Silistra, fortăreața Medjidi Tabia, planurile lui Von Moltke și vizita sultanului reformator în Dobrogea

Silistra, fortăreața Medjidi Tabia, planurile lui Von Moltke și vizita sultanului reformator în Dobrogea

Pe vremuri, în perioada Imperiului Roman, s-a numit Durostorum și a fost unul din marile orașe ale provinciei  Moesia Inferior. Alte nume purtate au fost Durostor, Drâstor, Drastar și în fine, Silistre, cum i-au zis turcii (turco-otomană). Aparținând Bulgariei, Silistra de astăzi este în continuare un oraș dobrogean cu povești extraordinare. Ne vom concentra asupra celor din prima jumătate a secolului XIX, o perioadă extrem de tulbure, în care Dobrogea noastră, provincie a Imperiului Otoman a fost teatru de operațiuni în războaiele sângeroase purtate contra Rusiei Țariste (războaiele ruso-turce).

Ocupația rusă și planurile germanului

În 1829, după pacea de la Adrianopole, tabăra învinsă (Imperiul Otoman) a cedat Silistra Rusiei învingătoare. Era deja aproape ruinată după războiul devastator dintre cele două mai forțe ale lumii. Silistra a fost oferită ca zălog pentru plata cheltuielilor de război, care se ridicau la 11,5 milioane de galbeni. Șapte ani a stat sub ocupație, pentru ca apoi să fie din nou preluată de Înalta Poartă. În 1837, la cererea sultanului Mahmud II (1808 – 1839) tânărul ofițer și inginer german Helmuth Von Moltke (Bătrânul – The Elder), viitorul celebru feldmareșal prusac a venit în Dobrogea, la Silistra și a conceput planul de refacere a bătrânei cetăți. Pentru o vreme, nu s-au găsit însă bani pentru lucrarea efectivă iar anii au trecut. Sultanul Mahmud II a trecut în neființă iar locul său a fost luat de fiul său, tânărul Abdul Medgid, cel ce avea să fie supranumit Reformatorul…

Refacerea cetății

În 1847, Abdul Medgid (1839-1861) a venit în Dobrogea. Pe baza planurilor lui Von Moltke, Silistra a fost reconstruită.  A fost înconjurată cu un uriaș zid de piatră iar în afara acestuia exista un șanț mare și umplut cu apă. Avea patru mari porți de fier: Ceair Kapusi (Poarta Ceairului), Istambul Kapusi (Poarta Istanbulului) Ermeni Kapusi (Poarta Armenilor) și Serai Kapusi (Poarta Palatului). În interiorul cetății au fost create și două depozite de muniții pentru ca orașul să se poată apăra mult mai bine, în fața dușmanilor. Orașul refăcut avea să se dezvolte mult în următorii ani și să cuprindă între zidurile sale o populație numeroasă, câteva mii, marea majoritate turci, dar și români bulgari, armeni, greci sau evrei. Pentru siguranța tuturor, regulile orașului erau însă severe: cele patru porți se deschideau la 6 dimineața și se închideau la 6 seara. Cine nu apuca să ajungă la timp, rămânea perste noapte în afara zidurilor căci cei patru kapugii (șefii porților) nu făceau excepție pentru nimeni…

Mesajul sultanului

Vizita lui Abdul Medgid avea să schimbe fața orașului altădată distrus de războaie. Sultanul și-a mai lăsat într-un fel amprenta: în grădina publică de pe malul Dunării a fost amplasată o inscripție comemorativă, o placă de marmură, cu mesajul său. S-a scris pe acestă placă, printre altele, cu litere arabe: “Majestatea sa , Sultanul Abdul Medgid… Padișahul veacului care a asigurat liniștea întregii lumi cu înțeleapta-i conducere. În amintirea vizitei sale s-a ridicat acest monument, care va rămâne până la sfârșitul lumii… spre veselia lumii întregi… Până la sfârșitul lumii gloria acestui padișah va luci ca un soare fericit. A venit la Silistra, Șahul și Suveranul mulțimii, Medjid Han. Iată data: 1253 (n.a. după cronologia otomană, după Hegira) Umilul Mustafa Izet, fiul lui Iesari a săpat în piatră inscripția”…

