Zidul Amazoanelor – O legendă de la Mangalia – Heracles, Tezeu şi frumoasele războinice fecioare

Zidul Amazoanelor – O legendă de la Mangalia – Heracles, Tezeu şi frumoasele războinice fecioare

În Evul Mediu, secolele XIV – XV, circula în Apus o legendă mai puţin obişnuită despre un Zid Uriaş numit al Amazoanelor, care ar fi existat aproape de malul Mării Negre, în locul unde astăzi se găseşte Mangalia. Militarul burgund Wallerand de Wawrin, ajuns în 1445 în acest port, numit de el Panguala, scria: “Pentesileea, regina amazoanelor a pus să îl clădească după ce Hercule şi Tezeu au intrat pe furiş şi s-au luptat cu Hipolita şi Menalipa. Portul este ocrotit de un zid puternic, care înaintează în mare…şi portul este între zid şi ţărm. În vremurile de demult, nimeni nu putea pătrunde de pe mare în Regatul Amazoanelor, care se numeşte acum Regatul Sciţiei, dacă nu pătrundea prin strâmtoarea dintre zid şi ţărm, care se întindea cam 20 de leghe franceze… Dar acum, acel zid este stricat şi dărâmat în multe locuri şi multe vase se zdrobesc acolo împinse de furtună”.

O leghe maritimă franceză era între 4 şi 5,5 kilometri, or dacă ar fi să ne luăm după acest mit, Zidul Amazoanelor ar fi avut cel puţin 80 de kilometri. Este o legendă, evident şi care trebuie tratată ca atare…, dar cu tot cu eventualul său “sâmbure de adevăr”. Despre miticele amazoane s-a scris mult de-a lungul secolelor.

Unii spun că au trăit în Nordul Mării Negre, alţii susţin că au ocupat mare parte din bazinul Pontului, ajungând astfel şi mai în Sud şi în vestul bazinului. Să nu uităm că Dobrogea antică era şi Sciţia Mică, întrucât aceşti războinici au migrat şi până pe ţărmul vest pontic. Să ne întoarcem însă la Zidul de la Mangalia, şi motivul pentru care el ar fi fost ridicat, conform legendei

Ar fi fost ridicat de Penthesileea, după ce eroi din Grecia, Heracles (Hercule) şi Tezeu s-ar fi luptat cu războinicele amazoane. Iată ce scria Christine de Pisan (1364-1439), mare scriitoare a epocii medievale, în opera sa “Cartea cetăţii Doamnelor” (Cartea celor 3 Virtuţi): “Vestea vitejiei lor a ajuns şi în Grecia, care era o ţară îndepărtată… Aflară că aceste doamne nu osteneau să cucerească noi şi noi ţinuturi, cum îi trec prin foc şi sabie pe cei ce nu li se supun. Grecii au fost înfricoşaţi la auzul veştilor, temându-se că îi vor cuceri şi pe ei… Hercule spuse că nu vrea să aştepte şi să invadeze ei primii”… Aşadar, Heracles, Tezeu – rege al Atenei şi o armată uriaşă de soldaţi şi o flotă mare de corăbii plecară spre ţinutul amazoanelor (“au împânzit Marea cu corăbiile lor”). Grecii nu fuseseră provocaţi dar au decis să atace… Au ajuns pe malul regatului lor dar pentru că amazoanele erau viteze şi aprige, ei nu au îndrăznit să intre în port sau să debarce în timpul zilei. Au atacat noaptea, fără să fie provocaţi, au distrus aşezări, au jefuit şi au omorât femei neînarmate.

Amazoanele erau conduse de regina Orithya, mama viitoarei regine Penthesileea, care a ordonat ca armata de femei războinice să fie gata de luptă. Două tinere prinţese, Hippolita şi Menalippe nu au avut răbdare şi au plecat la război înaintea oştirii, dornice de răzbunare. Au dat chiar peste Heracles şi Tezeu. Au reuşit să îi dărâme de pe cai şi au fost foarte aproape să îi învingă. Au căzut în cele din urmă prizoniere iar cei doi eroi s-au îndrăgostit de ele. Regina Orithya a cerut atunci pace, încercând să îşi elibereze fetele. Menalippe a scăpat dar Tezeu nu a vrut să renunţe la Hippolita şi a cerut-o de soţie… Regina a acceptat, pacea s-a încheiat iar grecii au plecat înapoi în Atica lor. Se spune că după moartea Orithiei, noua regină, fiica ei Penthesileea a ordonat ridicarea Zidului Amazoanelor, pentru ca pe viitor, în Ţara Fiicelor lui Ares să nu mai poată veni invadatori aşa cum făcuseră grecii… Cu timpul, amazoanele s-au retras spre Nordul Pontului Euxin, unde se spune că s-au însoţit cu sciţii şi i-au născut pe sarmaţi. În vestul Mării Negre, de pe urma lor a rămas Mitul acestui Zid de la Mangalia….

Cât despre eroinele noastre, ce ar mai fi de spus… Purtătoare a unei cingătoare magice, potrivit unei alte legende, Hippolita a fost părăsită de Tezeu şi s-a întors în ţara ei… Sora sa Penthesileea, se spune că a ucis-o din greşeală, la o vânătoare de cerbi. Îndurerată, regina a plecat apoi să lupte la Troia de partea lui Priam, împotriva grecilor. A făcut multe vitejii dar şi-a găsit în cele din urmă, acolo sfârşitul…

Bibliografie – Calatori straini in Tarile Romane vol1 (1331-1550), Relatarea lui Wallerand de Wawrin, Christine de Pisan – Cartea Cetăţii Doamnelor; Liga Navala Romana – Filiala Mangalia; Victor Kernbach – Dictionar de mitologie generala; NA Kuhn – Legendele şi miturile Greciei Antice; FONTES – Izvoare privind istoria Romaniei

[codepeople-post-map]

Campania de la Dunăre, cruciaţii burgunzi, Walerand de Wavrin, Vlad Dracul, Panguala, Tutrakan şi cucerirea Giurgiului (1445)

Suntem la Varna, nu departe de ţărmul Mării Negre şi este 10 noiembrie 1444. Tocmai s-a încheiat o bătălie îngrozitoare. Peste 30.000 de cruciaţi au fost compleşiţi de otomanii de două ori mai numeroşi, aşa că jumătate din creştini au fost ucişi. Regele Vladislav al III-lea al Poloniei şi Ungariei a murit pe câmpul de luptă, decapitat. A plătit cu viaţa graba, impulsivitatea şi orgoliul care l-au făcut să nu respecte planul tactic pus la punct de experimentatul şi viteazul voievod al Transilvaniei, Iancu de Hunedoara. Turcii sunt victorioşi iar adversarii lor se retrag. Vestea înfrângerii de la Varna înfioară întreaga Europă…

Cruciada creştină declanşată în 1443 nu s-a încheiat însă definitiv. A mai existat o ultimă etapă, cunoscută sub numele de Campania Dunării şi asupra căreia ne îndreptăm atenţia.

La cererea împăratului bizantin Ioan al VIII-lea Palelogul, papa Eugeniu al IV-lea dă ordinul unei noi campanii creştine, burgundo-papale, care va avea loc în a doua jumătate a anului 1445. La comanda ei se află Walerand de Wavrin, consilier şi şambelan al ducelui Burgundiei, Filip cel Bun şi comandant al flotei cruciate din ultimii ani. Alături de el este numit însă şi cardinalul veneţian Francesco Condulmer (nepot al Papei Eugeniu). Veneţienii erau foarte interesaţi de această campanie de la Dunăre: să nu uităm că turcii le dăduseră genovezilor monopol comercial în Dobrogea, la Gurile Dunării, ori Genova şi Veneţia erau în tabere diferite ale războiului. Obiectivul declarat al campaniei: destabilizarea Imperiului Otoman şi înlocuirea sultanului copil Mehmed al II-lea (viitorul Mahomed Cuceritorul 1444-1446, 1451 -1481) cu Daud Celebi, pretendent agreat de cruciaţi. La campanie sunt convinşi să participe şi Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei (viitor regent al Ungariei) şi Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti (tatăl lui Vlad Ţepeş).

