Povestea celor trei pescari

Povestea celor trei pescari

S-au urcat toţi trei în barcă, în a treia zi a Crăciunului, când legile lui Dumnezeu şi ale naturii spuneau că nu este voie să ieşi la pescuit. Erau însă mânaţi de nevoi, căci nevoile omeneşti te împing adesea să greşeşti. Cu ceva timp în urmă, tot tustrei prinseseră la carmace un morun uriaş, ce le adusese bani frumoşi. De atunci, banii se terminaseră dar acum se gândeau că pot repeta acea ispravă.

Marea era liniştită în acea zi şi niciunul dintre ei, (oameni încercaţi şi trăiţi mai mult în barcă), nu gândea că li se poate întâmpla ceva rău… Eheee, dar Marea asta Neagră este tare capricioasă, ca nimeni alta, iar în acea zi sfântă de Crăciun, vru să îi pedepsească pe temerarii ce încălcaseră Legea.

Dintr-o dată se schimbă vremea şi în larg îi cuprinse o furtună iscată parcă din senin, dar nu orice fel de furtună, una groaznică, cu valuri cât casa, aşa cum parcă niciunul dintre ei nu mai cunoscuse vreodată. Încercară să se apropie de ţărm, acolo unde farul de la Sfântu pâlpîia vesel şi îi chema parcă la odihnă şi foc de sobă. Curentul era însă prea puternic şi ţărmul luminat se îndepărta parcă mai abitir în timp ce îi încercau să se apropie de el. Trei zile se luptară cu furtuna din larg şi reuşiră să scape, uimitor, cu viaţă…

Când marea se linişti, se treziră teferi dar obosiţi şi uzi în aceeaşi barcă ponosită. Erau în mijlocul apelor, nu se vedea niciun ţărm, nu ştiau unde se află… Puţina mâncare pe care o luaseră cu ei se sfârşi repede. Au reuşit să prindă vreo doi peşti mici şi îi mâncară cruzi, ca să le mai potolească foamea chinuitoare. Dădură la rame, în fiecare zi, preţ de câteva ore dar parcă Dumnezeu îi aruncase în mijlocul oceanului, căci ţărmuri tot nu se vedeau la orizont. Curând se termină şi apa de băut şi îi cuprinse o sete fără seamăn care le fura parcă vlaga din corp. Într-o zi a plouat puţin şi atunci strânseră apa din barcă şi mai rezistară un timp. Căutau cu disperare în zare mirajul unui vas, al unei salvări. Degeaba…

Pe când stăteau amorţiţi şi gândeau că acela le este sfârşitul, într-o amiază, se treziră că în jurul bărcii s-au adunat puzderie de delfini. Unul dintre ei se gândi să vâneze cu carmacele dar ceilalţi doi, mai învăţaţi în viaţă îl opriră la timp. Şi atunci, ce să vezi? Delfinii cei jucăuşi începură să împingă barca cu putere, spre o direcţie necunoscută oamenilor. Şi asta îi îndemnă şi pe ei să mai găsească ceva putere şi să dea la rame, întra-acolo unde îi călăzuiau delfinii. După ore bune, au văzut ţărmul… iar apoi au ajuns într-un golf neştiut. Un lipovean de la ţărm le sări în ajutor, îi coborî din barcă, le dădu apă şi ceva de mâncare. Nu le venea să creadă că ajunseseră la Mamaia! Nu avură timp nici să le mulţumească delfinilor, căci jucăuşii plecaseră deja în larg. Ajunşi în satul lipoveanului, pescarii aflară că stătuseră trei săptămâni pe mare!

Ajunseră apoi la Sfântu, flămânzi, slabi dar teferi… De atunci nu mai încălcară legea şi în fiecare zi îi mulţumiră lui Dumnezeu pentru îngerii săi salvatori, ce luaseră poate în acele zile, forma unor delfini….