Fortăreața de pe deal – Medjidi Tabia și tunelul subteran

Refacerea efectivă a Silistrei a fost doar o parte a lucrării. Tot în baza vechilor planuri ale lui Von Moltke, la aproximativ 3 kilometri de oraș, pe un deal ce străjuia zona, a fost ridicată o fortăreață impresionantă. A fost botezată Medgid Tabia sau Medjidi Tabia, după numele tânărului său întemeietor. Era de formă dreptunghiulară, cu o suprafață de 500 de metri pătrați și construită din mari blocuri de piatră. Zidurile sale crenelate erau înalte de 10 metri și groase de 1 metru. Avea o singură poartă de acces. Fortăreața comunica cu Silistra printr-un tunel subteran, care ajungea și într-un depozit ascuns de muniții, de sub pământ. Medjidi Tabia a fost terminată în 1853 de guvernatorul Dobrogei, Said Pașa și avea să își dovedească importanța în Războiul Crimeii (1853-1856) când a apărat cu succes orașul… Medgid Tabia și-a avut rolul său și în războiul ruso-turc din 1877 -1878, în urma căruia România și-a câștigat independența. Și astăzi, pe zidurile sale pot fi văzute nume ale unor soldați români.

Motivul lui Abdul Medgid

Se spune că vizita sultanului în Dobrogea anului 1847 ar fi avut mai multe motive, unul dintre ele fiind mai puțin obișnuit. Călătoria lui avea ca destinație și o reședință din apropiere (satul Rahman Așiclar) care îi aparținea fostului beylerbey Ibraim Pașa. Cei doi s-au întâlnit iar sultanul a rămas peste noapte în casa nobilului. A fost o vizită de mulțumire pentru că Ibraim Pașa salvase Silistra. Se întâmplase în 1828, când apărătorul orașului, Ahmet Pașa nu avea bani pentru a-și întreține armata de 4000 de oameni iar situația era critică. Ibraim Pașa, foarte bogat, a suportat toate cheltuielile. După războiul cu rușii, Imperiul îi datora nobilului peste 250.000 de lire dar acesta nu a vrut să îi mai primească și a șters datoria, din dragoste de țară. Au trecut 21 de ani de la acea întâmplare dar Abdul Medgid a ținut să îi mulțumească personal pentru acel gest. Abdul Medgid a fost un sultan luminat și care a reformat fața Imperiului Otoman, smulgându-l din Evul Mediu și aducându-l în vremuri moderne. A reorganizat armata, a introdus primele bacnote, a înființat școli, universități și academii, fiind interesat de creșterea gradului de civilizație. A impus înlocuirea turbanului cu fesul… A fost un monarh care a dus războaie dar care visa mereu la pace… A fost un adept al toleranței religioase, un om deschis către Europa… A murit din păcate de tânăr, la nici 39 de ani… De pe urma sa avem numeroase povești iar în Dobrogea, pe lângă vizita sa la Silistra, avem Medgidia, un oraș modern care îi poartă numele întemeietorului său…

Bibliografie – Analele Dobrogei 1932-1933 – Valerian Petrescu, Regional History Museum Silistra – Tourist Sites in Silistra, Pontica, Istoria Imperiului Otoman, Helmuth von Moltke – Enciclopedia Britanica, Călători străini în Țările Române

Sursa foto – Regional History Museum Silistra, Fortareata Medjidi Tabia, vedere aeriana

[codepeople-post-map]

Campania de la Dunăre, cruciaţii burgunzi, Walerand de Wavrin, Vlad Dracul, Panguala, Tutrakan şi cucerirea Giurgiului (1445)

