Ion Ionescu de la Brad şi California Europei

Ion Ionescu de la Brad şi California Europei
5 (100%) 1 vot[uri]

Revoluţionar paşoptist, marele economist, agronom şi scriitor, Ion Ionescu de la Brad este românul care a oferit una dintre cele mai complete descrieri ale Dobrogei de la jumătatea secolului XIX. Exilat în Turcia, după înăbuşirea mişcării populare din Ţara Românească, el a primit în 1850 acordul de a întreprinde o călătorie de cercetare în ceea ce el numea California Europei – Dobrogea turcească (a fost ajutat de Ion Ghica şi de vizirul Ahmet Bey să obţină dispensă din partea Imperiului). Ionescu de la Brad scria: “Dobrogea aceasta este administrată de vizirul de la Rusciuk, Said Paşa. Se numeşte Dobrogea mai ales această parte absolut fără copaci. Mi s-a spus că e cuvânt turcesc şi că înseamnă Ţara fără pădure. Cealaltă parte, unde sunt păduri se numeşte Deliorman care înseamnă ţinut acoperit cu păduri”. Scrie de numeroasele etnii ce locuiesc pe aceste meleaguri şi menţionează că grecii locuiesc în general în oraşe, excepţie făcând doar satul Alibeichioi (azi Izvoarele), unde existau 94 de familii de acest neam. L-a impresionat potenţialul agrar, economic şi social al ţinutului nostru, pe care considera că Imperiul Otoman nu ştie să îl exploateze la adevărata sa valoare. Despre “cazaua” Chiustenge (“delimitarea” administrativ-teritorială strictă a zonei astăzi municipale) scria că are 37 de sate şi orăşele. În total erau cam 1068 de familii, din care 352 de turci, 442 de tătari şi 242 de români iar restul de alte naţionalităţi. Dobrogea central – sudică cea fără de păduri, a lui Ionescu de la Brad (cea fără Tulcea şi cu o porţiune din nord – estul Bulgariei) număra cu totul, la acea vreme, cam 3656 de familii din care “4603 bărbaţi, 4728 femei, 6789 băieţi, 8637 fete, 1800 juni feciori şi 1744 fete mari”. Cifrele sale sunt preluate şi completate în 1861 de francezul Lejean care menţiona că în întreaga Dobroge existau în acel moment cam 35.000-40.000 de etnici români. Aceştia vor fi minoritari însă doar până prin 1880-1890, când Dobrogea alipită României devine o adevărată Californie, aşa cum o văzuse cu ani buni, în urmă, Ion Ionescu de la Brad…

sursă foto + magrin

[codepeople-post-map]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Transport Constanta Optopeni

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.