Cetatea medievală de la Vadu – Kara Harman (Karaharman) şi povestea întemeierii

Cetatea medievală de la Vadu – Kara Harman (Karaharman) şi povestea întemeierii

I s-a mai spus şi Karaharman sau Caraharman! Poate aţi mai auzit aceste nume, dar informaţiile sunt destul de sărace. Este numele unei foste mari cetăţi din Dobrogea otomană. Locaţia? La Vadu, una dintre cele mai pitoreşti locaţii ale tărâmului nostru dintre Dunăre şi Mare. Turiştii ajung în fiecare an, cu miile, la Vadu sau la Corbu, dar din păcate, niciunul nu poate vizita ruinele Kara-Harmanului. La fel, nici noi, localnicii. Motivul? Vestigiile istorice se află îngropate sub un mastodont industrial din vremea comuniştilor, Fosta Întreprindere de Metale Rare, combinat creat pentru exploatarea de uraniu şi de zirconiu şi care în ultimele două decenii a făcut obiectul unor privatizări mai mult sau mai puţin dubioase. Poate că în viitor ruinele Kara – Harmanului vor avea o soartă mai bună, vor putea fi dezgropate, studiate sistematic şi trecute în circuitul turistic. Să sperăm! Până atunci putem vorbi însă doar de poveştile sale, de istoria sa tumultoasă, aşa cum o ştim din izvoare şi din studii de specialitate. Să începem cu numele:

După alipirea Dobrogei, românii i-au zis Caraharman dar înainte turcii îi spuneau Karaharman. La origine, însă cetatea s-a numit Kara Harman. Kara se traduce prin Negru însă în ceea ce priveşte termenul harman, aici există mai multe variante. Una dintre ele, acceptată de mulţi, ar fi că harman (arman) înseamnă arie de bătut cereale. Potrivit Dex-ului din 2002, cuvântul arman (preluat din harman) mai înseamnă şi rotocol, cerc la suprafaţa unei ape. În fine, astăzi, în turcă, harman se traduce prin amestec. (Aria Neagră, Cercul Negru?)

Indiferent de sensul său exact, se ştie că Kara Harman a fost una dintre cele mai importante cetăţi a Dobrogei otomane din perioada secolelor XVII – XIX. O poveste a locului ne mai spune ceva: că numele cetăţii ar veni de la un militar (arman?) din sec.XIII, care a venit în Dobrogea alături de legendarul Sari Saltuk Dede, întemeietorul Babadagului. Să fi fost întemeietorul Kara-Harmanului acest însoţitor al Sfântul Sari Saltuk? Asta nimeni nu ne poate spune…

Cele mai multe detalii legate de cetatea Kara-Harman ne sunt date de marele călător turc din veacul al XVII, Evliya Celebi. El este de altfel şi primul care spune că numele ar veni de la un însoţitor al lui Sari Saltuk. Celebi ne spune că această aşezare Karaharman este “o localitate bogată de la natură şi cu o climă plăcută… În vechime a fost Port”. Potrivit lui Celebi, înaintea cetăţii otomane aici existase una şi mai veche (poate întemeiată de bizantini?). Aceasta ar fi ajuns apoi la genovezi (care aveau monopol comercial în provincie) şi apoi, la turci: “Şi aceste locuri au fost cucerite de Baiazid Ilderim, care îndată ce le-a primit din mâinile genovezilor, a dărâmat cetatea de aici până la pământ”. În vremea lui Ildirim (sfârşitul secolului XIV), Dobrogea nu era încă sub dominaţie otomană, ci românească (Mircea cel Bătrân), aşa se explică distrugerea primei fortificaţii. Din 1420, ţinutul devine însă provincie a Imperiului Otoman. O aşezare exista aici, dar nu şi o fortificaţie. În 1625, sultanul Murad IV trimite în Dobrogea o armată care să îi alunge pe cazaci, care începuseră să atace aceste pământuri. Oastea otomană este condusă de Regep (Redjep) Paşa, amiral al Imperiului şi conducător al flotei, care reuşeşte să îi învingă pe atacatori. După victorie Regep Paşa ia decizia de a construi aici o cetate care să asigure controlul în zonă. Iată ce scrie Celebi: ”După ce s-a luat părerea ayanilor villayetului, chiar în acea seară o armată numeroasă şi mii de lucrători şi zidari s-au apucat şi în 3 luni au ridicat cetatea, înzestrând-o cu toate muniţiile necesare. Pentru apărarea acestei cetăţi a rămas un comandant cu 300 de oameni ca garnizoană. Au fost aşezate şi 7 tunuri de tip balemez. După aceea, cheile cetăţii precum şi cele ale geamiei lui Murad IV, aşezată înăuntru, au fost trimise sultanului”. Celebi o vizitează la câţiva zeci de ani de la întemeiere şi o descrie: “Şi acum cetatea e frumoasă şi locuitorii sunt mulţumiţi. E frumoasă, de piatră, în formă de pătrat şi e situată la malul Mării, la braţul Dunărei, pe un şes verde. Întreaga ei circumferinţă este de 1000 de paşi… Nu are val (n.a. de pământ) pentru că este chiar pe malul mării”. Existenţa cetăţii a dus la crearea unui adevărat orăşel. Are 300 de case, o geamie lângă port şi “70 până la 80 de hanuri negustoreşti pline cu tot felul de mărfuri”. Timp de mai bine de două secole, cetatea Kara-Harman a fost extrem de importantă. Încetează să mai existe în secolul XIX, un secol măcinat de războaiele ruso-turce şi în care Dobrogea era teatru principal de operaţiuni. De pe urma cetăţii lăudate de Celebi au mai rămas doar nişte ruine ce nu pot fi vizitate… Şi povestea ei…

Bibliografie – Arhiva Dobrogei nr.2 (1919), Constantin Brătescu; Evlya Celeby; Călători străini în Ţările Române, Revista Pontica; Niculina Dinu – Ceramică otomană descoperită în Dobrogea (Pontica 42)

Sursa foto – wikipedia, pictură Evlya Celebi

 

Frumoasele “guvende”, oraşele cu bedâstan şi Insula Ţânţarilor

Oraşele Dobrogei medievale nu aveau fortificaţii pentru că Imperiul Otoman interzicea acest lucru în provincii, de teamă ca în interiorul cetăţilor întărite să nu se nască rebeliuni ale autohtonilor. Oraşele dintre Dunăre şi Mare aveau mai degrabă un aspect rural, dar în acelaşi timp erau dezvoltate din punct de vedere economic, viaţa comercială fiind una extrem de vie. În secolul XVII, Isaccea, Babadag şi Tulcea erau marile oraşe ale provinciei noastre, Kiustendge trecea printr-o perioadă de decădere iar alte aşezări erau staţii de poştă, târguri sau sate înfloritoare (Karasu – viitorul Medgidia şi Kara Muratli – viitorul Kogălniceanu erau aşezări cu peste 1000 -1500 de case).

Istoricul Adrian Ilie a scris în monografia sa “Valea Kara-Su” că pe vremea lui Evlya Celebi (celebru călător otoman ce a vizitat Dobrogea în jurul anilor 1660), provincia avea două tipuri de oraşe, cu bedâstan (bedestân) şi fără… Ce erau aceste bedâstanuri? Nişte construcţii impozante în care bogaţii urbei îşi protejau bunurile de valoare, un fel de bănci care puteau adăposti comorile clasei conducătoare. Isaccea, Tulcea, Babadag făceau parte din această categorie. Ilie avansează ipoteza ca şi KaraSu (Medgidia) să fi fost un oraş cu bedâstan. O ipoteză mai mult decât plauzibilă având în vedere marea dezvoltare a aşezării în acel secol XVII.

Celebi pomeneşte un alt aspect interesant: în aşezările importante ale Dobrogei existau un fel de curtezane, numite guvende (guvender). Unii le considerau prostituate de lux, dame de companie, alţii au spus că ar fi fost doar nişte libertine sau feministe, femei cu carte care ştiau să cânte şi să danseze. Cert este că aceste frumoase guvende tulburau adesea viaţa liniştită a oraşelor dobrogene. “Merg din casă în casă şi cântă din dible (viori) acordate întâmplător… umblă prin grădini fluierând şi asta nu se consideră o ruşine. Nobilii (aianii) sunt pasionaţi de ele. Judecătorul şi dizdarul (comandantul) nu pot să înlăture aceste practici şi nici poporul nu le dă voie. Aceste femei destrăbălate au ruinat mii de oameni, de familii şi ducându-i în faliment i-au făcut pe mulţi să le devină slujitori”.