Suntem la Varna, nu departe de ţărmul Mării Negre şi este 10 noiembrie 1444. Tocmai s-a încheiat o bătălie îngrozitoare. Peste 30.000 de cruciaţi au fost compleşiţi de otomanii de două ori mai numeroşi, aşa că jumătate din creştini au fost ucişi. Regele Vladislav al III-lea al Poloniei şi Ungariei a murit pe câmpul de luptă, decapitat. A plătit cu viaţa graba, impulsivitatea şi orgoliul care l-au făcut să nu respecte planul tactic pus la punct de experimentatul şi viteazul voievod al Transilvaniei, Iancu de Hunedoara. Turcii sunt victorioşi iar adversarii lor se retrag. Vestea înfrângerii de la Varna înfioară întreaga Europă…

Cruciada creştină declanşată în 1443 nu s-a încheiat însă definitiv. A mai existat o ultimă etapă, cunoscută sub numele de Campania Dunării şi asupra căreia ne îndreptăm atenţia.

La cererea împăratului bizantin Ioan al VIII-lea Palelogul, papa Eugeniu al IV-lea dă ordinul unei noi campanii creştine, burgundo-papale, care va avea loc în a doua jumătate a anului 1445. La comanda ei se află Walerand de Wavrin, consilier şi şambelan al ducelui Burgundiei, Filip cel Bun şi comandant al flotei cruciate din ultimii ani. Alături de el este numit însă şi cardinalul veneţian Francesco Condulmer (nepot al Papei Eugeniu). Veneţienii erau foarte interesaţi de această campanie de la Dunăre: să nu uităm că turcii le dăduseră genovezilor monopol comercial în Dobrogea, la Gurile Dunării, ori Genova şi Veneţia erau în tabere diferite ale războiului. Obiectivul declarat al campaniei: destabilizarea Imperiului Otoman şi înlocuirea sultanului copil Mehmed al II-lea (viitorul Mahomed Cuceritorul 1444-1446, 1451 -1481) cu Daud Celebi, pretendent agreat de cruciaţi. La campanie sunt convinşi să participe şi Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei (viitor regent al Ungariei) şi Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti (tatăl lui Vlad Ţepeş).

Flota burgundo-papală, formată din câteva zeci de nave pleacă din Constantinopole şi intră în Marea Neagră. Wavrin avea probleme mari financiare: banii primiţi de la papă se duseseră, încă avea datorii după echiparea navelor. Înainte de ridicarea ancorei îşi vinde bijuteriile cu 1000 de ducaţi, dar aceştia nu sunt de ajuns. Se dedă în Marea Neagră la acţiuni de jaf, prădând nave comerciale turceşti. Nu este singurul pentru că alţi doi navigatori burgunzi, Geoffroy de Thoisy şi Regnault de Confide făcuseră acelaşi lucru, în altă zonă, mai spre ţărmul pontic georgian. Thoisy se întoarce la Constantinopole dar Confide îşi uneşte navele cu flota lui Wavrin. Burgunzii ajung la Panguala, actuala Mangalia. Aici, comandantul (sau „căpitanul flotei” cum apare în unele surse) vede ruinele scufundate ale oraşului antic