Legendele Cavarnei

Legendele Cavarnei
5 (100%) 3 vot[uri]

În veacul al cincilea înainte de naşterea lui Hristos, grecii au întemeiat pe platoul Chirakman marele oraş Bizone. Colonie bogată şi înfloritoare, (în care locuiau greci din Milet şi traco-geţi) aceasta a dispărut aproape în întregime în anul 47 î.H când polisul coloniştilor a fost distrus de un cutremur devastator. Legenda spune că vreme multă mai târziu, doi fraţi de neam nobil  şi amândoi creştini, Gheorghe şi sora sa Cavalia s-au stabilit în aceste locuri. Iubitori ai Crucii, cei doi au construit în apropierea ruinelor o biserică mândră şi fără de seamăn. Oameni de peste tot veneau să se roage la această biserică minunată, iar mulţi dintre ei, tămăduiţi de beteşuguri după ce se rugau la icoane, au ales să rămână în apropiere. De la câteva case, s-au făcut zeci, apoi sute şi astfel, pe locul anticilor greci a răsărit frumosul oraş Kavarna (Krunoi, Karvuna), poate botezat astfel după numele frumoasei Cavalia… O altă poveste spune că oraşul actual ar fi fost întemeiat de fapt, undeva prin veacul al XIII de italianul Caverino (poate genovez, poate veneţian) şi că de aici i-ar veni numele oraşului. Cine poate ştii… Cavarna a rămas iar legendele sale de la mal de Pont Euxin au supravieţuit veacurilor…

Bibliografie –legende culese de Ion Ciomu, Drăgan Goceff – Analele Dobrogei – (1925-1938)

Sursă foto – advertisingromania.ro – ioan victor dragan – portul Cavarna 1938

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Transport Constanta Optopeni

ICAR Tours

Iti oferim o paleta larga de optiuni turistice: Turism individual si de grup, Bilete de odihna si tratament, Circuite externe, Sejururi in tara si strainatate, Bilete de avion, Rezervari hoteliere, Asigurari medicale de calatorie, Transferuri zilnice din Constanta si Brasov la Aeroportul Otopeni si retur

Direct Aeroport

Transport privat in regim shuttle bus de la aeroporturile Otopeni si Mihail Kogalniceanu catre Constanta sau Brasov. De acasa pana la aeroport, comod si sigur.

Cazare Litoral - by ICAR Tours

Cazare pe litoral in Romania - avem oferta ideala! Tot ce ai nevoie pentru un concediu reusit cu un buget rezonabil pentru un numar mare de hoteluri pe litoral. Informatii reale de cazare la mare, locuri verificate, oferte si reduceri de nerefuzat. Noi ne ocupam de cazare, tu pregateste-ti bagajele!

MASC - Mamaia Apartments Summerland Club

MASC iti ofera Garsoniere si apartamente de inchiriat in zona de Nord a statiunii Mamaia, cunoscuta la nivel international ca fiind un centru al clubbingului si a celor mai tari petreceri.