Statutul acestor guvende este în continuare subiect de controversă. Oricum, nu trebuie nicidecum ca ele să fie considerate simple prostituate. Împotriva acestora din urmă, legile otomane erau mult mai aspre. Pedepsele erau îngrozitoare. Astfel, prostituate din oraşe precum Tulcea, Babadag sau Chilia erau exilate pe o insulă din apropierea Tulcei, un ostrov “acoperit cu pădure sălbatică, doar Allah ştie numărul animalelor de aici. Sunt atât de mulţi ţânţari încât spre asfiinţit, îi fac pe oameni şi pe cai să îşi dorească mai deagrabă moartea. Când femeile uşuratice sunt aduse aici ele sunt lăsate dezbrăcate, încât mor într-o noapte din pricina ţânţarilor”…

Bibliografie  – Adrian Ilie / Valea Kara-Su, monografie istorica; Călători străini în Ţările Române volumul 6, Evlyia Celebi

sursa foto – Entertaining the favorites – Filippo Baratti

[codepeople-post-map]

Povestea cetăţii de la Beştepe (Cinci Dealuri)

Beştepe înseamnă în turcă Cinci Dealuri. Astăzi este o frumoasă comună tulceană (la 25 de km de bătrânul Aegyssus) iar numele pus de etnicii musulmani acum sute de ani a supravieţuit peste timp. I s-a mai spus Beştepeaua Turcească, pentru a nu fi confundată cu cea Moldovenească, aşa cum era numită pe timpuri Mahmudia. Cele cinci colinele străjuiesc impunător aşezarea… Este un tărâm încărcat de istorie şi frumoase poveşti… Legenda locului spune că, pe lângă sat a trecut odată, în drumul său spre Tulcea, puternicul sultan Mahmud al II-lea (1808-1839). Stăpânul Imperiului Otoman a fost impresionat de aceste locuri şi a decis să construiască pe cea mai înaltă dintre coline (n.r. altitudine maximă 242 m) o puternică cetate, de unde se putea străjui uşor întreaga zonă. Fortificaţia a fost imediat ridicată şi mulţi ani, de aici, otomanii au controlat atent regiunea…Povestea este una frumoasă însă de urma cetăţii din legendă nu a dat nimeni, niciodată… La Beştepe sunt însă multe fortificaţii şi ce este interesant, sunt mult mai vechi decât cea din povestea sultanului Mahmud. La 1 kilometru Nord Est de Sat, în zona Piatra lui Boboc se găsesc ruinele unei dave getice datată acum mai bine de 2300 de ani. Lângă Beştepe sau chiar în vatra satului se mai găsesc vestigii şi aşezări din vremea străbunilor geţi, din timpul romanilor sau din epoca romano-bizantină… De urma cetăţii lui Mahmud nu a dat încă nimeni, dar nicio legendă nu apare fără sâmburele său de adevăr. Cine poate ştii… Poate stă ascunsă sub colinele înverzite, aşteptând momentul potrivit pentru a-şi spune întreaga poveste…

 Sursă foto – wikimapia.org; dealurile Beştepe – poză încărcată de fcşerban în 2012

[codepeople-post-map]

Comoara de la Luncaviţa

Numele aşezării tulcene vine din unirea cuvintelor Luncă şi viţă, descriind superb meleagurile pline de viţă de vie crescută atât de aproape de malul bătrânului fluviu Dunărea. Povestea spune că aici, în aceste locuri, s-ar afla o comoară, ascunsă în pământ acum sute de ani. Toţi vorbesc despre existenţa ei, vestea i-a fost purtată din moşi-strămoşi şi niciun localnic nu se îndoieşte că ar putea fi doar o simplă legendă. Comoara există, este uriaşă, numai că nimeni nu i-a dat de urmă, încă… Aşa spun bătrânii locului… Mai zice lumea că ar fi monede turceşti, ascunse de doi otomani pe la 1594, atunci când în Dobrogea venise cu armată marele Mihai Viteazul. De frica domnitorului, cei doi turci bogaţi care aveau moşii în zona Luncaviţa ar fi ascuns sute de monede de argint şi de aur, pe la poalele vreunei coline sau poate în pădure… Otomanii au fugit apoi dar nu au mai apucat să se întoarcă şi să îşi recupereze comoara… S-au prăpădit pe la Stanbul, în timp ce aşteptau veşti despre războiul cu românii. Aşa se spune că a rămas ascunsă comoara lor. De sute de ani, lumea caută tezaurul, fără să-i dea de urmă… Poate monedele acelea îşi au voinţa lor şi nu vor să iasă la lumină… Stau ascunse în străfundurile pământului, aşteptându-şi cu încăpăţânare stăpânii pierduţi…

 Bibliografie – Analele Dobrogei serie veche, comunaluncavita.ro

[codepeople-post-map]

Tragica poveste a celor 1000 de haiduci ai lui Mihai Viteazul

Cu toţii am citit despre Baba Novac, haiducul sârb care a luptat alături de domnitorul Ţărilor Româneşti împotriva Imperiului Otoman. Acest viteaz ridicat la rang de general ajunsese să conducă aproape 8000 de călăreţi-haiduci, un corp de elită extrem de apreciat de către domnitor. Erau români, sârbi, dar şi războinici toscani mercenari, asimilaţi însă de cetele haiduceşti. Ce se ştie mai puţin este însă rolul avut de unii dintre aceşti viteji în timpul campaniei lui Mihai, la Sud de Dunăre şi în Dobrogea. Ei au atacat şi au ars oraşele Măcin, Isaccea şi Babadag, aflate atunci sub controlul turcilor. S-au distins în mai multe confruntări sângeroase câştigate pe tărâmul nostru, dar în acelaşi timp, o parte dintre ei, au fost şi protagoniştii unei întâmplări tragice şi eroice. În toamna lui 1596, nunţiul papal din Transilvania, acreditat la curtea lui Sigismund Bathory, primea o scrisoare de la negustorul ragusan Paolo Giorgio, care se afla în acea vreme în Dobrogea (n.r.Republica Ragusa, coasta Dalmaţiei). Acesta îl anunţa pe reprezentantul Papei că o groaznică bătălie a avut loc în apropierea Babadagului, în vara acelui an. Totul a început cu o incursiune, în nordul Dobrogei, a unei oşti formată din 1000 de călăreţi. În lipsa căpeteniei Baba Novac, aflat în acel moment în altă zonă, haiducii din Nord zăbovesc inutil în zonă, permiţând regruparea armatei otomane, de zece ori mai numeroasă decât mica armată valahă. Haiducii sunt înconjuraţi, dar nu se predau fără luptă. Mor aproape toţi, dar eroismul lor este incredibil: “Au pierit toţi haiducii dar şi 6000 de turci” scrie Paolo Giorgio şi ne putem astfel face o idee despre cât de încrâncenată şi dramatică a fost acea confruntare. Înfrângerea celor 1000 a fost o tragedie izolată, în Dobrogea, oştile lui Mihai Viteazul înregistrând în general succese răsunătoare.

Sursă bibliografie – “Istoria Dobrogei” – Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Călători străini

sursă foto – wikipedia.org, Baba Novac, comandantul haiducilor lui Mihai Viteazul, statuie Cluj

[codepeople-post-map]

Mihai Viteazul şi cucerirea Hârşovei

La sfârşitul anului 1594, domnitorul Ţării Româneşti a început lupta de eliberare de sub controlul Imperiului Otoman. Mihai Viteazul a nimicit garnizoanele otomane din principatul său, după care a ocupat linia strategică a Dunării, mutând teatrul de război în Sudul fluviului, dar şi în Dobrogea noastră. În aprilie 1595 oştile lui Mihai atacă Hârşova otomană, apărată de o garnizoană puternică şi sprijinită de contingente venite din centrul regiunii. Bătălia de la Hârşova este una extrem de sângeroasă: cei peste 7000 de turci sunt învinşi şi cei mai mulţi dintre ei ucişi. Stolnicul Constantin Cantacuzino a scris despre această confruntare: “Iar turcii din Hârşova ieşiră cu oaste împotriva Predii Spătarul şi a Radului Comisul (n.r.Preda şi Radu Buzescu)… şi se loviră cu turcii şi fură biruiţi turcii, gonindu-i pe gheaţă, îi tăiară foarte rău. Şi aprinseră şi Hârşova”. În timpul campaniei dobrogene a lui Mihai, bătrâna cetate Carsium, ghinionistă pentru că se afla sub stăpânire otomană, este supusă la două cuceriri. Ultima dată, aceiaşi Preda şi Radu Buzescu sunt trimişi de voievod să distrugă din nou Hârşova, pentru a nu permite inamicului să se regrupeze şi să îşi întărească forţele. Nu vom vorbi despre celelalte acţiuni militare din Dobrogea (ex. Silistra) sau de la Brăila, dar trebuie să facem o referire legată de reacţia dobrogenilor creştini, din timpul acelor confruntări militare. Un contemporan al vremii (sursă Călători străini 3) scria că aceştia l-au ajutat pe Mihai Viteazul, în ciuda faptului că nu formau o armată profesionistă: “Locuitorii Dobrogei sunt viteji şi se pot strânge laolaltă un număr însemnat, deşi nu au altă arme decât spada şi puţine arcuri şi săgeţi”…

Sursă – Istoria Dobrogei – Ion Bitoleanu, Adrian Rădulescu

sursă foto – wikipedia.org (portretul din 1601)

[codepeople-post-map]

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.