vineri, martie 29, 2024
Legenda statuii de la Dionysopolis – Balcic

Astăzi cunoaștem acest oraș sub numele de Balcic și puțini sunt românii care nu au vizitat acest loc pitoresc de pe țărmul dobrogean al Mării Negre. Nu vom vorbi acum despre celebrul Castel al Reginei Maria, cu a sa grădină minunată. Lăsăm poveștile moderne ale Balcicului și ne întoarcem în timp mai bine de două milenii și jumătate.

Este secolul VI înainte de Hristos (după alte surse sec.V î.H) și pe acest mal au acostat corăbii ale temerarilor greci. Sunt de neamuri diverse, dar cei mai mulți dintre ei sunt ionieni din Milet. Își întemeiează o așezare chiar pe locul în care trăiesc deja, din vremuri imemoriale, băștinașii traci (Pliniu cel Bătrân a scris despre tribul trac Aroteres). Polisul grecesc va fi numit Cruni sau Krunoi. Numele se traduce prin “izvoare”, pentru că zona este bogată în astfel de surse de apă. Colonia se dezvoltă, dar orașul este încă mic și nu poate rivaliza economic cu marile Callatis, Tomis sau Histria.

În secolul III î.H, Cruni își va schimba însă numele în Dionyspolis. Legenda spune că după o furtună îngrozitoare, localnicii au găsit pe mal o statuie minunată a zeului vinului și al fertilității, Dyonisos. Nimeni nu știa de unde apăruse acea statuie. Au văzut-o ca un semn trimis de către zei. Au luat-o, au dus-o în oraș și au construit un templu minunat. Grecii din Cruni au decis să schimbe numele orașului, care a devenit astfel Dyonisopolis, Orașul lui Dionysos.

Din acel moment, polisul a început să se dezvolte tot mai mult, ajungând în cele din urmă unul din cele cinci mari orașe grecești din Mikra Skitya (Scythia Minor). Va avea o istorie tumultoasă, care se întinde pe mai bine de un mileniu (sub stăpânire greacă, romană și romano-bizantină). Nu vom vorbi acum despre Decretul lui Acornion sau despre Burebista, acestea fiind subiecte pe care le-am mai abordat. Urbea a suferit în urma atacurilor migratorilor, a fost aproape distrusă de un cutremur urmat de valuri mareeice, dar a supraviețuit până prin secolul VII d.H. În cele din urmă, Dyonisopolis a încetat să mai existe dar povestea a continuat pe aceste meleaguri.

În Evul Mediu aici s-a născut Balcicul, al cărui nume vine se spune de la despotul Țării Karvunei (Căvurnei), Balica. Acesta a fost tatăl celebrului Dobrotici, cel care a creat statul independent al Dobrogei medievale, cu capitala la Caliacra. Dionysopolis a rămas în istoria ținutului nostru iar Balcicul de astăzi, creat peste ruinele orașului antic, continuă și acum să impresioneze. Când ajungi la Balcic și privești apusul de soare, parcă nu te-ar mira dacă din valurile Pontului, s-ar ivi, dintr-o dată, statuia zeului Dionysos…

Bibliografie – Analele Dobrogei, serie veche, Pseudo-Skimnos, Revista Pontica

Sursa foto – pictură de Cecilia Cuțescu Storck – Terasă către Balcic

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate