Moartea banditului Cocoş

Moartea banditului Cocoş

Opt ani de zile tâlhărise Gheorghe Stroe prin satele Deltei, făcând mare prăpăd şi aducând mari necazuri oamenilor simpli şi gospodari. Era un bandit de cea mai joasă teapă, nicidecum un haiduc care fură de la bogaţi pentru a da la sărmani. Lumea îl ştia după poreclă, Cocoş, poate pentru că se ţinea mereu falnic, drept şi cu capul sus, semănând cu cel ce stăpâneşte ograda rumânului cu stare.

Cocoş şi tovarăşul său Gherasim Ghersanof luaseră de soaţe două surori care îi ajutau mereu să comită fărădelegi. Ele conduceau bărcile prin stufăriş şi ştiau să tragă cu arma mai bine ca un pădurar al locului. Asta era toată banda pe care toţi jandarmii şi poliţaii chesturii tulcene nu reuşeau să o prindă de atâta amar de ani. Prădau cherhanale şi mori, furau din curţile şi casele oamenilor, îi băteau tare pe cei care aveau curajul să li se împotrivească, lăsau în urma lor doar sărăcie, sânge şi jale.

Sătenii din baltă erau disperaţi, tot făceau plângeri la oraş şi până la urmă fură auziţi şi de prefectul Grigore Vasiliu care puse recompensă de 100.000 de lei “pentru persoanele care vor prinde sau preda pe banditul Cocoş şi pe tovarăşul său Gherasim”. Acţiunile de prindere a bandei lui Cocoş s-au înteţit prin 1927, după uciderea celebrului Terente. Cocoş şi “Regele Bălţilor” se cunoscuseră bine şi îşi împărţiseră într-un fel Delta… Jandarmii nu au reuşit decât să despartă banda, Cocoş şi cumnatul său fiind nevoiţi să îşi părăsească soaţele şi să fugă departe, pe ostroave necunoscute…

A venit însă şi ziua de 21 septembrie 1929, când ruşii lipoveni de prin satele Deltei sărbătoreau Sfânta Maria pe stil vechi. Cocoş şi Gherasim se săturaseră de ascunzătoare şi au hotărât să meargă într-un sat, ca să facă rost de băutură. Aflaseră că în satele Principele Carol (actual Partizani) şi în Ilganii de Sus sunt destui jandarmi, aşa că se hotărâră se meargă în satul Principesa Ileana (actual Pătlăgeanca, comuna Ceatalchioi). Au mers cu fereală, pe uliţe întunecate şi prin grădinile oamenilor, până au ajuns la casa lipoveanului Arhip Epifan. Lumea din Deltă povesteşte şi acum că bandiţii şi Arhip ar fi fost, pe vremuri, prieteni şi tovarăşi de fărădelege, dar acest lucru nu s-a dovedit vreodată… Poliţiştii care au anchetat cazul spun că bandiţii Cocoş şi Gherasim au dat buzna în casa lipoveanului, strigând cine sunt ei şi cerând de mâncare şi băutură.

În acea seară, Arhip Epifan se afla la masă cu fiicele sale şi cu ginerii Irvan Ermalai Pandicav şi Dumitru Ancerof. Lipovenii s-au învoit să îi ospăteze dar i-au rugat pe venetici să lase deoparte armele, mai ales la acel ceas sfânt de sărbătoare. Aşa au făcut bandiţii şi s-au pus pe mâncare dar mai ales pe băutură. După pahare bune de tărie, bandiţii au ieşit afară să fumeze, căci în casa bătrânului lipovean nu era permis acest nărav. Poate nimic nu s-ar fi întâmplat dacă tâlharii, ameţiţi de alcool nu ar fi făcut o mare greşeală… Puseseră ochii pe una din frumoasele fiice ale lui Arhip şi cu gura mare spuseră că o vor fura, că li se făcuse dor de femeie… De soaţele lor nu mai ştiau nimic, poate muriseră, poate fuseseră prinse. Cocoş şi Gherasim vorbiseră fără teamă necrezând că lipovenii ar putea să li se împotrivească în vreun fel.