Mențiune – povestire publicată în ianuarie 2015 în volumul 1 din “Poveștile Mării Negre”, autor Cristian Cealera, Ed. StudIS Iași

Bibliografie – Ovidiu Dunăreanu – Cu bucuria în suflet (adaptare)

[codepeople-post-map]

Povestea unui naufragiu

Nimeni nu își mai aduce aminte sub ce pavilion naviga acea corabie… Poate era unul al Albionului, poate era al francezilor lui Bonaparte, sau poate al grecilor, dar marinarii de la bord erau un amestec de nații, printre ei numărându-se și câțiva români de-ai noștri. Și se mai știe ceva: că pe căpitan îl chema George, chiar dacă el pronunța ciudat acel nume, în limba mamei sale ce îl născuse cu vreo 40 de ani în urmă, într-un sat de la marginea țării aceleia cu munți înalți, unde plouă aproape întreg anul.

Marinar de-o viață, George străbătuse mări și oceane și înfruntase furtuni îngrozitoare. Marea asta Neagră, în care se aflau ei acum, în drum spre Constantinopole, ajunsese însă să îl descumpănească pe bătrânul lup de mare. Când nu te așteptai, ea se tulbura dintr-o dată, devenea întunecată ca străfundurile Iadului și parcă fierbea, ridicându-se în valuri uriașe, gata să înghită orice vas. Așa era și în acea zi…

Furtuna se pornise dintr-o dată, la ceas de seară, după ce toată ziua fusese liniște și pace. Corabia se legăna asemeni unei coji de nucă, în fiecare clipă părând gata să se lase înghițită de valurile lacome ce îi măturau puntea. După vreo două ore de luptă cu ploaia, vântul și valurile, unul din mateloți văzu țărmul. Se apropiau de Sulina, dar erau încă departe de Port. Căpitanul părea lipit de cârma sa, hotărât să ajungă la malul salvator. Și îl găsi în cele din urmă, dar vântul îi izbi din spate atât de tare încât lemnul scoase „scrâșnete” de moarte, strivindu-se de țărmul acela valah. Se fixară în grind, izbindu-se violent. Vreo doi marinari se răniră tare, dar ca prin minune, niciunul nu trecuse încă în lumea celor drepți. Acolo, unde eșuaseră, vântul nu era așa de tăios ca în larg, unde furtuna continua să ridice și să învârtă „munți” uriași de apă.

De pe punte, echipajul putea vedea în depărtare luminile portului Sulina. Trudiți și temători ca furtuna să nu îi lovească din spate, marinarii se hotărâră să lase barca cea mare la apă și să meargă pe canalul ce îl vedeau în față, până la Port. Misie ușoară, căci apa aici era mult mai liniștită. Căpitanul încercă să îi oprească, dar ce să faci singur în fața unei mulțimi aflate în pragul disperării?

Căpitanul George își văzu oamenii cum pleacă spre luminile salvatoare, iar apoi se trezi singur. Ca prin minune, după mai puțin de un ceas, furtuna se opri, iar Marea Neagră deveni iar liniștită, și nimic nu părea să arate că în acea zi înghițise pe cuprinsul său un mare număr de corăbii. Dimineață, George cercetă vasul și văzu cu bucurie că erau mai puține stricăciuni decât crezuse. Cu experiența altor eșuări, George Britanicul făcu ce făcu și reuși să readucă vasul înapoi la plutire.

Pe la orele amiezii, intră singur în micul port românesc, reușind să tragă la mal, sub privirile uimite ale localnicilor. Imediat ce nava fu în siguranță, George coborî pe mal și într-o greacă pe care o învățase pe mare, de la un prieten, vru să afle de soarta oamenilor săi.

Nimeni nu știa însă nimic de aceștia, nicio barcă nu ajunsese cu o noapte înainte la Sulina. Unii vorbeau că poate s-au înecat, alții gândeau că poate fuseseră atacați de tâlhari. Poate îi înecase vreun Duh al Bălții, pedesindu-i astfel pentru rebeliunea lor… Fără nicio ranchiună pentru că îl lăsaseră singur, Căpitanul îi căută o săptămână întreagă, cu disperare, dar marinarii săi dispăruseră pe fața pământului, iar de soarta lor nu mai știu nimeni nimic, niciodată…

Sursă poveste (Adaptare) – Analele Dobrogei 1920-1927, după Michel Vochino

sursă foto – pictură de Joseph William Turner /The shipwreck/1805

[codepeople-post-map]

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.