Callatis dar şi colţi de stâncă din zonă ce făceau periculoasă navigaţia în zonă. De la Panguala, cruciaţii merg spre Nord şi intră pe Dunăre, la Chilia. Ofiţerul Pietre Vasquez este trimis în Ţara Românească şi în Transilvania să îi anunţe pe Vlad Dracul şi pe Iancu de Hunedoara că expediţia cruciată este pregătită. Flota ajunge apoi la Isaccea şi în fine, la Brăila. Aici se întoarce şi Vasquez care îi transmite lui Wavrin ordinul lui Iancu: să meargă pe Dunăre în amonte, cu 8 galere şi să aştepte în septembrie forţele tereste. Iancu urma să aducă vreo 10.000 de soldaţi iar Vlad Dracul, cam 5000 – 6000. În acest sfârşit de august 1445, pe una din navele burgunde urcă şi un prinţ otoman, (altul decât Daud), pe nume Savci, care afirma că este nepotul lui Murad II şi care, cu ajutorul Ungariei, visa la tronul imperial otoman. Flota burgundă ajunge la Silistra, care este foarte întărită. Burgunzii nu se încumetă să o asedieze iar Savci nu reuşeşte să îi convingă pe soldaţi să îi predea cetatea. Pe 29 august flota burgundă – de pe apă şi forţele lui Vlad Dracul – de pe uscat distrug Tutrakan (Turtucaia), apoi ajung la Giurgiu. Iancu nu a ajuns încă dar creştinii atacă totuşi Giurgiu. Iată ce se menţionează în jurnalul militar al lui Wavrin: „Domnul Ţării Româneşti trimite de ştire că la o zi de drum navigabil cu vânt prielnic se află o cetate de patru ori mai mare decât Tutrakan, într-o insulă mare şi care se numea Giurgiu” Vlad spune că a aparţinut Ţării Româneşti, o revendică şi îi cere lui Wavrin să o atace. Cruciaţii acceptă şi de pe galera căpitanului este adusă o bombardă (tun) care e târâtă pe tălpi de sanie până în faţa zidurilor. Wavrin şi secundul său Confide se retrag la un moment dat şi le lasă valahilor tunul. Asediul continuă, mai ales că ghiulele par să distrugă parte din zid (e doar aparenţă, potrivit surselor). Neinspirat, se trage des iar bombarda se strică, îi plesnesc cercurile şi doi tunari sunt ucişi în accident. Wavrin şi Vlad decid să pună grămezi de lemn lângă ziduri şi le dau acestora foc. Garnizoana otomană se sufocă aşa că turcii decid să se predea iar peste peste 60 dintre ei sunt luaţi ostateci iar restul lăsaţi să plece. După Giurgiu, se merge la Ruse, la Nicopolis şi apoi mai departe, la Turnu Măgurele. Iancu de Hunedoara ajunge şi el la Dunăre pe 15 septembrie. Au loc lupte minore cu turcii dar totul se încheie pe 29 septembrie, când de frică să nu îi prindă îngheţul pe apele valahe, cruciaţii hotărăsc să se întoarcă la Constantinopole. Expediţia cruciată eşuează dar de pe urma sa rămâne amintirea uriaşelor corăbii cruciate care au navigat pe valurile Pontului şi pe apele Dunării, la Panguala, Chilia şi Isaccea, apoi la Silistra şi Tutrakan…