Ginerele Ancerof, proaspăt venit din armată, nu se împăca însă cu gândul răpirii nevestei sale… Puse imediat mâna pe carabina lui Cocoş şi ieşi în tinda casei.Socrul şi celălalt ginere îl urmară hotărâţi să îi pedepsească pe tâlhari pentru gândurile lor necurate. Lipoveanul cel tânăr trase două focuri spre bandiţi care, speriaţi şi cu mâinile goale, o luară la fugă prin grădina lui Arhip Epifan. Era o noapte cu lună plină şi se vedea afară mai ceva ca pe ziuă, aşa că Gherasim şi Cocoş nu prea aveau unde să se ascundă. Ermalai Pandicav luase şi el puşca lui Gherasim şi trăgea şi el după bandiţi.

Cocoş şi cumnatul său nu mai scăpară… se prăbuşiră la pământ, fiecare lovit de mai multe gloanţe. Încă mai respirau când lipovenii îi ajunseră… Muniţia se terminase aşa că cei trei îi loviră cu paturile puştilor, până când bandiţii îşi dădură sfârşitul. După aceea bătrânul Arhip merse după poteră, anunţând ce se întâmplase.

Aşa sfârşiră Cocoş şi Gherasim, cei pe care statul nu reuşise să îi prindă opt ani… Când se află despre moartea bandiţilor, la Tulcea şi la Bucureşti apărură tot felul de cereri pentru recompensă, de la o sumendenie de persoane care credeau că într-un fel ajutaseră la uciderea celor doi… Auzind de aceste cereri, prefectul judeţului Tulcea, Grigore Vasiliu a trimis pe 11 octombrie 1929 la Ministerul de Interne – Direcţia Administraţiei Generale Bucureşti raportul cu toate detaliile uciderii lui Cocoş, rezolvând astfel problema recompensei: “Suntem informaţi că unele persoane se prezintă la minister susţinând că ei au contribuit…la împuşcarea banditului Cocoş… pretinzând premiul… Dar nu sunt alte persoane decât cele comunicate prin raportul nostru de faţă, (persoane) cărora urmează să le distribuim premiul stabilit, vă rugăm a binevoi a dispune în consecinţă…”

Dacă Arhip Epifan şi ginerii săi au primit recompensa de la stat, asta nu mai ştim… Rămâne o taină şi dacă bătrânul lipovean a fost sau nu vechi tovarăş al tâlharului… Rămân doar faptele consemnate în dosare şi amintirea banditului Cocoş, ce atâta amar de ani a tâlhărit prin satele Deltei…

Bibliografie – Dobrogea în arhivele româneşti 1597-1989, coordonator Virgil Coman (Raportul prefecturii Tulcea adresat Ministerului de interne – document din 11 octombrie 1929 “privind uciderea banditului Cocoş, care împreună cu banda sa a terorizat 8 ani locuitorii din Deltă”)

Foto by Romeo Huidu – Danube Delta, romeohuidu.ro, sursa foto – romaniatourism.com

[codepeople-post-map]

Misteriosul manuscris al lui Dimitrie Cantemir – Povestea unei comori – Plugarul Nicoară, Kitapul turcesc, Steagul Profetului şi Războiul lui Mihai Viteazul

Această poveste îşi are începutul într-o zi de toamnă a anului 1926. Personajul principal: Constantin Nicoară, un plugar de 31 de ani, venit de ceva ani pe meleagurile noastre tocmai din Râmnicu Sărat şi stabilit în satul Valea Ţapului, Teche Deresi, judeţul Caliacra. Astăzi cătunul acesta nu mai există dar acum aproape nouă decenii el adăpostea câteva familii şi aparţinea de comuna Tudor Vladimirescu (Regep-cuiuş) şi care astăzi este doar un sat ce ţine de oraşul Băneasa. Ţăranul Nicoară este la muncă, pe câmp dar treaba nu prea merge: liniştea îi este tulburată de convoaiele de musulmani care părăsesc Dobrogea românească şi pleacă spre Turcia mamă, la îndemnul lui Ataturk, primul preşedinte al nou-întemeiatei Republici. Căruţele turcilor îşi fac cu greu drum pe drumul noroios din cauza ploii căzute dis de dimineaţă şi prin pârâul ce străjuieşte marginea satului. Oamenii se grăbesc, au mult de mers până la Kiustendge, acolo unde îi aşteaptă vasele care-i vor duce la Stambul… Plugarul român îi urmăreşte cu privirea şi chiar pune mâna să ajute o ultimă căruţă, împotmolită pe drum… Turcii se pierd, încet, în depărtare iar Nicoară, rămas în drum, i-a urmărit un timp cu privirea. Este gata să se întoarcă la plugul său dar tocmai atunci vede cu coada ochiului ceva negru rămas pe drumul noroios, chiar pe marginea firului de apă ce duce spre sat… Se apropie…

Ani buni mai târziu, chiar el avea să povestească: “Era o carte de-a lor turcească, murdară, căzută în ruină, udată de apa pârâului”. Românul deschide cartea, căci ştie a citi dar slovele îi sunt necunoscute, sunt scrise în limba imigranţilor (litere arabe). Lasă baltă munca şi pleacă repede în sat, căci are un gând… Merge drept la casa prietenului său Cadir Memet Curt, un turc bătrân şi cu minte multă, ajuns la mai bine de 60 de ani… Pe Memet, Nicoară l-a învăţat să scrie în româneşte, acum a venit vremea răsplatei… Câmpul l-a aşteptat opt zile bune pe Nicoară… Plugarul a stat mai mult în casa lui Memet: turcul i-a citit din cartea găsită iar el a scris totul în româneşte, pe un caiet cumpărat de la magazinul general…Într-un final, treaba e încheiată: cei doi prieteni sunt trudiţi dar bucuroşi iar ce au găsit este un fel de comoară… Cartea turcească, kitapul (kitab) este veche de peste două secole…

Pe prima pagină stau scrise numele autorului şi cel al cărţii: “Primele războaie ale Ţării otomane cu domnul Mihai Viteazul”, carte “scrisă în limba turcă de Domnul Dimitrie Cantemir”. Nicoară citeşte cu nesaţ totul şi se hotărăşte să schimbe numele titlului din caiet. Îi spune “Cel dintâi război dintre Omer Paşa şi Mihai Viteazul”… În kitap autorul descrie marea luptă purtată în anul 1594, chiar în sud-vestul Dobrogei, între Mihai Viteazul şi Omer Paşa, general al Imperiului Otoman. Omer Paşa, poreclit Cara Omer, Omer Cel Negru din cauza tenului său închis a fost învins şi rănit de moarte, chiar de către voievodul Ţării Româneşti. Cara Omer a murit într-un sat care apoi i-a luat numele şi care astăzi este oraşul Negru Vodă… Bătălia descrisă în kitap s-a purtat în pădurea Eschini Orman Deli (Deli Orman – pădure nebună).

Constantin Nicoară citeşte cu interes povestea bătăliei dar este mult mai interesat de un detaliu al cărţii – se povesteşte că în urma bătăliei, otomanii au pierdut marele steag profeţial primit de la însuşi sultanul Murad al III-lea. În carte, Dimitrie Cantemir scrie că urmaşul Mehmed al III-lea (1595 -1603) a dat firman că cel ce va găsi vreodată marele steag şi îl va aduce la Stambul va fi cu dărnicie recompensat, cu “mari slujbe şi bacşişuri”… Sultanii ce l-au urmat au întărit acest firman şi recompensa este încă pregătită, mai scrie Dimitrie Cantemir în kitap… Constantin Nicoară începe să viseze frumos: este sigur că drapelul otoman se află încă prin locurile acelea şi speră să îl găsească, pentru a putea lua recompensa…