Flota burgundo-papală, formată din câteva zeci de nave pleacă din Constantinopole şi intră în Marea Neagră. Wavrin avea probleme mari financiare: banii primiţi de la papă se duseseră, încă avea datorii după echiparea navelor. Înainte de ridicarea ancorei îşi vinde bijuteriile cu 1000 de ducaţi, dar aceştia nu sunt de ajuns. Se dedă în Marea Neagră la acţiuni de jaf, prădând nave comerciale turceşti. Nu este singurul pentru că alţi doi navigatori burgunzi, Geoffroy de Thoisy şi Regnault de Confide făcuseră acelaşi lucru, în altă zonă, mai spre ţărmul pontic georgian. Thoisy se întoarce la Constantinopole dar Confide îşi uneşte navele cu flota lui Wavrin. Burgunzii ajung la Panguala, actuala Mangalia. Aici, comandantul (sau „căpitanul flotei” cum apare în unele surse) vede ruinele scufundate ale oraşului antic Callatis dar şi colţi de stâncă din zonă ce făceau periculoasă navigaţia în zonă. De la Panguala, cruciaţii merg spre Nord şi intră pe Dunăre, la Chilia. Ofiţerul Pietre Vasquez este trimis în Ţara Românească şi în Transilvania să îi anunţe pe Vlad Dracul şi pe Iancu de Hunedoara că expediţia cruciată este pregătită. Flota ajunge apoi la Isaccea şi în fine, la Brăila. Aici se întoarce şi Vasquez care îi transmite lui Wavrin ordinul lui Iancu: să meargă pe Dunăre în amonte, cu 8 galere şi să aştepte în septembrie forţele tereste. Iancu urma să aducă vreo 10.000 de soldaţi iar Vlad Dracul, cam 5000 – 6000. În acest sfârşit de august 1445, pe una din navele burgunde urcă şi un prinţ otoman, (altul decât Daud), pe nume Savci, care afirma că este nepotul lui Murad II şi care, cu ajutorul Ungariei, visa la tronul imperial otoman. Flota burgundă ajunge la Silistra, care este foarte întărită. Burgunzii nu se încumetă să o asedieze iar Savci nu reuşeşte să îi convingă pe soldaţi să îi predea cetatea. Pe 29 august flota burgundă – de pe apă şi forţele lui Vlad Dracul – de pe uscat distrug Tutrakan (Turtucaia), apoi ajung la Giurgiu. Iancu nu a ajuns încă dar creştinii atacă totuşi Giurgiu. Iată ce se menţionează în jurnalul militar al lui Wavrin: „Domnul Ţării Româneşti trimite de ştire că la o zi de drum navigabil cu vânt prielnic se află o cetate de patru ori mai mare decât Tutrakan, într-o insulă mare şi care se numea Giurgiu” Vlad spune că a aparţinut Ţării Româneşti, o revendică şi îi cere lui Wavrin să o atace. Cruciaţii acceptă şi de pe galera căpitanului este adusă o bombardă (tun) care e târâtă pe tălpi de sanie până în faţa zidurilor. Wavrin şi secundul său Confide se retrag la un moment dat şi le lasă valahilor tunul. Asediul continuă, mai ales că ghiulele par să distrugă parte din zid (e doar aparenţă, potrivit surselor). Neinspirat, se trage des iar bombarda se strică, îi plesnesc cercurile şi doi tunari sunt ucişi în accident. Wavrin şi Vlad decid să pună grămezi de lemn lângă ziduri şi le dau acestora foc. Garnizoana otomană se sufocă aşa că turcii decid să se predea iar peste peste 60 dintre ei sunt luaţi ostateci iar restul lăsaţi să plece. După Giurgiu, se merge la Ruse, la Nicopolis şi apoi mai departe, la Turnu Măgurele. Iancu de Hunedoara ajunge şi el la Dunăre pe 15 septembrie. Au loc lupte minore cu turcii dar totul se încheie pe 29 septembrie, când de frică să nu îi prindă îngheţul pe apele valahe, cruciaţii hotărăsc să se întoarcă la Constantinopole. Expediţia cruciată eşuează dar de pe urma sa rămâne amintirea uriaşelor corăbii cruciate care au navigat pe valurile Pontului şi pe apele Dunării, la Panguala, Chilia şi Isaccea, apoi la Silistra şi Tutrakan…

Bibliografie – Istoria României în texte (cimec.ro), Campania de la Dunăre 1445 – Relatarea lui Walerand de Wavrin; The Crusade of Varna 1443-1445 – Colin Imber; Cronica lui Mihail Doukas; Enciclopedia României – Bătălia Dunării, Batalia de la Varna; Călători străini în Ţările Române I, p.101-109

sursa foto – weaponsandwarfare.com, alamy.com – war galleyship XV

[codepeople-post-map]

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.