Geţii cei “sălbatici”, tracii şi un obicei străvechi inedit – Lupta văduvelor

Geţii cei “sălbatici”, tracii şi un obicei străvechi inedit – Lupta văduvelor

Poligamia strămoşilor noştri este un subiect delicat şi motiv continuu de aprigi controverse… Nu vom face altceva decât să spunem că poligamia neamurilor trace este des menţionată de scriitorii antici, uneori chiar şi de autori de neam autohton cum este cazul lui Menandru… Nu vom intra însă în polemica aceasta ce nu ne poate aduce un răspuns clar ci doar vom vorbi despre un obicei al traco-geţilor, care nu este nici pe departe denigrator, ci mai degrabă unul inedit. Pomponius Mela, unul dintre primii mari geografi romani scria în primul veac de după Hristos: “Tracia este locuită de un singur neam mare, tracii care au însă fiecare alt nume şi alte obiceiuri… Unii sunt sălbatici şi gata mereu să înfrunte moartea, mai ales geţii, care cred că sufletele nu se sting şi merg într-un loc mai fericit… De aceea înmormântările lor sunt prilej de sărbătoare şi le cinstesc ca pe nişte lucruri sfinte, prin cântec şi joc”. Celebrarea cu veselie a morţii la traco-geţi nu ne surprinde, este un lucru destul de cunoscut, dar acum abia urmează obiceiul inedit…”Femeile lor nu au fire slabă, ci doresc să fie îngropate deasupra trupurilor soţilor lor… Dar cum unul are mai multe soţii, acestea se luptă între ele care să fie aleasa, căci numai una poate fi…”. Văduvele defunctului (traco-get) trebuiau aşadar să se lupte între ele iar cea care ieşea victorioasă mergea pe lumea cealaltă alături de soţul defunct… Învinsele rămâneau să îşi jelească eşecul lângă rug sau mormânt… Începea apoi un ritual de peţire al văduvelor, din partea bărbaţilor interesaţi de văduvele rămase. Erau aduse daruri şi arme date ca ofrande în memoria defunctului dar şi pentru tinerele femei care puteau alege cine să le fie soţ pe viitor….

Fontes 1966, Izvoare antice privind istoria României

Foto – Amazoane

[codepeople-post-map]

Legenda nimfei Manga şi a regelui Solon

O veche poveste a Pontului nostru spune că, odată, de mult, pe locul în care astăzi se găseşte un frumos oraş al Dobrogei se ridica mândra cetate a unui rege pe nume Solon. Nu era acel înţelept al Atenei, filozoful şi judecătorul democraţiei, dar tot grec era şi acest razboinic puternic, ce îşi făcuse regat tocmai prin meleagurile noastre. Toate seminţiile de la marginea Mării Negre îi ştiau de frică Regelui Solon, căci acesta era foarte priceput în arta armelor şi era înconjurat de o oaste numeroasă de soldaţi trecuţi prin multe bătălii. De atâtea războaie avusese parte Solon, că devenise rece, rău şi acru, gata mereu să verse sânge, să prade averile altor neamuri şi să facă rău. Inima sa era neagră, fără puterea de a iubi pe altcineva decât pe sine… Regele dobrogean se închina zeilor eleni, dar dintre toţi aceştia, cel mai mult îl preţuia pe Apollo. În acele vremuri ale lui Solon, Apollo nu mai era însă deloc acel zeu al luminii, al soarelui, al artelor şi protector al muzicii şi poeziei, asa cum îl ştim astăzi. Tocmai îşi pierduse fiul, pe muritorul Asclepios (ulterior zeul medicinei, la romani Esculap), ucis de Marele Zeus cu fulgerele sale, pentru că avusese cutezanţa de a vindeca toţi bolnavii şi chiar de a-i trezi pe morţi. Rămas fără fiul său mult iubit, zeul Apolo devenise şi el rece şi rău, trimitea pe pământ molime şi îi pedepsea pe oameni pentru vini care nu erau ale lor. Nu se ştie de ce, Apollo îi arăta preţuire crudului rege Solon. Adesea îl ajuta pe acesta să îşi învingă duşmanii, săgetandu-i el din ceruri cu săgeţile arcului său fermecat. Într-o zi, Solon îi aduse zeului său o ofrandă mai mare şi mai bogată ca niciodată, ce tare îl mulţumi pe Zeu. Acesta îi spuse muritorului să îşi aleagă orice răspalata vrea. Raspunsul lui Solon fu însă neaşteptat: vroia sa poata iubi şi el o altă fiinţă umană, să simtă şi el, măcar o dată, fiorul dragostei… Apollo nu mai avea cum să dea înapoi şi spuse că regele se va indragosti de prima fată ce îi va ieşi în cale… Dar zeul cu inima neagră puse o condiţie: după ce se va bucura o singură zi de dragoste, Solon să îşi aducă iubita la templu şi să o jertfească pe altar. Fără să cugete prea mult, regele se învoi…Plecă apoi să se plimbe pe malul Mării Primitoare, neavând parcă destul curaj să intre în cetate şi să întalnească vreo fată… Tocmai atunci însă, din apele Pontului, îi ieşi în cale preafrumoasa Manga, o nimfă a apelor, ce locuia într-un palat din adâncuri dar care ieşise pe mal pentru a-şi face cunună de alge şi brătări de scoici. Cum se vazură, cei doi se şi îndragostiră pe dată… Îşi făcură jurăminte pentru totdeauna iar inimile lor erau străpunse de săgeţile lui Eros. În zorii zilei următoare, pe cand Manga încă dormea cu capul aşezat pe umărul său drept, Solon îşi aduse aminte de făgăduiala cumplită făcută lui Apollo. Odata cu fiorul dragostei, în inima sa se strecurase nevăzută şi teama de a-şi pierde iubirea. O trezi pe Manga şi îi mărturisi ce făcuse. O îndemnă să fugă departe şi să se ascundă dar tocmai atunci se ivi lângă ei şi Zeul. Acesta îi împietri pe dată inima regelui şi acesta o luă pe nimfă şi o duse în templul lui Apollo pentru a o sacrifica…Dar cumplita lui misie nu fu dusă până la capat… Surorile nimfe, aflând că Manga va fi ucisă, merseră la puternicul Poseidon (Neptun) şi îl rugară să o scape… Zeul Marii le ascultă şi făcu o furtună cum nu se mai vazuse vreodată… Apele Pontului ieşiră pe uscat şi învaluiră Templul.. Poseidon scutură şi pământul şi cutremurul distruse Casa lui Apollo. Speriat, Apollo fugi din Sciţia Mică şi merse pe alte meleaguri, la adăpost de Poseidon… Cât despre Manga şi Solon… Zeii Olimpului au hotărat ca ei sa rămână împreună dar nemurirea le-a fost dată prinîmpietrire. Stanele lor de piatră fură apoi înghiţite de apele Mării şi duse de către surorile nimfe în Palatul de Cleştar din adâncurile Pontului… Amintirea celor doi iubiţi nefericiţi fu însă păstrată mereu de oamenii locului. Cetatea lui Solon a devenit cu timpul un oraş al iubirii şi al luminii iar noul lui nume se spune că a fost pus dupa nimfa Manga, Mangalia…

sursa  foto – pixhome.blogspot.com

[codepeople-post-map]

