vineri, martie 29, 2024
Legenda din Pădurea Morţii

Nu foarte departe de graniţa cu Bulgaria, între satele Esechioi şi Almalău, pe raza comunei Ostrov, se găseşte o pădure bătrână de stejari, ce naşte de veacuri poveşti şi mituri fără seamăn. I se spune Pădurea Bătrână, Câsâca, sau Pădurea Morţii, iar localnicii se feresc să meargă prin acele locuri, având cu ei teama născută din povestirile străbunilor. Se spune că aceşti codrii au fost sădiţi, puiet cu puiet, în vremuri tare de demult, de o tânără tătăroaică ce a aruncat apoi asupra lor şi un blestem îngrozitor. La ceas de seară, bătrânii din satele de lângă Pădure, rostesc şoptit şi cu frică în sân, vorbele tătăroaicei: ”Cine va rupe o creangă sau va tăia un copac, pentru altceva decât zidirea unei geamii sau pentru închiderea unui mormânt, acela pe dată va muri”.

Blestemul tătăroaicei i-a ţinut pe toţi la distanţă, iar stejarii au crescut falnici, fără a cunoaşte vreo clipă tăişul toporului. Într-un an însă, la cea de seară de toamnă târzie, prin acele locuri ajunse şi o ceată de soldaţi, ce făcură tabără chiar în umbra Câsâcăi. Înfriguraţi şi fără să ştie de la început de blestem, oamenii se apucară să taie stejarii şi să rupă ramurile pădurii, pentru a face foc. Un sătean îi văzu când deja nelegiuirea se întâmplase şi oricum, soldaţii râseră fără frică, atunci când păstorul le spunea de primejdie. Omul merse apoi la vatră şi le povesti semenilor săi de grozăvie. A doua zi în zori, cu toţii se duseră să vadă ce s-a întâmplat cu străinii. Le găsiră tabăra, armele, caii şi jăratecul focului încă nestins, dar de ei, nicio urmă.

Muriseră toţi, zice-se, loviţi de blestem şi oamenii locului spun că trupurile lor sunt încă în desişul codrului, rămăşiţe pătrunse deja în pământul pădurii bestemate. Şi mai spun bătrânii din zonă că, noaptea, de te afli pe drumuri, aproape de Pădure, poţi vedea cum Tătăroaica se scoală din locul său de veci, dintr-un neştiut cimitir musulman, şi luminată de o palidă şi ciudată rază a lunii, merge printre stejarii săi, ca să îi vegheze…

Bibliografie (adaptare) – Ovidiu Dunăreanu “Cu bucuria în suflet – Păcuiul lui Soare şi alte povestiri din Dobrogea”

sursă foto – peterlengyelwordpress.ro (Rezervatia Naturală Pădurea Esechioi)

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate