Fabuloasa poveste a măicuței de la Mănăstirea Strunga

Fabuloasa poveste a măicuței de la Mănăstirea Strunga
5 (100%) 15 vot[uri]

Din vechiul sat Câșla, așezat cu nu foarte mulți ani în urmă pe malul lacului Oltina, n-a mai rămas mare lucru. Doar vreo două case locuite. Nici măcar numele nu mai este scris altundeva decât în memoria celor de-ai locului: câțiva bătrâni, sătenii din localitățile învecinate. Acum, i se spune Strunga, așa cum te și îndrumă un indicator rutier de pe marginea drumului dinspre Răzoarele. În această aproape pustietate o femeie harnică, cu fața și vorba blânde ca ale unei bunicuțe, a făcut să apară o minune: Mănăstirea Strunga. Măicuța Filareta zâmbește la orice încercare de minunare a trecătorului și lămurește cu vorbe dulci și repezi: „Nu am făcut eu. Asta a fost vrerea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului și ajutorul oamenilor”. Nu te lasă inima să insiști în contradictoriu, dar în jurul tău vorbesc o bisericuță de peste 200 de ani vechime salvată de la distrugere, o biserică domnească ridicată din temelii, toate acareturile de locuit și un pavilion unde să poată trage peste noapte pelerinii sau drumeții prinși de seară în apropiere. Totul în numai 10 ani.

Ciulinii – cele mai frumoase flori, șerpii – cei mai buni prieteni

„Am venit pe data de 1 octombrie 2005. Era pe aici o măicuță, dar nu a stat decât vreo două săptămâni de zile. Am rămas singură, chiar în lunile grele de toamnă, iarnă. Atât de bucuroasă eram la pravila de seară, când treceau pe drum oamenii către baltă și-i vedeam cum se uitau către biserică, vedeau candelele aprinse și își scoteau căciula sau pălăria de pe cap.
Aici, când am venit era o mare de ciulini, mărăcini. Șerpii și ei la tot pasul. Părintele Andrei, de la Dervent, care m-a adus aici, când a văzut că m-am întristat de această pustietate a Dobrogei pe care am găsit, mi-a zis să mergem și să cerem alt loc de mănăstire. Și-am zis: Nu, părinte. Am să mă rog la Dumnezeu să iubesc ciulinii ca pe cele mai frumoase flori și șerpii ca pe cei mai buni prieteni.
Stăteam într-o casă părăsită, ajunsă aproape o aplecătoare. Nici nu știam ce-s aceia șacali. Mă întâlneam cu ei prin pădure, iar eu… dimpotrivă, voiam să ademenesc unul, îi aruncam câte o bucată de pâine. Am crezut că e vreun câine străin, pierdut. Mă gândeam să am și eu un cățeluș, acolo, la ușa chiliei. Mi-a spus mai târziu o femeie, când ne-am dus în pădure după lemne și ne-am întâlnit cu un șacal, un cățelandru, așa. Dar eu nu m-am înfricoșat.”
Încet, încet, din bani adunați de la oameni, s-a reparat bisericuța veche, s-au construit chiliile și, în 2008, s-a turnat temelia la biserica cea mare.

Cerșind, între ajutorul unui străin și disprețul cunoscuților

Firesc, întrebarea s-a strecurat printre buze. De unde atâția bani? Biserica cea nouă e înaltă, cu turlele biserica strungastrălucind sub soarele dogoritor al Dobrogei. Zâmbești în gând făcând o comparație tâșnită din subconștient cu inevitabilii contemporani care gâfâie a neputință să încropească o urmă de autostradă, cu mâinile înfipte până dincolo de coate în bugetul țării. „Din cerșit, maică. Uite așa, cu un carton la gât. Cine voia dădea, cine nu, nu. Dar oamenii dădeau. Am avut o mirare mare când oameni care mă cunoșteau mi-au închis ușile și-au spus vorbe urâte, cum că ia uite, a ajuns să cerșească. Dar, într-o zi, cum stăteam așa, vine un om și mă întreabă pentru ce anume cer bani. Pentru o mănăstire, ca să construim o biserică. Cărămidă vă trebuie?, a întrebat el. Da, i-am răspuns. Câtă?, a zis el. D-apăi de unde să știu eu, trebuie să întreb proiectantul. Întreabă-l, a zis omul străin, și apoi mergi la adresa asta, la fabrica de cărămidă și o să primești de acolo. Eu am crezut, întâi, că nu-i adevărat, dar o cunoștință din orașul acela m-a ascultat și a zis: ia stai așa! A sunat undeva, s-a uimit și apoi mi-a spus: Știi cu cine ai stat de vorbă? Cu directorul de la fabrica de cărămizi!”

Să nu se risipească nici măcar o scândură!

Când biserica a fost gata, muncitorii s-au apucat să demoleze schelele din lemn, să le facă bucăți și să strângă resturile de pe urma construcției. Măicuța Filareta a fugit între ei și i-a oprit, așa mică de înălțime cum este, dar cu sufletul ei aprig de musceleancă. După care i-a rugat să-i facă ei frumușel o sală de mese din toată bogăția de scânduri din care se construise schela. „Măicuță, dar cine mai folosește scândura asta, după construcție?” au protestat timid muncitorii. Mirarea a ținut puțin și, din scândura aceea și priceprea oamenilor, a ieșit o minunăție de clădire de care nu are nimeni habar că-i făcută cu scândura pe care, altminteri, nimeni nu ar mai da nici doi bani.

Orfană, și-a căutat fratele 20 de ani

Amintiri. Se trage dintr-o familie de oameni gospodari, din Priboieni – Argeș, oameni fericiți, cu doi copii și încă unul pe drum. Mama era însărcinată cu al treilea frate când nenorocirea și-a arătat colții. „Părinții mei au plecat să târguie de la Câmpulung Muscel cele necesare pentru o cununie, lăsându-ne pe noi în grija bunicilor, părinții mamei. Noaptea au intrat niște hoți în casă și au furat lucruri de valoare din casa părinților, printre care și o salbă de aur. Așa cum se obișnuia la muscelence să le dea părinții zestre salbă de aur, așa avea și mama mea o salbă de aur”.
Supărarea s-a transformat într-un infarct și medicii au sfătuit-o să aleagă între viața copilului din pântec și viața ei. Să facă un avort. Femeia a refuzat, și-a dus sarcina până la capăt, a născut un băiat și apoi s-a stins. După două săptămâni, de durere, s-a prăpădit și tatăl. Au rămas frate și soră, în grija rudelor, fiindcă celui mai mic dintre frați, cel nou născut, i s-a pierdut urma în spital. Înștiințați de moartea părinților, șefii din spital au decis să-l încredințeze pe micuț altcuiva.

Regăsirea fraților, o poveste incredibilă

„Eram clasa a unsprezecea de liceu când dorul de al treilea frate ne cuprinsese foarte mult. Și am încercat, cu ajutorul dirigintei mele de la școală, să fac o scrisoare către leagănele din toată țara. Bănuiam că prin jurul Argeșului”. Dar, nu avea să fie atât de ușor. Fratele nu era acolo. Nu s-a dat bătută, dar viața și-a urmat drumurile ei întortocheate și a ajuns Dobrogea, unde și-a întemeiat o familie. După 26 de ani de la moartea părinților, după scrisori trimise către toate leagănele din țară, cu trei zile înainte de Anul Nou 1977, a primit o scrisoare care începea așa „Draga mea soră necunoscută…” Scrisoarea ei venea din Sibiu. Fratele ei fusese înfiat de o familie de unguri. Cu bucuria ghemuită în suflet, a mers la Sibiu, l-a recunoscut pe fratele pierdut și l-a anunțat pe al doilea frate, care locuia în Râșnov, că vine să-l ia pentru marea reîntâlnire a familiei pierdute. „Când a văzut că ne apropiem de bloc a zis: Măi, dar în blocul ăsta am și eu un prieten. Când a văzut că am urcat la etajul doi din scara 3, s-a făcut cam așa… Am ajuns eu înainte, apoi el, în spatele meu. Când a văzut la ce ușă bat și cine iese la ușă, atâta a zis: Tu ești fratele meu? Și s-a clătinat pe scară.” Ochii măicuței se umplu de lacrimi. Vocea i se frânge puțin. Anii n-au fost în stare să-i stingă emoția acelor clipe. Frații se cunoșteau, erau prieteni buni, mergeau împreună la schi. Se ajutau și se așteptau unul pe celălalt ca niște frați, fără să știe că erau frați cu adevărat.

Epilog

Înainte de a pleca, am intrat împreună cu măicuța Filareta prin cămările mănăstirii, cu rafturi lungi din scândură, pe care erau aliniate cuminți, borcane mai mici și mai mari, cu etichete purtând un scris de mână citeț. Bunătăți din poamele pământului erau rânduite în așteptarea iernii care o să ridice munți de zăpadă în jurul mănăstirii, dar și pentru hrana ce va să fie spre ospătarea măicuțelor și pelerinilor veniți la Strunga, până când pământul va rodi din nou. Am întrebat-o pe măicuță cât costă găzduirea la mănăstire. „Doamne, mămică!? Nu costă nimic. Cum să coste?! Dar, cum să cer eu vreun ban oamenilor aceștia când din banii pe care ei i-au dat s-a făcut tot ce-i aici?”

De lângă poarta mănăstirii, o familie de berze ne petrece cu ochi atenți din cuibul mare, semn al mereu reîntoarcerii acasă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Transport Constanta Optopeni

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.