Legenda Muntelui Consul

În munţii Dobrogei noastre, nu departe de comuna tulceană Izvoarele se află Dealul Consul, un pisc semeţ de piatră vulcanică. Localnicii îi spun Muntele Consul şi au numeroase poveşti şi legende despre el. Cel mai vechi şi mai frumos mit este însă acesta… Se spune că acum multă vreme, meleagurile noastre ar fi fost stăpânite de un Uriaş… Erau timpuri în care oamenii obişnuiţi trăiau laolaltă cu duhurile, cu uriaşii şi cu alte creaturi şi spirite, bune sau rele, ale pământului. Tot în acea vreme trăia şi Taiţa, frumoasa fiică a Duhului Pietrei, cel ce îşi avea casă pe vârf de stâncă. Într-o zi, Uriaşul a văzut-o pe Taiţa şi s-a îndrăgostit pe dată de ea. A cerut-o de soaţă tatălui ei, dar Duhul nu putea hotărî singur soarta copilei. Frumoasa Taiţa nici nu voia să audă de o astfel de unire, cu un uriaş spurcat ce făcuse numai rele. Fata visa aproape în fiecare noapte că va iubi un tânăr om, care îi va dărui un trandafir din piatră, care să pară viu şi care să aibă mireasmă. Când Uriaşul deveni greu de stăpânit în peţirea sa, Taiţa îi spuse că îl va lua de bărbat doar dacă îi va face cadou trandafirul din vis. Uriaşul se învoi, dar pentru că nu se pricepea la o astfel de muncă, dădu sfoară în ţară că va răsplăti regeşte cioplitorul ce va reuşi să îi facă trandafirul cerut. Mulţi meşteri veniră şi încercară, dar deteră greş. Într-o zi însă, slujitorii uriaşului găsiră într-o peşteră un tânăr cioplitor pe nume Consul. Îl duseră fedeleş la stăpânul lor iar Uriaşul îl puse pe băiat la muncă. Consul era priceput ca nimeni altul, zile întregi lucră iar floarea pe care o cioplea într-un rubin devenea din ce în ce mai vie. Băiatul lucra chiar lângă geamul Taiţei care se şi îndrăgosti de el. Cei doi se iubeau mult şi îşi făcură jurăminte, dar fericirea lor dură prea puţin… Uriaşul veni să vadă treaba terminată. Floarea era minunată iar rubinul mirosea straniu, de parcă era chiar o roză proaspăt smulsă din grădină. Uriaşul îi ceru Taiţei răsplata dar fata spuse că Cioplitorul este alesul ei, căci el făcuse minunatul trandafir. Gigantul se făcu dintr-o dată fiară nebună: o răpi pe fată chiar de sub privirile Duhului Pietrei şi al Cioplitorului Consul, încălecă pe un balaur şi zbură tocmai în vârf de munte, într-un loc ascuns. Taiţa încercă să îl păcălească din nou şi îi spuse Fiarei că îl va lua de bărbat dacă îi construieşte un tron de pietre preţioase. Uriaşul nu era însă în stare. Îl găsi tot pe Consul şi îl puse să îi facă jilţul de pietre. Îl minţi pe băiat că i-o va da de soaţă pe Taiţa, dar numai cu o condiţie, fiecare piatră din tron să fie înroşită de sângele băiatului. Înebunit de dorul fetei, Consul se învoi… adună sute de pietre, le ciopli într-un jilţ şi le stropi cu propriul sânge, sperând că îi va mai rămâne destul pentru a mai trăi… Nu fu însă aşa şi băiatul îşi pierdu suflarea, trecând în lumea celor drepţi. Taiţa află şi veni să îşi vadă iubitul… Îl plânse atât de tare că lacrimile sale de jale deveniră pârâu, udând tronul însângerat… Şi pieri şi ea… Aflând de moartea celor doi, Duhul Pietrei şi fraţii săi, Duhul Mării şi cel al Vântului porniră şi se răzbunară pe mişelul Uriaş. Pietrele munţilor porniră să zboare şi să îl lovească, făcându-i răni adânci; Furtuna îl ridică pe cât de mare era Gigantul şi îl duse până la Mare, unde apele negre îl înghiţiră pentru totdeauna, pedepsindu-l pentru mişelia lui. Şi acesta fu sfârşitul uriaşului. De pe urma acestei poveşti ne-a rămas astăzi Muntele acela semeţ, ce poartă numele tânărului Consul. Şi astăzi, pietrele sale sunt udate de lacrimile frumoasei Taiţa….

Bibliografie  – Alexandru Mitru – În Ţara Legendelor (adaptare)

Sursă foto – panoramio.com, static.panoramio.com

[codepeople-post-map]

Capul Kaliacra – Legenda comorii lui Lisimah şi sacrificiul celor 40 de fecioare

Ne aflăm tot în Dobrogea, dar am trecut graniţa la vecinii noştri bulgari, pentru a vizita unul dintre cele mai frumoase obiective turistice de la malul Mării Negre. Suntem la Capul Kaliacra (în greacă Kali Akra înseamnă bună adăpostire), în umbra marii cetăţi medievale în care au domnit pe vremuri despoţii Balica şi Dobrotici (sec.XIV), de la acesta din urmă venind şi numele pământului în care locuim astăzi. Cetatea zidită pe impresionantul promontoriu poartă cu sine legende fără seamăn.

