Capitala Rusiei Kievene a fost trei ani în Dobrogea – Proslavița, Cetatea de la Nufăru

Capitala Rusiei Kievene a fost trei ani în Dobrogea – Proslavița, Cetatea de la Nufăru

Pare greu de crezut dar este adevărat! La sfârșitul sec.X, puternicul cnezat al Rusiei Kievene și-a avut capitala într-o cetate ale cărei ruine se găsesc astăzi pe raza comunei Nufăru, județul Tulcea.

Se ajunge ușor, de la Tulcea spre Murighiol, având în stânga brațul Sfântul Gheorghe. Pe drumul principal un indicator te informează că o parte din ruinele cetății medievale Pereislaveț, Prislav sau Proslavița se află la un kilometru distanță, la dreapta. Cea mai mare parte din vechea cetate nu a fost încă scoasă la iveală, pentru că este suprapusă de așezarea modernă.

Ruinele, identificate de mult, nu sunt spectaculoase dar povestea pe care ele o spun, este una uimitoare.

Cum a ajuns marele centru medieval Kiev să piardă (fie chiar și pentru 3 ani) supremația în detrimentul unei cetăți din fosta Sciția Minor?

Artizanul acestei schimbări a fost cneazul Sviatoslav Igor (945-972), din Casa Rurik (n.a. varegi din tribul Rus, care au întemeiat Rusia kieveană la cererea triburilor slave – primul cneaz Rurik, în cca 862 a cucerit Novgorod iar cneazul Oleg, în cca 880 a stabilit capitala la Kiev).

Învingător al bulgarilor și pecenegilor, mare dușman al bizantinilor, Sviatoslav a controlat nordul Dobrogei și a cucerit așezarea în 968. Bulgarii o numiseră Pereislaveț (Preslaveț), adică Micul Preslav, pentru  a nu se confunda cu Marele Preslav, capitala Țaratului Bulgar.

Cneazul i-a șocat pe toți ai săi când a anunțat schimbarea de capitală I-a trimis mamei sale Olga (Sfânta Olga) o scrisoare în care menționa:

“Nu-mi place să stau la Kiev, vreau să trăiesc în Pereislavețul de pe Dunăre. Acolo este inima țării mele, acolo se adună toate bogățiile pământului, din Grecia aur, țesături, vin și tot felul de fructe, din Boemia și Ungaria argint și cai, de la Ruși blănuri, ceară, miere și robi”.

Schimbarea capitalei se face în 969 dar Sviatoslav Igor pleacă într-o campanie militară. Locuitorii Micului Preslav (mulți dintre ei bulgari și pecenegi) se răscoală împotriva guvernatorului kievean Vok, care abia reușește să scape cu viață, fugind din cetate. Sviatoslav revine imediat, reprimă răscoala și situația se liniștește.

Urmează apoi campania cneazului la Sud de Dunăre și conflictul deschis între Rusia Kieveană și Imperiul Bizantin. Sviatoslav are ambiții uriașe, dar basileul Ioan Tzmiskes reușește să îl oprească. Rușii sunt asediați trei luni la Durostolon apoi sunt obligați să facă pace (24 iulie 971) și să se retragă. Sviatoslav pierde Dobrogea în acel an 971 iar ținutul este reorganizat administrativ de către Bizanț. Rușii pierd și Proslavița, care este refăcută și rămâne centru important militar și economic.

Sviatoslav ajunge cu armata sa pe fluviul Dniepr (Nipru) și este ucis într-o ambuscadă pusă la cale de pecenegi, care se pare că aveau o alianță secretă cu Bizanțul.

Capitala cnezatului este acum, din nou, Kiev, dar situația statului este tulbure. Cei trei fii ai lui Sviatoslav se luptă între ei pentru putere. Va câștiga în cele din urmă Vladimir cel Mare (Volodimir) (980-1015), viitorul Sfânt Vladimir, primul cneaz creștin al Rusiei.

Ce s-a întâmplat însă cu fosta capitală a lui Sviatoslav Igor? Bizantinii au clădit o nouă cetate, și mai puternică, cu ziduri groase de peste 3 metri. Proslavița a fost se pare distrusă în 1241 de tătari, dar iarăși refăcută pentru că apare pe hărți genoveze de navigație (portulane), în secolele viitoare (hărți Ortelius și Mercator), sub numele Bruscavita. Acum peste două veacuri austriecii menționau aici cetatea Crislova.

Nufăru este astăzi o localitate aparent obișnuită. Pentru iubitorii de istorie are însă un farmec aparte. Îți poți imagina armatele kievene plecând din cetate, pentru a se război cu bizantinii.

În fruntea lor, cu ochii minții, îl poți vedea pe mândrul și trufașul Cneaz, mustăcios, cu ochii albaștri, cu tunsoare tipică ucraineană (ciuful – semn al nobilității) îmbrăcat cu totul în alb, pregătit să cucerească lumea…

 

Bibliografie –

– “Cronica Vremurilor ce au trecut – Textul Laurentian”; Biblioteca Publică de Stat Leningrad – text scris de călugărul Laurentius la Novgorod în 1377.

Cronica propriu-zisă este atribuită călugărului Nestor, care a scris-o la Kiev în 1113 tratând istoria Rusiei Kievene perioada 850 – 1110.

– “The Russian Primary Chronicle” – Laurentian Text (Translated and edited by Samuel Hazard Cross and Olgerd P. Sherbowitz – Wetzor – The Medieval Academy of America, Cambridge, Massachusetts, 1953

– Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu – “Istoria românilor dintre Dunăre și Mare Dobrogea” – Editura Științifică și Enciclopedică, București 1979

– Izvoarele istoriei românilor,  I. Poppa Lisseanu, B-ști 1935

“The Cambridge History of Russia” – volume 1 – “From Early Rus to 1689”, edited by Maureen Peerie (University of Birmingham, 2006)

part 1 – “Early Rus and the Rise of Muscovy” – pag 47-98

 

Mențiuni

– Rusia Kieveană este primul stat al slavilor estici, care a existat între sec.IX și XII. Ocupa teritorii care astăzi țin de statetele moderne Rusia, Ucraina și Belarus

– varegi – numele dat de slavi și de bizantini acelor vikingi care au venit din Nord în sec.IX  pe cursurile fluviilor Volga, Nipru, Nistru pentru comerț și expediții de jaf (sursă wikipedia)

 

sursa foto – informatii-romania.ro/cetatea Proslavita

[codepeople-post-map]

Cneazul Sviatoslav, Dobrogea şi sângeroasa bătălie de la Dunăre

În anul 971, pământurile noastre dintre Dunăre şi Marea Neagră au intrat definitiv sub controlul Bizanţului, care a construit şi fortificat numeroase aşezări ale Dobrogei medievale. Puţini ştiu însă că bătrâna Scytie Minor a fost la un sigur pas de  cădea în acele vremuri sub controlul unei alte mari puteri, Rusia kieveană, condusă în acea perioadă de marele cneaz Sviatoslav I Igor.

Soarta Dobrogei noastre a fost decisă în urma unei confruntări sângeroase de durată, între cele două mari forţe (Bizanţul şi Rusia Kieveană), încheiată cu o bătălie memorabilă, al cărui final a adus în cele din urmă mult aşteptata pace. Cneazul Sviatoslav, care avea de partea lui cetăţi importante dobrogene, precum Preslaviţa (Nufăru) sau Constanţia (Constanţa) se afla cu armata sa, în acel an 971, pe malul Dunării, încercuit de bizantini, în fortăreaţa de la Durostorum (Durostor, azi Silistra Bulgaria).

Noaptea, de pe malul drept al Dunării, din Dobrogea, erau aduse pe ascuns care cu grâne, pentru a-i aproviziona pe asediaţi. Cronicarul bizantin Ioan Skylitzes a povestit detaliat cele mai importante momente ale acestei bătălii de la Silistra. Disperaţi de puterea nimicitoare a maşinilor de asediu, ruşii ies din cetate, atacând piesele de artilerie.

Comandantul artileriei bizantine, magistrul Ioan Curcas („băut şi abia ridicat de la masă”) sare să îi întâmpine pe atacatori, dar calul său cade într-o groapă, iar el este măcelărit de ruşi (menţionaţi în izvorul istoric şi ca taurosciţi). Pentru că magistrul avea armură aurită, ruşii au crezut că el este împăratul Ioan Tzimiskes, aşa că, retraşi înapoi în cetate, i-au înfipt capul generalului într-un ţăruş din turn, încercând să îi înfricoşeze pe bizantini.

Cu un moral excelent după măcelărirea magistrului, ruşii ies a doua zi din nou în câmpie, conduşi de viteazul Icmor, al doilea la comandă după cneazul Sviatoslav. Icmor ucide zeci de “romani”, iar victoria kieveană pare imposibil de evitat. În acel moment însă, Anemas cretanul, un lăncier al împăratului, îl atacă pe Icmor şi reuşeşte să îl ucidă, retezându-i capul.

Este momentul decisiv al bătăliei: ruşii sunt îngroziţi de pierderea eroului lor şi se retrag înfricoşaţi în cetate. Se spune că, în ultimele zile de asediu, kievenii făceau sacrificii înecând în Dunăre copii şi cocoşi, încercând să îmbuneze astfel zeii păgâni în care mulţi dintre ei încă mai credeau.

În cele din urmă, după 3 luni de asediu, pe 24 iulie 971, Sviatoslav şi Tzimiskes fac pace: Durostorum este preluată de Bizanţ, toate cetăţile dobrogene se închină împăratului iar acesta, inteligent, nu porneşte nicio acţiune de răzbunare împotriva acestor foşti aliaţi ai lui Sviatoslav.

Cneazul kievean părăseşte Dobrogea pentru a se întoarce acasă, dar este ucis peste un an, lângă Dniepr (azi Ucraina) într-o ambuscadă a pecenegilor care încheiaseră un acord secret cu Bizanţul. Bătălia de la Silistra a avut o importanţă uriaşă asupra dezvoltării Dobrogei medievale, care intră astfel sub controlul unui Bizanţ organizat, puternic şi, mai ales, creştin ortodox…

bibliografie – Cronica lui Ioan Skylitzes; Jack Lindsay – Bizantium in Europe, Istoria Dobrogei – Bitoleanu, Rădulescu; Nicolae Iorga – Istoria Românilor; Istoria lumii în date – Andrei Oțetea, 1969

sursă foto – wikipedia.org, Cronica lui Ioan Skylitzes  – “Ruşi urmăriţi de către Bizantini la Durostolon”

[codepeople-post-map]

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.