Hortensia Papadat-Bengescu, anii trăiţi la Constanţa şi alte amintiri dobrogene

Hortensia Papadat-Bengescu, anii trăiţi la Constanţa şi alte amintiri dobrogene
5 (100%) 2 vot[uri]

“Concert din muzică de Bach”, “Femeia în faţa oglinzii” sau „Fecioare despletite” sunt doar câteva dintre operele care au consacrat-o pe Hortensia Papadat – Bengescu drept unul dintre cei mai mari scriitori români. Puţină lume ştie însă faptul că aceste creaţii sus-menţionate precum şi multe altele dintre romanele, nuvelele şi schiţele sale au fost scrise în perioada în care ea a trăit efectiv la Constanţa, între anii 1921-1932. Artista s-a stabilit aici după ce soţul Nicolae Papadat a fost numit magistrat la Curtea de Apel Constanţa. Pe lângă operele create la malul mării, Papadat Bengescu (gălăţeancă prin naştere) a publicat şi o serie de articole în ziare locale precum “Marea Neagră”, „Dobrogea literară” sau „Plaiuri Dobrogene”. Nu şi-a făcut prea mulţi prieteni, preferând solitudinea camerei sale de creaţie dar ştim din dezvăluirile făcute ulterior, în cenaclurile literare din Bucureşti, că adora plimbările la ţărmul Pontului, la ceas de seară, în dulcea adiere a brizei. Hortensia Bengescu purta însă o mai veche dragoste Dobrogei noastre, încă din copilărie. Astfel, ştim că la vârsta de şase ani (n.r în 1882) s-a mutat împreună cu familia la Ostrov, pe malul Dunării, acolo unde tatăl său, maiorul de infanterie Dimitrie Bengescu fusese detaşat cu serviciul. Mulţi ani mai târziu, artista şi-aducea cu drag aminte de acele vremuri, petrecute “în casa cea bună a mamei Tudora”, o localnică. Iată ce scria despre acele frumoase timpuri: “ Mama Tudora cocea în cuptorul de cărămidă cele mai bune plăcinte creţe, din făină oacheşă, muiate în smântână proaspătă. Dincolo de casa ei, era malul Dunării, cu bărci frumoase şi vapoare. Iarna, apa devenea rea ca o vrăjitoare, prindea gheaţă sau purta sloiuri iar în casă, copila de mine auzeam plângerea că vom trăi câteva luni despărţiţi de restul lumii”. Dobrogea aceea văzută cu ochii de copil şi mai târziu, la maturitate, urbea Constanţa au ajutat-o pe Hortensia Papadat Bengescu să scrie rânduri de o frumuseţe tulburătoare. “Fecioare despletite”, “Balaurul” sau “Romanţă provincială” sunt alte câteva dintre operele publicate de scriitoare în timpul vieţii sale de la Constanţa şi întregesc seria de creaţii rămase în istoria literaturii române, pentru totdeauna…

Bibliografie – Marian Moise – Ţara Dorobanţilor de Fier

sursă foto – bibliotecalucianblaga.blogspot.com

[codepeople-post-map]

Un raspuns la Hortensia Papadat-Bengescu, anii trăiţi la Constanţa şi alte amintiri dobrogene

  1. […] occidentale” si caracterizata “printr-o atmosfera de stupid formalism”. (Surse: Black Sea Travel, Romania Libera, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Transport Constanta Optopeni

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.