Descoperirea accidentală a kitapului îi schimbă total viaţa plugarului Nicoară… Următorii 12 ani se dedică găsirii acelui steag al Profetului… Caută peste tot, prin pădurea Eschi Deli Orman, pe câmpurile din jur, pe la marginea satelor din zonă…Cadir Memet Curt merge în raiul lui Mahomed, împovărat de ani aşa că Nicoară rămâne singur în nebunia sa… Deşi între timp i s-a născut şi al şaselea copil este mai preocupat de căutările sale decât de munca cîmpului… 12 ani trec, este vara anului 1938 şi Nicoară tot nu a găsit comoara… Când începe să se gândească că totul este în zadar se întâmplă şi minunea… Într-o zi, pe când se afla pe mereaua comunei Dobrobir Deal sapă la marginea unui stejar bătrân şi găseşte ceea ce căuta… Nu la mare adâncime, în pământ descoperă o secure veche de luptă şi steagul otoman mult căutat…Lancea drapelului este cu totul din aur şi s-a păstrat… Se văd bine pe margine cei trei luceferi descrişi de Cantemir în cartea sa… Pânza drapelului este putredă şi fără folos… Plugarul îşi ia comoara şi pleacă acasă… Câteva zile ţine secret dar apoi tot se scapă…Îi povesteşte totul învăţătorului din Pârâul Caprei, Traian Luculescu.. Îl duce pe acesta să vadă locul iar învăţătorul îi face o poză chiar la rădăcina stejaului…Când se întorc din Dobromir Deal, lucru de mirare, Nicoară uită toporul de luptă în căruţa omului ce îi dusese pe el şi pe Luculescu la stejar. Nu l-a mai cerut niciodată iar săteanul l-a ţinut prin curte, fără să se gândească că ar preţui ceva…Pentru Nicoară doar steagul contează…

Între timp, lumea află de lancea de aur a plugarului… Poliţia îi confiscă drapelul, precum şi traducerea în română a kitapului… Despre cartea originală, cea în turcă, tradusă de bătrânul Memet, Nicoară spune că nu mai ştie nimic… Nu i-a mai păsat de ea, căci şi aşa era ferfeniţă… Poate că a rămas în casa lui Cadir Memet Curt, poate acesta a aruncat-o…Directorul şcolii din Valea Ţapului, Alexandru Dincă află şi el despre comoară dar este interesat mai mult de opera atribuită lui Cantemir. Citeşte cu nesaţ toate cele găsite în caietul lui Nicoară şi este din ce în ce mai uluit: informaţiile istorice sunt corecte iar stilul scriitoricesc este rafinat, în ciuda unor erori de traducere şi de transcriere efectuate de Nicoară şi Memet…

Directorul Dincă trimite scrisori la Bucureşti, la Comisia Monumentelor Istorice, personal şefului acestei instituţii, marele Nicolae Iorga… Dincă îi scrie şi regelui Carol al II-lea care solicită o anchetă… relicvele din Dobrogea sunt trimise la Bucureşti, la Comisia Monumentelor… Se fac tot felul de adrese, se fac comunicări între instituţii, se cercetează, în timp ce plugarul Nicoară aşteaptă în satul său marea răsplată… În mod curios, toată afacerea este îngropată într-un dosar… Nimeni nu se încumetă să recunoscă faptul că opera îi aparţine domnitorului Dimitrie Cantemir… Îi încurcă faptul că originalul în turcă nu a fost găsit… Nimeni nu ştie că acesta ar fi scris aşa ceva… Nimeni nu are însă nici curajul să afirme că totul este un fals, pentru că nu există nicio dovadă că nu ar fi… Sunt vremuri tulburi în Europa, se apropie marele război şi nimeni nu se mai gândeşte la Comoara lui Nicoară…

Tot cazul este îngropat într-un dosar, istoricii sperând ca la un moment dat să aibă timp să cerceteze mai îndeaproape toată această poveste… Nu se mai întâmplă acest lucru… Nicoară moare în satul său, fără să se mai bucure de comoara sa… Au trecut 77 de ani de atunci şi traducerea kitapului turcesc încă se mai află prin Arhivele de la Bucureşti… Misterul kitapului lui Cantemir rămâne nedesluşit…

Dan Toma Dulciu – “Dimitrie Cantemir – Un manuscris curios: “Primele războaie ale Ţării Otomane cu domnul Mihai Viteazul – “scrisă în limba turcă de Domnul Dimitrie Cantemir, în anul 1704 la Stambul”, potrivit sursei citate în Inventarul arhivei Comisiunii Monumentelor Istorice (1892-1948) este menţionat şi dosarul cauzei D 3639/1938, Ecaterina Ţarălungă – Dimitrie Cantemir, Contribuţii documentare la un portret

[codepeople-post-map]

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.