Bibliografie – Istoria României în texte (cimec.ro), Campania de la Dunăre 1445 – Relatarea lui Walerand de Wavrin; The Crusade of Varna 1443-1445 – Colin Imber; Cronica lui Mihail Doukas; Enciclopedia României – Bătălia Dunării, Batalia de la Varna; Călători străini în Ţările Române I, p.101-109

sursa foto – weaponsandwarfare.com, alamy.com – war galleyship XV

[codepeople-post-map]

Povestea lui Aemilianus, ultimul martir creştin al Dobrogei

Dobrogei noastre i se mai spune şi Bethleemul Românesc pentru că a fost tărâmul unde au pătimit sute de creştini, prigoniţi de către Imperiul Roman. Ştim destule despre Sfântul Andrei, apostolul care a venit pe aceste meleaguri pentru a propovădui credinţa (sec.I), despre Epictet şi Astion, cunoaştem povestea Celor patru Mucenici de la Niculiţel şi a altor numeroşi alţi martiri care au pătimit în secolele III şi IV d.H. Astăzi vom vorbi însă despre un martir creştin mai puţin cunoscut publicului larg. Este foarte important pentru că este practic ultimul mucenic cunoscut din Dobrogea antică (nu îl luăm în calcul pe episcopul arian Auxentius, adept al sectei condamnate de Biserică, mort în 380). Acest ultim martir dobrogean este Aemilianus din Durostorum sau Emilian din Durostor – Silistra, cum îl menţionează biserica ortodoxă. Povestea lui Aemilianus este una extrem de interesantă. S-a născut în cetatea romană de la Dunăre în jurul anului 340 şi era cetăţean roman de vază, fiul prefectului Sabbatianus. S-a născut într-o vreme în care creştinismul era acceptat de Imperiu, graţie Edictului de Toleranţă Religioasă dat de Constantin cel Mare în 313, la Mediolanum – Milano. Aemilianus a îmbrăţişat, ca şi tatăl său, cariera militară şi servea chiar în legiunea cantonată în oraşul natal, fiind în acelaşi timp şi un creştin dedicat. În anul 361 însă, totul s-a schimbat. Noul împărat Iulian Apostatul renunţase la religia creştină (în care chiar el se născuse), a îmbrăţişat vechiul păgânism al Romei şi a început să îi prigonească pe iubitorii lui Hristos. A dat chiar un edict în care interzicea practicarea acestei religii, în întreg imperiul. În Dobrogea noastră (care acum făcea parte din provincia Thracia) şi-a trimis unul din oamenii de încredere, pentru a verifica dacă acest pământ al martirilor “ a fost curăţat”. Guvernator al Thraciei, Capitolinus ajunge la Durostorum într-o zi de iulie a anului 362. Misiunea sa principală: să se asigure că nu există niciun creştin în armata cantonată aici. Îi întreabă pe conducătorii cetăţii iar aceştia îl asigură că niciunul dintre soldaţi nu este creştin. Bucuros, Capitolinus ordonă un mare ospăţ în cinstea zeilor păgâni impuşi de Apostatul. În timpul acestui ospăţ, furios, Aemilianus fuge în marele templu al Vechilor Zei şi fără să fie văzut de cineva, distruge cu un ciocan statuile divinităţilor greco-romane şi răstornă altarele acestora. Incidentul este repede raportat iar Capitolinus declanşează o anchetă. Nimeni nu se gândeşte că vinovatul ar putea fi chiar fiul prefectului. Este chiar găsit un ţap ispăşitor, un tânăr străin care la ora incidentului fusese văzut în apropierea templului. Acesta îşi susţine nevinovăţia dar Capitolinus nu îl ascultă şi ordonă executarea lui. Aemilianus vrea să aibă conştiinţa curată aşa că îl salvează pe străin: iese în faţa Consiliului şi mărturiseşte că el este autorul faptei şi proclamă public faptul că este creştin şi că nu se dezice de religia sa. Este ziua de 16 iulie: fiul lui Sabbatianus este bătut de soldaţi, apoi închis. După două zile este dus pe malul Dunării, unde fusese ridicat un rug. Potrivit Bisericii, se produce chiar o mare minune, flăcările rugului nu îl ard pe martir, ci pe slujitorii şi soldaţii adunaţi la locul execuţiei. Aemilianus se roagă Domnului să îl ia în Împărăţia sa, ruga îi este ascultată şi martiriul se sfârşeşte în cele din urmă. Aemilianus a murit dar furia lui Capitolinus nu se încheiase: îi amendează pe Sabbatianus şi pe ceilalţi conducători ai cetăţii pentru că l-au minţit spunând că nu există creştini în cetate. Pleacă apoi să raporteze totul împăratului. Iulian Apostatul a murit asasinat după doar un an şi ultima prigoană a creştinismului se încheie odată cu el. Aemilianus, tânărul nobil de la Durostorum rămâne în istoria creştinismului dobrogean, ca ultimul dintre martiri…

Bibliografie – Enciclopedia Arheologică şi de Istorie Veche a României, volumul 1; creştinismortodox.ro

[codepeople-post-map]

