pentru turci, care doreau să controleze acest tărâm extrem de bogat, udat de-o parte şi de alta de apele Dunării şi ale Mării Negre. Planurile otomane au fost însă date peste cap de voievodul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418), cel care a reuşit să alipească Dobrogea şi să o stăpânească timp de aproape 20 de ani. Această alipire s-a produs undeva în anii 1388-1389, pentru că într-un document datat la 4 sept 1389, Mircea se auto-intitula deja “domn al părţilor Podunaviei”, Podunavia („Ţara de la Dunăre”) fiind termenul derivat din Paristrionul sau Paradunavonul folosit de Bizatini. Pe 23 noiembrie 1406 Mircea îşi spunea… “domn de amândouă părţile de peste Dunăre şi până la Marea cea Mare şi cetăţii Dârstorului stăpânitor”. “Voievod şi domn”, el adoptă şi termenul de despot, numindu-se “terrarium Dobroticii despotus” (despot al ţărilor lui Dobrotici). Bun administrator şi strateg, voievodul român fortifică cetăţi şi oraşe dobrogene precum Isaccea, Enisala, Caliacra şi Silistra. Mircea stăpânea şi Gurile Dunării, dar şi Nordul Deltei (“părţile tătăreşti”), primit de la Alexandru cel Bun, pe care îl ajutase să ia tronul Moldovei. Turcii nu renunţaseră însă la gândul cuceririi. Ştim că în 1408, ei încearcă fără succes cucerirea Silistrei, toate atacurile lor în timpul lui Mircea încheindu-se cu eşecuri. După moartea marelui voievod, povestea Dobrogei româneşti ajunge la final: fiul său Mihail nu reuşeşte să controleze la fel de bine situaţia şi după 1420 Dobrogea este cucerită de turci. În următorii 200 de ani, unii domnitori români (Vlad Dracul, poate Vlad Ţepeş sau Mihai Viteazul) mai reuşesc, se pare, să ocupe sporadic zona, dar pentru foarte scurte perioade şi doar în timpul unor conflicte armate.

Sursă bibliografie – Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu – “Istoria Dobrogei”

sursă foto -wikipedia.org

[codepeople-post-map]

 

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.