Toţi cei care au vizitat acest loc au auzit cu siguranţă de povestea celor 40 de fecioare creştine care şi-au legat părul una de alta şi s-au aruncat în mare, pentru a scăpa de turcii ce vroiau să le pângărească şi să le ia în robie. De pe urma acestei tragice sinucideri colective a rămas legenda, obeliscul şi Poarta celor 40 de Virgine. Mie îmi place însă o altă poveste a locului, mai puţin mediatizată decât cea a fecioarelor. Legenda ne întoarce în timp cam 2300 de ani, pe vremea când pe acel promontoriu locuiau traci din neamul tirizilor (terizi). Potrivit mitului, unul din foştii generali ai lui Alexandru Macedon, diadohul Lisimah a furat tezaurul imperial şi a fugit din ţara sa, cu gândul să ajungă dincolo de Dunăre, la geţi. Lisimah a ajuns cu corabia sa, chiar în zona Kaliakrei, când a fost surprins de o furtună nemaivăzută. Capul Kaliacra

Nu a mai apucat să ajungă la mal şi s-a înecat în apele tulburi ale Pontului, împreună cu a sa comoară. Şi acum, oamenii locului povestesc că tezaurul se află sub ape, chiar lângă pereţii de stâncă, dar nimeni nu se încumetă să îl caute, pentru că este blestemat şi aducător de moarte. O poveste frumoasă şi tragică, chiar dacă se contrazice oarecum cu datele istorice. Lisimah a fost însă o personalitate a perioadei elenistice, ce şi-a lăsat amprenta asupra istoriei Dobrogei. Ştim că fostul general al lui Macedon a devenit chiar rege al Traciei şi al Scytiei Minor în anul 306 î.H. El stăpânea cetăţile din Dobrogea, dar dorea să îşi întindă stăpânirea şi în Muntenia, acolo unde domnea regele Dromichetes.

Getul l-a învins mai întâi pe fiul lui Lisimah, Agatocle, pe care l-a ţinut prizonier timp de opt ani. Regele macedonean a venit la rândul său peste Dunăre şi a fost şi el bătut de geţi. Învins, dar apoi ospătat la Helis, din tăvi de aur, în timp ce geţii învingători mâncau din bliduri simple de lut ars, Lisimah a înţeles că trebuie să şi-i facă prieteni pe aceşti războinici fără de seamăn. Se spune că s-a căsătorit cu fiica lui Dromichetes şi că le-a dăruit geţilor şi stăpânirea cetăţilor din Dobrogea. A plecat apoi în lume, cu ale sale armate şi gânduri noi de cucerire. Dar cine ştie, poate că a furat totuşi o comoară a lui Macedon şi a încercat să îşi găsească scăparea în ţara geţilor cu care se înrudise. Nu a mai ajuns nici la Dromichete, nici pe meleagurile noastre şi cine ştie, poate chiar şi-a găsit sfârşitul în apele tulburate de aici, de la Capul Kaliacra…

[codepeople-post-map]

sursa foto – shabla.be

Tomis – Legenda argonauților sau Sacrificarea lui Absyrtos

Cea mai frumoasă legendă (și în același timp, cea mai tragică) a întemeierii cetății Tomis, este, fără îndoială, cunoscută de cei mai mulți dintre constănțeni, dar nu are voie să lipsească de pe o platformă de promovare a turismului pontic.

Sunt însă și mulți români care nu cunosc această poveste și, din acest motiv, avem datoria de a o populariza, ori de câte ori avem posibilitatea. Este vorba despre mitul argonauților, cei care acum mii de ani au venit în Marea Neagră pentru a căuta celebra Lână de Aur.

Intrați în Pontul Euxin, Iason și eroii de la bordul corăbiei Argo au mers în Colchida (Colchis) regelui Aetes (astăzi în Georgia), acolo unde se afla comoara dorită, lâna de aur. După ce au furat lâna de aur ajutați de prințesa Medeea, eroii din Grecia au făcut cale întoarsă spre țara natală. Au luat-o cu ei și pe tânăra îndrăgostită de Iason, dar și pe fratele puber al acesteia, prințul Absyrtos.

Cu Aetes pe urmele sale, Iason a luat o decizie înfiorătoare: aceea de a-l sacrifica pe Absyrtos pentru a-i întârzia pe urmăritori. Prințul a fost tăiat în bucăți, iar tatăl îndurerat a trebuit să se oprească din drumul său, pentru a culege rămășițele fiului și pentru a-i aduce acestuia ultimele omagii funerare. Iason a reușit așadar să scape și a ajuns teafăr în Grecia natală.

Legenda spune că Absyrtos ar fi fost sacrificat chiar, aici, în apropierea noastră, lângă locul în care, peste ceva vreme, avea să se înalțe cetatea Tomisului. Din acest motiv, mulți traduc termenul Tomis ca fiind locul sacrificiului. Alții spun că Tomis s-ar traduce la „lamă de cuțit”, pentru că exact așa arată promontoriul pe care noi îl știm astăzi sub numele de Peninsulă…

[codepeople-post-map][codepeople-post-map]

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.