Ducii Dobrogei medievale

Am mai vorbit despre Thema Paristrion, acea unitate statală bizantină formată în secolul XI pe teritoriul nostru dobrogean. Îşi avea capitala la Durostolon (Durostorum, azi Silistra), chiar dacă nordul Dobrogei îşi avea, la rândul său, un centru administrativ (poate la Isaccea), de unde putea controla mai uşor activitatea de la Gurile Dunării. Astăzi ne vom referi însă la conducătorii acestei theme, care se numeau strategi, arhonţi şi chiar duci (dux)! Primul conducător de acest rang al ţinuturilor noastre medievale a fost Constantin Diogenes, cel intitulat “ duce al oraşelor şi ţinuturilor de la Dunăre” (Par – Istrion, Para-Dunavon). Tot în prima jumătate a secolului XI, în timpul împăratului Constantin al IX-lea Monomahul, cel care stăpâneşte Dobrogea în numele basileului (bazileu) este dux Katakalon Kekumenos, celebru pentru victoria repurtată în 1043, la Varna, în faţa ruşilor conduşi de cneazul Vladimir. Un alt rol decisiv în păstrarea liniştii şi ordinii în Dobrogea îl are strategul Mihail, fiul lui Anastasios. Acesta este ducele care îi acordă pecenegului Kegen dreptul de a se stabili pe pământurile noastre, cu 20.000 de oameni. Mişcarea ducelui este una extrem de inteligentă: Hanul Kegen şi oamenii săi devin aliaţi ai Bizanţului şi salvează Dobrogea de la distrugere, reuşind să stopeze invazia unui alt peceneg, hanul Tyarchos (aliat cu Kegen, Bizanţul a participat cu forţe militare la înfrângerea intruşilor). Izvoarele bizantine ale veacurilor XI-XII mai consemnează nume de duci ai Dobrogei precum Nikeforos Botaneiates, Basilios Apocapes, Nestor, Leon Nikerites şi Giorgios Dekanos. Timp de aproape două secole, aceşti conducători ai Themei Paristrion au vegheat asupra Dobrogei noastre. Unitatea administrativă a dispărut odată ce Bizanţul a pierdut controlul în Dobrogea şi Bulgaria, în faţa voievodatului Asăneştilor (sf sec.XII)

 Sursă bibliografie – N.Bănescu, Analele Dobrogei 1921, serie veche

Sursă foto – wikipedia.org (dux Katakalon Kekumenos apără cu succes o cetate)

[codepeople-post-map]

Povestea cutremurătoare a unui erou din război

În 1916, Dobrogea era un adevărat câmp de bătălie, forţe militare impresionante (români pe de o parte şi bulgari şi germani de cealaltă) fiind angrenate într-unul dintre cele mai sângeroase conflicte. În acest prim Război Mondial, multe dintre localităţile dintre Dunăre şi Mare au devenit scene ale unor acţiuni înfiorătoare. O poveste tragică este cea care îl are în prim plan pe subofiţerul român Haret (Areta) Teodorescu. Intelectual de rasă, activist politic şi prieten al marelui Iorga, tânărul venit din Ialomiţa se afla în vara lui 1916 în Dobrogea, la comanda unui pluton din cadrul companiei a treia, Batalionul 1 de Infanterie. Haret Teodorescu s-a făcut remarcat graţie unor acte de eroism în lupte purtate de-a lungul lunii august, la capul de pod de la Silistra sau la Parachioi. La începutul lunii septembrie, familia sa este însă informată că tânărul a fost declarat dispărut, nimeni neavând informaţii certe despre soarta sa. Toată lumea vorbea despre distrugerea plutonului lui Teodorescu, dar împrejurările erau neelucidate. A apărut însă ordonanţa subofiţerului, se pare singurul supravieţuitor al unui masacru. Soldatul a povestit că pe 31 august, plutonul lui Haret a fost izolat de restul companiei, într-o zonă numită Kara Orman (fără legătură cu localitatea din Deltă – Caraorman). Încercuiţi de o forţă superioară inamică, românii au fost pur şi simplu mânaţi spre o groapă uriaşă şi adâncă, unde au căzut cu toţii, unii aflându-se chiar călare. În timp ce militarii bulgari trăgeau asupra românilor, femei bulgăroaice din satul învecinat au aruncat asupra victimelor apă clocotită. Rămaşi fără muniţie, românii nu mai putea riposta în niciun fel. Civili bulgari au venit apoi şi au astupat groapa, îngropându-i de vii pe  Teodorescu şi pe ai săi soldaţi. Distrugerea plutonului lui Haret, reprezintă unul dintre cele mai înfiorătoare episoade ale războiului purtat şi pe meleagurile noastre…

Surse bibliografie – Ion Rădulescu “Opere citate”, Ion Ionescu – “Analele Dobrogei”, serie nouă, anul VIII, Constanţa 2005
[codepeople-post-map]

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.